Cîrțu: „Suntem Universitatea. Îi aștept lângă noi și pe cei de la peluza Cristi Neamțu. Împreună vom fi mai puternici”. Ce așteaptă galeria?

Redactor:
Florin Marian
Cîrțu:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • CS Universitatea Craiova a remizat în ultima etapă pe terenul echipei Dinamo, scor 1-1, și se află în clasament pe locul 11, la 2 puncte de zona roșie a retrogradării. Înainte să fie preluată de cuplul Cîrțu-Săndoi, formația olteană ocupa ultimul loc în clasament.

Domnule Cîrțu, o antrenați pe CSU sau pe Universitatea Craiova?

Nici nu încape discuție! Universitatea Craiova. Lumea trebuie să realizeze că aceasta e echipa orașului și o să vedeți că oamenii vor veni în număr din ce în ce mai mare la stadion. Chiar și cei care încă sunt reticienți vor veni lângă noi. Eu aștept și peluza „Cristi Neamțu” să ni se alăture. Împreună vom fi mai puternici.


INFO: Suporterii de la Peluza „Cristi Neamțu” sunt fanii fostei echipe Universitatea Craiova care era patronată de Mititelu și care stăteau la peluza sud. Ei încă nu vin la meciurile CS Universitatea Craiova până când nu vor vedea emblema cu leul pe tricourile formației din Liga 1. Clubul Sportiv se luptă în continuare să demonstreze că stema cu leul a rămas în continuare la CSU



Aceasta este emblema pe care fanii de la peluza sud o așteaptă să o vadă pe tricourile actualei echipei din Liga 1

Cum s-a ajuns la coabitarea aceasta, Cîrțu-Săndoi?

Încă de a fi numiți oficial, eu cu Emil am hotărât că dacă vom fi chemați să ajutăm Universitatea, vom merge împreună. Eu am propus asta conducerii și s-a aprobat. Eu și Emil facem totul împreună la echipă, de la antrenamente până la formula care intră pe teren.

Ați preluat echipa de 4 etape, timp în care s-au înregistrat 3 victorii consecutive și un egal. Plus calificarea în Cupa României. Ce s-a schimbat la echipă de nu mai pierde?

Cred că organizarea jocului e alta. Avem altă exprimare în teren față de debutul campionatului. Obiectivul nostru e să scăpăm echipa de retrogradare, să recuperăm punctele care s-au pierdut până să venim noi. Dacă continuăm în media ultimelor rezultate, vom fi departe de zona roșie. Dar să vedem, încă nu am scăpat.

„România va învinge și pe Ungaria și pe Finlanda”

Bawab a făcut un joc bun și cu Dinamo…

Eee, a jucat bine în prima repriză, în a doua n-a mai fost la fel. A căzut din punct de vedere fizic și el și Curelea. Pe fondul acesta al oboselii, posesia noastră nu a mai fost aceeași. Dar suntem mulțumiți de Bawab.   

România va juca cu Ungaria și cu Finlanda, la ce vă așteptați?

Eu sunt foarte liniștit. Cred că îi vom bate pe maghiari și vom câștiga și în Finlanda. Dacă i-am bătut noi pe greci la ei acasă, de ce să nu învingem și la Helsinki? Iar Ungaria e o echipă inconstantă pe durata unei partide, lucru de care vom profita.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen