Acasa » Fotbal Intern » Ce șanse mai are România de calificare directă la Mondial după rezultatele Austriei și Bosniei-Herțegovina: calculele și clasamentul acum în grupă!

Ce șanse mai are România de calificare directă la Mondial după rezultatele Austriei și Bosniei-Herțegovina: calculele și clasamentul acum în grupă!

Ce șanse mai are România de calificare directă la Mondial după rezultatele Austriei și Bosniei-Herțegovina: calculele și clasamentul acum în grupă!
FOTO: Mediafax

Prima parte a perioadei FIFA din septembrie a însemnat pentru naționala noastră un amical cu deznodământ dezamăgitor, România – Canada 0-3 pe Arena Națională. Tricolorii lui Mircea Lucescu n-au convins ca joc, portarul Moldovan a comis o gafă devenită virală, iar scorul nu mai are nevoie de alte comentarii.

Sâmbătă seară, în grupa noastră din preliminariile CM 2026, s-au jucat însă Austria – Cipru și San Marino – Bosnia-Herțegovina. Iar rezultatele acestor două meciuri au impact direct asupra șanselor României de calificare directă la Mondial.

ProSport îți prezintă toate calculele și cum arată clasamentul acum în grupa noastră, dezvoltând variantele de scenariu ideal pentru tricolori, calificarea directă la Mondial, de pe primul loc în grupă.

Marți, România joacă în deplasare, la Nicosia, cu Cipru, iar victoria este obligatorie pentru ca șansele noastre să păstreze cât de cât un caracter realist pentru acest obiectiv.

Clasamentul în grupa României după rezultatele Austriei și Bosniei-Herțegovina

Previzibil, pe stadionul din Linz, naționala Austriei a învins Cipru. Doar 1-0, gol din penalty, după 0-0 la pauză, însă punctele contează până la urmă.

Și mai puține șanse erau ca San Marino să poată încurca, pe teren propriu, naționala Bosniei-Herțegovina, deși în meciul tur din iunie, la Zenica, favoriții s-au impus doar cu 1-0. De data asta, bosniacii au câștigat cu 6-0!

Iată cum arată clasamentul în acest moment în grupa României și calendarul partidelor rămase de disputat:

CLASAMENT GRUPA H – preliminarii CM 2026

  1. Bosnia-Herțegovina – 12p – golaveraj +9 (4 meciuri)
  2. Austria – 9p -golaveraj +6 (3 meciuri)
  3. România – 6p – golaveraj +4 (4 meciuri)
  4. Cipru – 3p – golaveraj -2 (4 meciuri)
  5. San Marino – 0p – golaveraj -17 (5 meciuri)

Ce urmează:

  • Cipru – România, Bosnia-Herțegovina – Austria (9 septembrie)
  • Austria – San Marino, Cipru – Bosnia-Herțegovina (9 octombrie)
  • San Marino – Cipru, România – Austria (12 octombrie)
  • Cipru – Austria, Bosnia-Herțegovina – România (15 noiembrie)
  • Austria – Bosnia-Herțegovina, România – San Marino (18 noiembrie)

Scenariul ideal: România bate tot, Austria și Bosnia-Herțegovina se încurcă

Pentru ca România să se califice direct la Mondial trebuie neapărat să termine pe locul 1 în această grupă. Pentru orice calcule, plecăm de la presupunerea foarte probabilă că San Marino nu va lua puncte, până la final, cu Austria și România. Iată cum devine clasamentul acum la vârf în grupă pe această presupunere:

  1. Bosnia-Herțegovina – 12p
  2. Austria – 12p
  3. România – 9p

Scenariul ideal pentru tricolori în vederea câștigării grupei presupune ca naționala lui Mircea Lucescu să câștige toate celelalte meciuri rămase de disputat: Cipru (deplasare), Austria (acasă), Bosnia-Herțegovina (deplasare). România ar încheia preliminariile cu 18 puncte.

Și ideal ar fi ca Austria și Bosnia-Herțegovina să termine cu maximum 17 puncte, măcar unul mai puțin ca noi. Pentru asta e nevoie ca:

  • Austria (12 p) să ia maximum 5 puncte din cele trei meciuri cu Bosnia-Herțegovina (acasă și deplasare) și Cipru (deplasare)
  • Bosnia-Herțegovina (12p) să ia maximum 5 puncte jucând cu Austria (acasă și deplasare) și Cipru (deplasare)

În cazul în care oricare dintre Austria și Bosnia-Herțegovina ar lua fix 6 puncte și nu 5, atunci ar fi la egalitate cu România. La egalitate de puncte în grupă, principalul criteriu de departajare îl reprezintă golaverajul general în grupă, urmat de numărul total de goluri marcate în grupă, iar abia apoi, dacă este nevoie, se aplică și criteriul meciurilor directe!

Gigi Becali a făcut o ofertă de transfer pentru titularul lui Mircea Lucescu din naționala României! Ce salariu i-a propus starului pentru a veni la FCSB

FOTO: SportPictures

Scenariul în care ne prinde iarna pierduți în matematică 🙂

Ar mai exista și alte variante în care România s-ar putea califica direct la Mondial, ocupând astfel primul loc în grupă, dar ele presupun ca norocul să fie și mai tare de partea noastră. Ele merg pe scenariul în care tricolorii nu mai obțin maximum de puncte din meciuri rămase de disputat.

Spre exemplu, dacă România doar remizează marți în Cipru, dar reușește să învingă Austria (acasă) și Bosnia-Herțegovina (deplasare), atunci ar încheia grupa cu doar 16 puncte.

Austria și Bosnia-Herțegovina au deja 12 puncte în acest moment, deci fiecare dintre ele ar trebui să ia din trei meciuri rămase maximum 3 puncte (sau 4 puncte dar România să aibă cel mai bun golaveraj). Scenarii cu grad de probabilitate foarte scăzut.

Dacă România nu învinge Austria sau Bosnia-Herțegovina, atunci e de nevoie de și mai multe „indirecte” favorabile, o veritabilă minune amplificată pe multiple planuri, ca tricolorii să mai aibă vreo șansă de calificare directă la Mondial…