Continuă calvarul lui Lorand Fulop cu Universitatea Cluj! Fotbalistul a depus memoriu pentru banii pe operație și recuperare după accidentarea gravă. Președintele clubului reacționează: ”Vom achita, nu știam de litigiu!” | EXCLUSIV

  • Publicat:

Ajuns vara trecută la Universitatea Cluj de la Voluntari, Lorand Fulop, 25 ani, a dat peste un mare ghinion la începutul lui 2023. La o ședință de pregătire, a suferit o leziune la ligamentele încrucișate și la menisc, ceea ce l-a scos din circuit pentru câteva luni. Între timp, i s-a terminat și angajamentul cu ardelenii, iar părțile au ajuns la un litigiu financiar. ”M-am accidentat grav la antrenament, clubul s-a angajat în scris că-mi plătește bani pentru operație și recuperare, dar nu mai răspunde nimeni la telefon”, spune azi Fulop. El îi acuză pe șefii lui U Cluj că vor să-l tragă pe sfoară, în timp ce președintele Radu Constantea pretinde că lucrurile se vor regla.

U Cluj ar trebui să suporte 23.500 lei

Pentru Lorand Fulop, 2023 e un an de coșmar. Jucătorul povestește că s-a operat în aprilie după accidentarea de la un antrenament al ”alb-negrilor”, cu care avea contract până pe 5 iunie. La momentul evenimentului, ”clubul a dorit ca intervenția chirurgicală să aibă loc la Cluj-Napoca, dar eu am preferat să merg la București. Am semnat o hârtie prin care Universitatea se obliga să-mi plătească jumătate din costurile operației, adică 16.000 lei, și ale recuperării, încă 7.500 lei”.

Înainte de operație, conducerea clubului mi-a spus să stau liniștit, să nu-mi fac nicio problemă, nici de faptul că-mi expiră contractul: du-te, operează-te, o să avem grijă!” – Lorand Fulop pentru Prosport

Ulterior însă, situația ar fi luat o întorsătură la 180 de grade pentru jucător. ”N-a mai fost nicio discuție legată de prelungirea contractului, fie și pe o sumă mai mică, absolut nimic. M-au sunat brusc, fix înainte de finala Cupei României, și mi-au spus că nu mai au nevoie de mine, e păcat că m-am accidentat. Dar n-au scos nicio vorbă de banii pentru operație și recuperare”, afirmă mijlocașul acum pentru ProSport.

”Directorul sportiv mi-a spus sec: faci ce vrei!”

Lorand Fulop, care pe 23 mai detalia public situația sa pentru DigiSport, anunță acum în exclusivitate pentru ProSport că a făcut primii pași procedurali în a-și recupera banii. El susține că nu a primit „niciun leu de la Universitatea. Nu-mi mai răspunde nimeni la telefon. Am încercat de nenumărate ori să discutăm. Degeaba! Nu e de găsit nici președintele Radu Constantea, nici vreun alt conducător. Înainte de asta, singurul cu care am putut comunica a fost directorul sportiv Gabriel Giurgiu. Dar el mi-a spus sec: faci ce vrei!. Prin urmare, în urmă cu patru zile, am depus un memoriu la FRF pentru a recupera aceste sume”.

  • 20 de meciuri a disputat Lorand Fulop pentru U Cluj în acest sezon, când a marcat și două goluri

Contactat de ProSport, președintele Universității Cluj, Radu Constantea, îl dojenește întâi de toate pe fotbalist: ”N-a procedat tocmai inspirat atunci când a deschis această temă public exact cu o zi înaintea finalei Cupei României. Nu era timing-ul potrivit atunci”. Și completează abordând frontal problema:

Clubul va suporta toate sumele la care s-a angajat. Aici mai e vorba și despre asigurări. Nu se pune problema să nu comunicăm, nu gestionez direct acest subiect, dar vă asigur că banii vor fi achitați către Fulop. Nu știu nimic despre existența vreunui litigiu la comisii”

Ofițerul de presă al Echipei Naționale de Fotbal a Românei (2014-2022) și creatorul de content dedicat tricolorilor. A creat și dezvoltat Departamentul Comunicare al FRF, fiind vreme de aproape 8 ani Manager Comunicare, Proiecte Speciale sau Șeful Biroului de Presă FRF. În paralel a activat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat foc
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat…
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Câţi copii are, de fapt, miliardarul Ion Ţiriac. Cine a ajuns să îi administreze întreaga avere fabuloasă
Câţi copii are, de fapt, miliardarul Ion Ţiriac. Cine a ajuns să îi administreze întreaga avere fabuloasă
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Se CONFISCĂ BANII românilor. Decizia se aplică deja peste tot în România
Se CONFISCĂ BANII românilor. Decizia se aplică deja peste tot în România
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri