Conducătorii de la FCSB, dați pe spate de noua „casă”! Cum și-au găsit roș-albaștrii stadion pentru Europa: „Vor fi primiți foarte bine!” | EXCLUSIV

Conducătorii de la FCSB, dați pe spate de noua „casă”! Cum și-au găsit roș-albaștrii stadion pentru Europa: „Vor fi primiți foarte bine!” | EXCLUSIV
  • Publicat:

Valeriu Argăseală a fost dat pe spate de noua „casă” a celor de la FCSB, iar conducătorii Chindiei abia așteaptă sosirea roș-albaștrilor, care se pregătesc deja pentru preliminariile Conference League.

Chindia o așteaptă pe FCSB la Târgoviște: „Ne-au spus că avem condiții excelente!”

FCSB trebuie să se mute de pe Arena Națională la începutul sezonului viitor, iar ProSport vă prezintă cum s-a ajuns la varianta roș-albaștrilor de a juca la Târgoviște, pe cel mai nou stadion inaugurat în fotbalul românesc.

Președintele Chindiei, Marcel Ghergu, a participat și el la discuțiile cu cei de la FCSB, care au fost plăcut impresionați de ceea ce au găsit la Târgoviște.

Noua arenă a Chindiei a fost însă inaugurată cu o retrogradare în Liga 2, după remiza dintre formația din Târgoviște și FC Voluntari, scor 2-2.

„Suntem foarte onorați și încântați de faptul că FCSB a ales să vină să joace la Târgoviște în debutul sezonului viitor, în preliminariile Conference League. Sigur că am discutat și eu cu conducătorii de acolo. De altfel, domnul Argăseală a văzut stadionul Chindiei și a fost surprins plăcut de ceea ce a văzut. Ne-au spus că avem condiții excelente. Sunt convins că vor fi primiți foarte bine aici”, a spus Marcel Ghergu, pentru ProSport.

Connah’s Quay (Țara Galilor), HB Torshavn (Insulele Feroe), Europa FC (Gibraltar), FC Santa Coloma (Andorra), Hammarby (Suedia), Kalmar FF (Suedia), Kauno Zalgiris (Lituania), Pogon Szczecin (Polonia), Zalaegerszeg (Ungaria), Kecskemeti (Ungaria), Borac Banja Luka (Bosnia&Herțegovina), Sabah FK (Azerbaidjan), Ordabasy Shymkent (Kazakhstan), Aktobe (Kazakhstan), NK Celje (Slovenia), FK Auda (Letonia) sunt formațiile pe care le-ar putea întâlni vicecampioana României la Târgoviște, în turul 2 preliminar din Conference League.

„Cinci jucători vor veni sigur. Că e posibil să vină șase, șapte… Dar cinci jucători sigur vor veni. De ce? Pentru că trebuie să luăm banii ăia 7-8 milioane care sunt în Conference League. Nu mai iau jucători tineri, am luat, uite, am luat. Acum trebuie să iau jucători cu experiență că ați văzut ce se întâmplă. Dacă nu ai experiență, mănânci bătaie 3-2 de la 2-0”, a afirmat Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor.

Așa arată stadionul pe care va juca FCSB în cupele europene

Gigi Becali a tras concluzia: „Nu avem unde să jucăm în București!”

Gigi Becali a explicat de ce FCSB este nevoită să se mute în provincie, în condițiile în care Arena Națională este „ocupată” de concertele legendarelor trupe Guns N’Roses și Depeche Mode.

„Pentru ce am făcut stadionul, nu să jucăm fotbal? Ne-au spus de la Primărie că e concert pe Arena Națională. Și mai avem un stadion Ghencea, unde nu ne lasă Talpan să jucăm. Deci n-avem unde să jucăm în București”, a spus Gigi Becali.

  • 9.000 de locuri are stadionul pe care FCSB va juca în preliminariile Conference League
Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri de cuțit. Ce a mărturisit în fața sediului de poliție, în ziua în care Andreea a fost condusă pe ultimul drum
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Anunț despre CARNEA DE PUI din magazine. Producătorii au spus care este ADEVĂRUL, de fapt
Anunț despre CARNEA DE PUI din magazine. Producătorii au spus care este ADEVĂRUL, de fapt
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup