Ce se întâmplă cu Florin Tănase la două zile după transferul în Cipru! Decizia luată de antrenor

Cristian Hitruc
Ce se întâmplă cu Florin Tănase la două zile după transferul în Cipru! Decizia luată de antrenor
SURSĂ: Instagram Florin Tanase

Florin Tănase ar putea debuta chiar în această seară în Cipru, pentru Omonia Nicosia, În Supercupă. Internaționalul român, transferat în urmă cu doar două zile, a fost inclus în lotul pentru partida cu Pafos, care a început la 19:30, dar începe meciul pe banca de rezerve.

De partea cealaltă, Vlad Dragomir este titular pentru Pafos și încearcă să își ajute echipa să cucerească primul trofeu al noului sezon competițional.

Florin Tănase, rezervă în Omonia – Pafos

Florin Tănase ar putea debuta chiar astăzi, 3 septembrie 2026, pentru Omonia Nicosia, în partida pe care echipa lui o dispută în fața celor de la Pafos, în Supercupa Ciprului, începând cu ora 19:30. Internaționalul român, transferat în urmă cu doar două zile, a fost inclus în lot de antrenorul Henning Berg, dar a început partida pe banca de rezerve.

Totodată, din lotul pentru partida cu echipa Vlad Dragomir mai face parte și mijlocașul Luuk Brouwers, o altă achiziție recentă făcută de formația din Cipru.

Partida dintre cele două mari rivale se dispută pe Alphamega Stadium din Limassol, iar câștigătoarea va obține primul trofeu important al sezonului din fotbalul cipriot.

Vlad Dragomir, titular pentru Pafos

În timp ce Florin Tănase trebuie să își aștepte șansa de pe bancă, celălalt român implicat în Supercupa Ciprului începe partida din primul minut.

Vlad Dragomir este titular pentru Pafos și vine după o perioadă în care a evoluat constant, fiind integralist și în victoria cu 3-0 obținută în campionat împotriva celor de la Karmiotissa. De menționat este că Vlad Dragomir a jucat și în preliminariile cupelor europene, fiind folosit în dublele disputate de Pafos cu Hajduk Split, Salzburg și Dinamo City.

Florin Tănase, contract pe doi ani cu Omonia

Florin Tănase a părăsit-o FCSB după ce a bifat 330 de apariții și 106 goluri pentru formația patronată de Gigi Becașli. Jucătorul în vârstă de 31 de ani a semnat un contract valabil pe două sezoane cu Omonia Nicosia și va purta tricoul cu numărul 17.

„Mă simt fericit, sunt foarte încântat că am ajuns aici, la Omonia. De când am auzit de interesul celor din club am fost încântat și sunt nerăbdător să încep treaba”, declara Florin Tănase, imediat după oficializarea transferului.

Românul a dezvăluit că a discutat și cu fostul său antrenor de la FCSB, Elias Charalambous, înainte să accepte oferta ciprioților.

Astfel, Florin Tănase ar putea câștiga primul trofeu alături de Omonia Nicosia la doar două zile după realizarea transferului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Satul în care clopotele unei biserici bat sub apă. Localitatea a fost inundată în urma apariției unui baraj
Mediafax
495 lei amendă pentru toți șoferii români care pleacă la drum noaptea, fără a verifica acest detaliu aparent banal
Cancan.ro
Putin s-a făcut de râs la Vladivostok, în timp ce încerca să comunice cu echipajul unui vapor. Scena devenită virală pe internet
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O turistă a cerut ouăle mai bine făcute, iar ospătarul i-a lăsat un mesaj neașteptat pe bon. „Am crezut că e o glumă”
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Se poate face dragoste într-o zi de doliu național?
Râzi cu lacrimi
Câtă apă există pe Pământ?
Descopera.ro
Lovitură pentru Teodora Becali! Decizia luată de Tribunalul Constanţa în dosarul care o vizează pe fiica patronului FCSB
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Kratos vine la București!
Go4Games
Ești oprit în trafic pentru că ai fi lovit un pieton? S-ar putea să fii victima unei înșelătorii
Promotor.ro
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Italia
CÂT COSTĂ O NOAPTE la HOTELUL lui CRISTIANO RONALDO din Spania! Pierde clienți...
Mediafax Spania