CFR-iștii sunt convinși: „Meritam victoria!”. Campionii au „ținta” pusă pe meciul cu FCSB și își așteaptă camarazii: „Sunt doi jucători importanți”

Redactor:
Andrei Pal
CFR-iștii sunt convinși:
  • Publicat:
  • Actualizat:

U Craiova și CFR Cluj au remizat, 0-0 în Bănie, iar Cristi Bud și Mario Camora au declarat, la unison, că CFR ar fi meritat mai mult victoria decât oltenii. Atacantul i-a mulțumit lui Dan Petrescu pentru încrederea de a-l băga titular în meciul de pe „Ion Oblemenco”, după prestația din Cupa României. Bud și Camora au trâmbițat, la finalul partidei din Oltenia, că CFR își dorește victoria cu FCSB, etapa viitoare.

„Meritam victoria. Totul depinde de noi, până la final. Eu zic că e un rezultat destul de bun. Nu ne interesează de Steaua, de Craiova. Important e ce facem noi.

Mi-a zis Mister a doua zi după meciul de Cupă că am să joc. Mă bucur că îmi acordă încredere, sper să i-o răsplătesc.

Am avut mai multe ocazii. Eu zic că, per total, meritam victoria. Sunt pregătit să fiu campion, de asta am venit la CFR.

O să fie un meci greu, dar având în vedere că jucăm acasă trebuie să câștigăm și eu zic că o să câștigăm (n.r. – cu FCSB). Cu o victorie o să ne îndepărtăm de ei. Până când nu suntem matematic campioni, o să câștigăm fiecare meci.”, a spus Cristi Bud la flash-interviul de după meci, la DigiSport, completat de Mario Camora, căpitanul CFR-ului, care a spus: „Un rezultat care e bun pentru noi. Echipa a dat tot pe teren, s-a văzut. Am avut mai multe ocazii de gol decât Craiova. Până o să fim matematic campioni, vom da totul. Am spus tot timpul că nicio echipă nu va câștiga toate meciurile din play-off, toate vor pierde puncte. La fel ca meciul de azi, intră cu obiectivul de a câștiga. Așteptăm meciul cu FCSB, vrem să câștigăm sută la sută.

Mingea nu a intrat, am avut ocazii. Bud, Cipri (n.r. – Deac), Omrani…

Sunt doi jucători foarte importanți pentru noi (n.r. – întrebat despre lipsa lui Țucudean și a lui Culio). Țucudean e golgheter, Culio e un jucător foarte bun.”, a spus Mario Camora, la TelekomSport.

După acest rezultat, CFR a acumulat 37 de puncte, la șase peste FCSB (31), care e pe locul doi, și la șapte peste Craiova (30), care e pe trei.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×