Ce salariu primește Dusan Uhrin la Dinamo! Primă specială promisă de DDB

Ce salariu primește Dusan Uhrin la Dinamo! Primă specială promisă de DDB

Dusan Uhrin (54 de ani) a acceptat să preia banca tehnică a lui Dinamo și a ajuns la un acord cu DDB în ceea ce privește salariul pe care îl va primi la formația din „Ștefan cel Mare”.

Cehul urmează să îl înlocuiască pe Flavius Stoican la Dinamo, după ce antrenorul în vârstă de 45 de ani a decis să își dea demisia înainte ca play-out-ul Ligii 1 să înceapă.

La scurt timp după ce Flavius Stoican i-a anunțat pe oficialii „câinilor” că își dă demisia de la Dinamo, acționarii din programul „Doar Dinamo București” au negociat cu Dusan Uhrin și au ajuns la un acord în ceea ce privește salariul pe care cehul îl va primi în „Groapă”.

Ce salariu primește Dusan Uhrin la Dinamo

Dusan Uhrin ar urma să revine în „Ștefan cel Mare” după ce i-a mai pregătit pe dinamoviști în perioadele august – martie 2020 și aprilie – iulie 2021, iar cehul va avea un salariu destul de mare pentru situația în care se află trupa „câinilor”.

Reprezentanții DDB i-au promis lui Dusan Uhrin un salariu lunar în valoare de 8.000 de euro, iar dacă o să reușească să o salveze pe Dinamo de la retrogradare direct, va încasa un bonus de 25.000 de euro. Asta nu e tot! În cazul în care Dinamo o să fie nevoită să joace barajul pentru menținere/ promovare și se salvează, atunci cehul o să încaseze o primă în valoare de 10.000 de euro, anunță GSP.ro.

Dacă va semna cu Dinamo, Dusan Uhrin va debuta pe banca tehnică a lui Dinamo la meciul pe care „câinii” îl vor juca împotriva Rapidului, duminică, 13 martie, ora 20.30, în deplasare. Partida va fi Live Video Online pe www.prosport.ro și la TV pe Digi Sport 1, Look Sport Plus și Telekom Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania