FCSB este tot mai aproape de titlu după o nouă victorie cu Dinamo, de această dată cu 3-1, iar ProSport a surprins cele mai interesante momente ale partidei de pe Arena Națională.
Octavian Popescu a fost în prim-plan, după probabil cea mai bună repriză pe care jucătorul lui Elias Charalambous a făcut-o în acest sezon de Superliga.
Prestația lui Octavian Popescu a fost o surpriză plăcută pentru fanii roș-albaștrilor, în condițiile în care acesta a fost criticat des și de Gigi Becali.
După ce a reușit dubla, Octavian Popescu a venit la marginea terenului, iar Elias Charalambous l-a pupat, semn al relației speciale pe care o are cu tânărul jucător al campioanei României.
În minutul 80, atunci când a devenit destul de clar că Dinamo nu mai are puterea să egaleze, fanii formației din „Ștefan cel Mare” și-au adus aminte de Cătălin Hîldan.
Numele fostului internațional a fost scandat de ultrașii veniți să susțină formația pregătită de Zeljko Kopic.
În ultimele minute ale meciului de pe Arena Națională, suporterii lui Dinamo au intrat în duel de la distanță cu rivalii, scandând momente bune „voi nu sunteți Steaua din Ghencea”.
Deși au avut la dispoziție aproape 9.000 de bilete, fanii dinamoviști au stat doar la primele două inele ale peluzei.
La final, suporterii i-au încurajat pe fotbaliștii lui Dinamo, vizibil dezamăgiți după încă o prestație modestă în derby-ul cu cea mai mare rivală din Superliga. După ce jucătorii au plecat spre vestiare, Zeljko Kopic a mers singur spre ultrași, iar apoi a venit rândul lui Florentin Petre să facă asta. Fostul mijlocaș, acum antrenor secund, a ieșit ultimul de pe gazon.
Andrei Nicolescu a intrat într-un „război” cu suporterii din Peluza Sud, care l-au înjurat pe tot parcursul meciului de ultrași.
În schimb, oficialul lui Dinamo a fost iertat de fanii din Peluza Cătălin Hîldan, care au prins curaj după golul marcat din penalty de kosovarul Selmani, sperând într-o revenire surprinzătoare.
Vremea foarte frumoasă din această perioadă și faptul că ploaia s-a oprit înaintea partidei a făcut ca fanii să vină într-un număr mare pe cel mai mare stadion al țării.
Astfel, 37.073 de spectatori au fost prezenți pe Arena Națională, zonele cele mai căutate fiind la Peluza Nord și tribuna a doua, acolo unde și inelul al treilea a fost aproape plin.
La final, fanii roș-albaștrilor au scandat momente bune „campionii”, în condițiile în care pare destul de clar că FCSB nu mai are cum să rateze al doilea titlu consecutiv sub comanda lui Elias Charalambous.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F05%2Fcorest-1400x788.jpg)
FOTO: Mihai Pop
Derby-ul dintre FCSB și Dinamo nu a atras foarte multe vedete, însă la tribuna oficială a fost prezent unul dintre cei mai mari jucători brazilieni, este vorba de legendarul Cafu.
Ajuns la vârsta de 54 de ani, Cafu s-a simțit excelent pe Arena Națională și a stat în compania unor nume mari, precum Ilie Dumitrescu și Marius Niculae.
La meciul de luni seara a ajuns și Anghel Iordănescu, prezent și duminică, la Voluntari, la partida cu Steaua, în ziua în care a împlinit 75 de ani.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F05%2FCum-si-a-facut-aparitia-Anghel-Iordanescu-la-o-zi-dupa-ce-a-implinit-75-de-ani-la-FCSB-Dinamo.-A-adoptat-look-ul-din-Franta-1998-1-1400x934.jpg)
Sursa foto: Mihai Pop ProSport