Constantin Budescu, aproape de revenirea la FCSB. Meme Stoica: „Cred că asta va fi destinația!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Meme Stoica, managerul general al FCSB-ului, a vorbit despre o posibilă revenire a lui Constantin Budescu la formația finanțată de Gigi Becali.

Oficialul fostei vicecampioane a României susține că mijlocașul Constantin Budescu o să revină la FCSB în momentul în care își va încheia contractul cu Damac FC, formație la care a ajuns după despărțirea de Astra Giurgiu.

Totodată, Meme Stoica a dezvăluit că Budescu a slăbit foarte mult în Arabia Saudită și a ajuns la o formă fizică excelentă, dar că totul depinde de Damac FC în ceea ce privește viitorul internaționalului român.

Constantin Budescu, aproape de revenirea la FCSB

„Budescu a ajuns la 79 de kilograme, i se văd coastele, dar mai e legat de Damac încă un an de zile. Dacă Budescu pleacă din Arabia Saudită, eu cred că destinația va fi FCSB. Asta depinde de cei de acolo”, a spus Meme Stoica, managerul general al FCSB-ului.

Constantin Budescu a ajuns la Damac FC pe 8 februarie 2021 și a semnat cu formația din Arabia Saudită din postura de jucător liber de contract. Mijlocașul în vârstă de 32 de ani nu ar fi la prima experiență în tricoul roș-albastru în cazul în care ar ajunge la un acord cu Gigi Becali.

Gigi Becali a încasat 2,5 milioane de euro pentru Constantin Budescu

Constantin Budescu a mai jucat pentru FCSB în perioada iulie 2017 – iulie 2018, atunci când Gigi Becali l-a cumpărat de la Astra Giurgiu cu 750.000 de euro. Latifundiarul din Pipera a încasat o sumă frumoasă de la Shabab în schimbul transferului internaționalului român în iulie 2018, atunci când arabii au scos din buzunar 2,5 milioane de euro pentru a-l cumpăra pe „Budi”.

Mijlocașul cotat de site-urile de specialitate la 2 milioane de euro a jucat în 37 de meciuri pentru FCSB, a dat 13 goluri și a oferit 12 pase decisive.

  • 8 meciuri a jucat Constantin Budescu pentru Damac FC, fără vreo reușită, dar cu o pasă decisivă
Pe aceeași temă
Alex Piţurcă a "marcat" la Elena din Chişinău în faţa tuturor. Imagini explozive

Haţegan, lăudat pentru că a rămas în picioare: „Doar nişte papagali au preluat moda cu îngenuncheatul!“

Israelul îşi ameninţă adversarii. Ce a transmis premierul Naftali Bennett inamicilor statului

Inovatie tactica a italienilor la EURO 2020! Nu s-a mai vazut o asemenea lovitura libera!

Ficat mărit și gras? EVITĂ 15 alimente care cresc riscul de ciroză

Surpriză mare în audiențele TV din România. Ce s-a întâmplat cu emisiunea La Măruță de la Pro TV, în ziua în care prezentatorul a lipsit

Povestea emoţionantă a adopţiei lui Toma, băieţelul lui Horia Brenciu: „Nu-l avortează, îl vrem noi”

Evaluare Națională 2021. Rezolvarea subiectelor la Limba română, live video, marți, pe observatornews.ro

Imagini teribile: A blocat bulevardul cu BMW-ul și apoi s-a năpustit cu crosa asupra mașinii din spate

Ce declanşează la FEMEI dorinţa de a FACE sex? Răspunsul cercetătorilor este neaşteptat

Zlatan Ibrahimovic le-a arătat jurnaliştilor iPhone-ul lui său. Surpriza pe care au avut-o

Coincidenţa stranie dintre cele două mariaje ale lui Reghe! Ce s-a întâmplat după fix 13 ani

Jucătorul din naționala Spaniei care doarme într-un pat de 35.000 de euro. L-a cărat după el și în cantonament la Euro

Noua Ordine Mondială! Absolut totul s-a dat peste cap. Care sunt NOILE REGULI

Faliment de răsunet în România. Bătălia este aprigă

Novak Djoković și-a vândut locuința din Miami. Cum arată apartamentul de 6 milioane de dolari

Decizie șocantă a Comisiei Europene: Ce se va întâmpla în câțiva ani cu mașinile pe care le cumperi acum

„Fantoma” care deține Lidl și Kaufland. Ce se știe despre misteriosul Dieter Schwarz

BANCUL ZILEI – Pițipoanca pipăită în autobuz

Scandal în trafic. Doi tineri cu BMW au blocat un Logan şi l-au distrus cu o crosă de golf, în Capitală VIDEO

Florin Neagu, director adjunct BNR: Imaginea de ansamblu a sectorului bancar românesc este bună, dar ascunde vulnerabilităţi care cresc. Rata creditelor neperformante este în scădere, dar este şi un joc al fracţiei

Vă amintiți de momentul „Basic Instinct”? S-a întâmplat din nou, în direct la TV, iar regia nu a mai avut ce face

Daniela Crudu, mesaj romantic pentru un bărbat misterios: „Ești totul pentru mine”. Cu cine se iubește acum fosta asistentă tv / FOTO

Start la plajă! S-a dat proba costumelor de baie și avem cele mai HOT imagini

Top 8 mașini cu care să pleci în vacanță în Grecia și să nu te simți deloc obosit când ajungi acolo

FOTO. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Marian Drăgulescu! Larisa s-a dezbrăcat în lanul de rapiță

FOTO. Inna, imagini demențiale! Și-a arătat formele complet în costum de baie