Ce îi ține pe investitori departe de Dinamo. „Sper să găsim o modalitate de a rezolva acest lucru!”

Ce îi ține pe investitori departe de Dinamo. „Sper să găsim o modalitate de a rezolva acest lucru!”
dinamo investitori

Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar de la Dinamo, a dezvăluit ce îi ține pe potențialii  investitori departe de formația din „Ștefan cel Mare”.

Oficialii din „Groapă” sunt în căutarea unor noi investitori pentru ca la formația antrenată de Uhrin să nu mai existe probleme financiare.

Chiar dacă echipa se află în pericol să retrogradeze la finalul sezonului 2021 – 2022, nu asta este principala problemă care îi ține pe afaceriștii care vor să bage bani la Dinamo departe de formația din „Groapă”.

Ce îi ține pe investitori departe de Dinamo

Răzvan Zăvăleanu susține că Dinamo întâmpină probleme la negocierile cu posibilii investitori din cauza faptului că echipa din Liga 1 a fost notificată de către Nicolae Badea (73 de ani) din cauza siglei și pentru că omul de afaceri, care a fost acționar al clubului, a solicitat daune de un milion de euro.

„Am discuții permanente cu potenţialii investitori, dar nu le pot face publice. Sunt direcții în care s-a avansat, dar lucrurile avansează destul de greoi. Vorbim de oameni foarte serioși care vor să își facă bine temele, fiind convinși în momentul în care intră la acest club, că le sunt cunoscute toate problemele.

Este adevărat că este un element de discuție permanent cu potențialii investitori (n.r. problema cu sigla şi palmaresul clubului), sper să găsim modalitatea optimă de a rezolva acest lucru”, a declarat Răzvan Zăvăleanu, pentru Fanatik.

Dinamo este pe loc de baraj cu trei etape înainte de finalul play-out-ului Ligii 1

După 6 etape jucate în play-out-ul Ligii 1, Dinamo se află pe locul 8 în clasament, cu 16 puncte, la 6 în spatele celor de la Chindia Târgoviște și la 19 distanță de Academica Clinceni.

Pentru Dinamo urmează meciul cu Academica Clinceni, sâmbătă, 30 aprilie, ora 12.30, în etapa a 7-a din play-out-ul Ligii 1, Live Video Online pe www.prosport.ro și la TV pe Digi Sport 1, Look Sport Plus și Orange Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Anunțul momentului! SE RETRAGE din fotbal la 41 de ani, după șase Cupe Mondiale: Am dat TOTUL
Mediafax
DOLIU la Hollywood! Actrița din Godzilla a murit la doar 18 ani
Cancan.ro
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cine este iubita lui Lamine Yamal. Ines Garcia Santos a dezvăluit cum l-a cunoscut: "Mi-ar plăcea să vă spun că l-am văzut într-un aeroport sau că ne-am ciocnit unul de altul, dar nu!"
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Râzi cu lacrimi
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
S-a decis înlocuirea actorului principal din serialul God of War. Care este motivul
Go4Games
Update surpriză pentru Tesla în România. Grok vine cu modul 18+ și alte personalități AI
Promotor.ro