Cei mai mulți fani se dezic de echipa lui Mititelu

Mai multe asociații organizate de fani ai Științei nu aderă la proiectul lui Mititelu
Cei mai mulți fani se dezic de echipa lui Mititelu

Mai multe asociații organizate de fani ai Științei nu aderă la proiectul lui Mititelu

„Legat de conferința de presă a conducerii clubului «copiilor-copiilor-copiilor-copiilor-copiilor lui mititelu», Sezione Ultra” face următoarele precizări:

– Persoanele prezentate sunt deja compromise, fiind din anturajul lui mititelu și participând activ la toate mizeriile prin care a fost târât clubul în ultimii ani;

– Promisiunea că o să cedeze clubul suporterilor în momentul în care o să se atingă numărul de 50.000 de membrii asociați nu are nici o valoare având în vedere că vine de la mititelu, care a mai anunțat că nu se mai implică în conducerea clubului de nenumărate ori, practic la începutul fiecărui sezon;

– Neasumarea responsabilității pentru situația actuală și căutarea în permanență a altor vinovați (unii dintre ei imaginari) ne arată că mititelu este în continuare o persoană nerealistă și iresponsabilă, nedemnă să conducă un club de fotbal;

– Declarații de genul «o să mă adresez la ambasada SUA» precum și faptul că susține că are 400 de procese pe rol, ne fac să credem că nativul din booveni a depășit de mult linia nebuniei și e doar o chestiune de timp până acest lucru va fi certificat și medical.

În concluzie este doar un nou mijloc prin care mititelu încearcă să se victimizeze, înscrierea unei echipe în Liga a II-a fiindu-i imposibilă din mai multe motive (majoritatea imputabile lui). Suntem de părere că ‘noul proiect mititelu” nu mai poate fi acceptat, nu credem în promisiunile de schimbare ale acestuia. Singura soluție când persoana nu se schimbă este să schimbăm persoana.

Craiova trebuie să renască, obligatoriu, fără Mititelu

Clarificare pentru suporteri și presă – Gabi Blondu, prezentat la conferința de presă ca lider al suporterilor, nu reprezintă Asociația Suporterilor Olteni și nici grupările Sezione Ultra”, B 26 sau Utopia, de altfel nu reprezintă vreun grup organizat de suporteri ai Universității Craiova, în schimb știm sigur că reprezintă interesele lui mititelu. În concluzie, facem apel la presă ca atunci când comunică cu acest individ să îl prezinte strict ca pe reprezentantul grupării/grupărilor în numele cărora vorbește. Exprimări de genul «liderul galeriei» acordă o legitimitate nejustificată unei singure persoane și creează confuzie în rândul suporterilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
VIDEO | Ambasadorul SUA la București are rădăcini EST-EUROPENE, dar tot nu s-a putut hotărî: sarmale sau burgeri?
Mediafax
EX-regina filmelor pentru adulți și-a mărit serios 'moșia'! Viața nouă pe care și-a construit-o în Caraș-Severin
Cancan.ro
România are producții record, deși seceta a lovit Europa. Expert: „Niciodată în istoria sa nu a avut asemenea volume”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ce se întâmplă, doctore?
Croația | Skywalk Biokovo, platforma de sticlă suspendată la 1.228 de metri altitudine. Cât plătesc turiștii pentru senzația de a păși deasupra prăpastiei și ce trebuie să știe înainte de urcare
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Râzi cu lacrimi
A fost descoperită cea mai rapidă stea din Calea Lactee
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Sony lansează ediții limitate de console PlayStation 5
Go4Games
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Promotor.ro