Cea mai dulce înfrângere! Cronica meciului care a dus-o pe CSM Poli Iași în play-off

Autor: Narcis Pohoata Publicat: 25 Feb. 2018, 00:27 Actualizat: 25 Feb. 2018, 08:48 Fotbal Intern
Cea mai dulce înfrângere! Cronica meciului care a dus-o pe CSM Poli Iași în play-off

După ce Gică Hagi s-a mirat de faptul că „2 e mai mare decât 3”, Liga I ne-a demonstrat că și înfrângerile au un gust dulce uneori. Și ne-am convins de acest lucru în Copou, după meciul Iașiului cu Viitorul, din ultima etapă a sezonului regulat. Deși învinși pe propriul teren de campioană, scor 0-1, elevii lui Flavius Stoican au încins hora bucuriei după meci și au sărbătorit calificarea în play-off, profitând de eșecul lui Dinamo pe terenul Astrei (0-2).

În ciuda vremii geroase, aproape 10.000 de spectatori au urcat în Copou și au fost părtași la final la o calificare istorică în play-off, ce echivalează cu reeditarea celei mai bune performanțe din istoria fotbalului ieșean, un loc 6 ocupat în 1966.

Meciul a început cum nu se putea mai prost pentru gazde, Viitorul deschizând scorul prin Chițu, în minutul 14, după ce a scăpat singur cu portarul Rusu. Zece minute mai târziu, stadionul a explodat la aflarea veștii că Astra a deschis scorul în meciul cu Dinamo, iar ieșenii începeau să spere din nou la un loc în elită. Iașiul a trimis primul șut pe spațiul porții abia în minutul 25, prin Jo, dar ultimul cuvânt al primei părți i-a aparținut lui Ianis Hagi, care a ratat de puțin desprinderea, în minutul 30, șutând peste poartă dintr-o poziție bună.

În repriza secundă, Poli a căutat cu disperare golul egalării, dar ocaziile mai clare s-au consumat tot la poarta lui Denis Rusu. În debutul reprizei, portarul gazdelor a respins șutul lui Vână, iar în minutul 59 același goal-keeper al Iașiului s-a opus golului lui Ianis Hagi. Puștii lui Hagi au absorbit foarte bine presiunea elevilor lui Stoican, până la final nu s-a mai întâmplat nimic, iar după ultimul fluier al arbitrului Hațegan stadionul din Copou a devenit scena bucuriei. După ce au aflat de victoria Astrei în fața lui Dinamo, ieșenii s-au alăturat campionilor lui Hagi și au sărbătorit împreună pe teren calificarea în play-off.  Elevii lui Stoican au sărbătorit mai întâi alături de suporteri, după care au continuat nebunia în vestiar, unde au fost felicitați și de primar.

Stoican a reușit minunea și are meritul de a fi crezut în acest obiectiv încă de la începutul campionatului. Deși multă lume chiar din anturajul echipei a privit cu scepticism acest obiectiv, Stoican a crezut în permanență în play-off, a gestionat foarte bine momentele importante ale sezonului, în special pauza de iarnă și a reușit o performanță istorică pentru fotbalul ieșean.

CSM Poli Iași – Viitorul Constanța 0-1 (0-1)
A marcat: Chițu (14)

Formații:

  • CSM Poli Iași: Rusu – Bosoi, Frăsinescu, Jagodinskis (64 Mendes), Bădic – Qaka, Cioinac – Platini, Jo Santos (88 Gavrilă), Panțîru – Cisse (51 Kizito). Antrenor: Flavius Stoican.
  • Viitorul: Cojocaru – Mladen, Țîru, Hodorogea, De Noiijer (46 Ciobanu) – Cicâldău, Băluță, Ganea – Vînă, (78 Dumitrescu) Ianis Hagi (86 Ghiță), Chițu. Antrenor: Gheorghe Hagi.
Autor: Narcis Pohoata Publicat: 25 Feb. 2018, 00:27 Actualizat: 25 Feb. 2018, 08:48 Fotbal Intern
Pe aceeași temă
Din 15 iulie, România revine în Stare de Urgență. Anunțul șocant a fost făcut
Din 15 iulie, România revine în Stare de Urgență. Anunțul șocant a fost făcut
Film porno pus să ruleze la un chioşc de informare din zona istorică a Timişoarei
Film porno pus să ruleze la un chioşc de informare din zona istorică a Timişoarei
Viteză de necrezut, surprinsă de radar: O femeie circula cu 703 km/h într-un orăşel cu 2.000 de locuitori
Viteză de necrezut, surprinsă de radar: O femeie circula cu 703 km/h într-un orăşel cu 2.000 de locuitori
„ATAT PRIMESTE DACA E DAT AFARA!” Gigi Becali a dezvaluit clauza URIASA pe care o are Dan Petrescu in contractul cu CFR Cluj
„ATAT PRIMESTE DACA E DAT AFARA!” Gigi Becali a dezvaluit clauza URIASA pe care o are Dan Petrescu in contractul cu CFR ...
Cum arată Gabriela Cristea în costum de baie, după ce a slăbit 25 de kilograme
Cum arată Gabriela Cristea în costum de baie, după ce a slăbit 25 de kilograme
Emily Burghelea a rămas cu zonele intime la vedere, în Mamaia! Așa se întâmplă când porți bikini cu 2 numere mai mici
Emily Burghelea a rămas cu zonele intime la vedere, în Mamaia! Așa se întâmplă când porți bikini cu 2 numere mai mici
Copil pus să cerşească de familia care îl supraveghea dintr-o maşină de lux. Protagoniştii, recent întorşi din Suedia
Copil pus să cerşească de familia care îl supraveghea dintr-o maşină de lux. Protagoniştii, recent întorşi din Suedia
Iohannis a făcut anunțul despre STAREA de URGENȚĂ!
Iohannis a făcut anunțul despre STAREA de URGENȚĂ!
Mor pe CAPETE și NIMENI nu știe DE CE! „E un DEZASTRU”. Guvernul REFUZĂ să intervină. DE CE le este TEAMĂ?
Mor pe CAPETE și NIMENI nu știe DE CE! „E un DEZASTRU”. Guvernul REFUZĂ să intervină. DE CE le este TEAMĂ?
Cât costă școala de șoferi în 2020. Prețurile în funcție de categorie
Cât costă școala de șoferi în 2020. Prețurile în funcție de categorie
9 iulie 2020. Este mare sărbătoare în Calendarul Ortodox din România. Ce sărbătorim astăzi
9 iulie 2020. Este mare sărbătoare în Calendarul Ortodox din România. Ce sărbătorim astăzi
Clipe grele pentru Simona Halep. Ce se întâmplă acum cu familia ei
Clipe grele pentru Simona Halep. Ce se întâmplă acum cu familia ei
2,8 MILIARDE lei: Investiţia gigant anunţată în România
2,8 MILIARDE lei: Investiţia gigant anunţată în România
Răcoare în casă fără aer condiţionat. Cum scapi de caniculă
Răcoare în casă fără aer condiţionat. Cum scapi de caniculă
Cum arată Dacia Dokker rulotă, cu care poți să pleci în vacanță fără să fii nevoit să plătești cazare
Cum arată Dacia Dokker rulotă, cu care poți să pleci în vacanță fără să fii nevoit să plătești cazare
A golit bazinul de irigații pentru a-l curăța. Fermierul a descoperit ceva care l-a lăsat perplex
A golit bazinul de irigații pentru a-l curăța. Fermierul a descoperit ceva care l-a lăsat perplex
„Am COVID-19, dar mă bucur de viaţă”. Ep. 1: Sunt Mădălina şi sunt într-o relaţie complicată cu coronavirusul
„Am COVID-19, dar mă bucur de viaţă”. Ep. 1: Sunt Mădălina şi sunt într-o relaţie complicată cu coronavirusul
FCSB – Dinamo SCOR live. Panică pe teren primul gol în doar 83 de secunde
FCSB – Dinamo SCOR live. Panică pe teren primul gol în doar 83 de secunde
Poziții de stretching super fierbinți! Top vedete care au trupul foarte mobil
Poziții de stretching super fierbinți! Top vedete care au trupul foarte mobil
Mariajul Printului Harry cu Meghan Markle a ajuns la final?! Cu cine ar avea o idila nepotul Reginei Elisabeta
Mariajul Printului Harry cu Meghan Markle a ajuns la final?! Cu cine ar avea o idila nepotul Reginei Elisabeta
Este oficial! Încă o multinaţională vine în România şi anunţă recrutări masive
Este oficial! Încă o multinaţională vine în România şi anunţă recrutări masive
Ce complicații poate aduce infectarea cu Coronavirus. Delirul și psihoza se numără printre acestea
Ce complicații poate aduce infectarea cu Coronavirus. Delirul și psihoza se numără printre acestea
Medicii de familie trebuie să acorde obligatoriu concediu medical în această situație. Anunțul făcut de Nelu Tătaru
Medicii de familie trebuie să acorde obligatoriu concediu medical în această situație. Anunțul făcut de Nelu Tătaru
Lora, blocată de trei luni în Bali, din cauza pandemiei de coronavirus
Lora, blocată de trei luni în Bali, din cauza pandemiei de coronavirus
O șoferiță care conducea un Ford Focus a fost amendată pentru o viteză STRATOSFERICĂ. A activat modul „RACHETĂ”!
O șoferiță care conducea un Ford Focus a fost amendată pentru o viteză STRATOSFERICĂ. A activat modul „RACHETĂ”!
ANUNȚ SINISTRU al lui Nelu Tătaru pentru românii care merg în concediu la mare! Vama Veche, Mamaia și Constanța, focare de COVID-19?!
ANUNȚ SINISTRU al lui Nelu Tătaru pentru românii care merg în concediu la mare! Vama Veche, Mamaia și Constanța, focare ...
FOTO. Oana Roman, la piscină. Se vede cât de mult a slăbit!
FOTO. Oana Roman, la piscină. Se vede cât de mult a slăbit!