Cornel Dinu, propunere inedită pentru banca lui Dinamo. „Poate exista acest tandem!”

Cornel Dinu, propunere inedită pentru banca lui Dinamo. „Poate exista acest tandem!”

Cornel Dinu a vorbit despre situația din Ștefan cel Mare și a făcut o propunere inedită pentru banca tehnică a celor de la Dinamo.

Gigi Mulțescu și-a prelungit contractul cu Dinamo înaintea sezonului 2020 – 2021 din Liga 1, dar șansele ca acesta să rămână la gruparea din „Ștefan cel Mare” sunt mici, toate acestea deoarece Cosmin Contra s-a înțeles cu investitorii spanioli care au preluat clubul, informație dezvăluită de ProSport.

Cornel Dinu, propunere inedită pentru banca tehnică a lui Dinamo

„Mulţescu reuşeşte să facă o echipă cu o prestaţie superioară valorii individuale a lotului. La care s-a adăugat faptul că el cunoaşte mult mai bine decât toţi tradiţia acestui club. Văd că echipa gândeşte, joacă ceva faţă de ce am văzut în ultimul timp.

Gigi Mulţescu este unic în istoria fotbalului mondial, de-a lungul carierei, a antrenat 39 de echipe. Nu ştiu absolut nimic despre o eventuală plecare a lui. Vreau să cred că mă depăşesc astfel de informaţii şi astfel de măsuri. Nu vreau să fac o balanţă între Contra şi Mulţescu.

Contra are o experienţă mult mai mică, a avut un debut în antrenorat bun, cred eu, la Petrolul, la Timişoara, a continuat cu rezultate destul de bune la Dinamo. Ca experienţă nu se compară. Apoi, Contra a acceptat un fotoliu mai înalt, am avut nişte discuţii, dar nu ţin duşmănie, la echipa naţională şi această întrerupere nu i-a făcut bine. Fac o comparaţie chiar cu mine.

Într-o anumită conjunctură, utilitatea lui Mulţescu este incontestabilă. Poate să existe un tandem real între un Mulţescu director tehnic, dar ascultat, şi un Contra executant, care nu are experienţa respectivă” , a declarat Cornel Dinu la Telekom Sport.

Dinamo București a debutat în sezonul 2020 – 2021 din Liga 1 cu o remiză, scor 1-1, cu Hermannstadt. Gruparea din Ștefan cel Mare se află pe locul 8 în clasamentul din Liga 1, cu un punct, la egalitate cu Viitorul, Hermannstadt și UTA Arad.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Victoria cu Anglia poate costa scump Argentina. FIFA analizează gestul jucătorilor
Mediafax
Scandal de zeci de mii de euro între o influenceriță și furnizorii ei de chinezării. Afacerea care trebuia să-i aducă profit s-a transformat într-un coșmar!
Cancan.ro
„Au vopsit locul peste noapte”. Pățania unui șofer care a parcat legal într-o destinație populară de vacanță, dar a fost amendat
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum se menține într-o formă de zile mari Valentina Pelinel! Cum s-a pozat femeia care l-a cucerit definitiv pe celebrul milionar
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Râzi cu lacrimi
Care este diferența dintre praf de copt și bicarbonat de sodiu?
Descopera.ro
Pensia poate crește cu peste 800 de lei pe lună. Condiția pe care trebuie să o îndeplinești
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Experții avertizează: GTA VI poate daună vieții de cuplu
Go4Games
Tren de mare viteză, oprit de urgență pentru că s-a terminat… hârtia igienică. S-a întâmplat în Germania
Promotor.ro