Ce este „Clubul Leretter”? După Dan Nistor de la Universitatea Craiova, a intrat în grupul select și Ciprian Deac de la CFR

Ce este „Clubul Leretter
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Clubul Leretter” este cel care cuprinde toți fotbaliștii care au atins peste 300 de prezențe în Divizia A / Liga I, până în 399.

El a fost denumit astfel după numele primului jucător care a atins această cifră, Iosif Leretter.

Ultimul care îi pășise pragul fusese Dan Nistor (CSU Craiova), la sfârșitul sezonului trecut. De-atunci, pauză, până în această primă etapă de play-off consumată în weekend-ul recent încheiat, când a făcut-o Ciprian Deac (CFR Cluj).

Ce este „Clubul Leretter”? După Dan Nistor de la U. Craiova, a intrat în grupul select și Ciprian Deac de la CFR Cluj

El a devenit astfel al 146-lea jucător care o face. În afară de două sezoane, jumătatea lui 2007/08 când a activat la Oțelul, jucând 15 partide, și întreg sezonul 2011/12 când a evoluat pentru Rapid în 30 de partide, fotbalistul născut la Dej a disputat restul de 255 de jocuri în tricoul lui CFR Cluj, de-a lungul a 13 sezoane.

A lipsit din România în trei ani, când a fost angajat la cluburi din străinătate (în Germania și în Kazahstan), căci altfel numărul său ar fi fost mai mare.

Însă el nu va fi singurul care în această perioadă, când s-a intrat în linia dreaptă a sezonului de față, s-a alăturat acestui onorant club. Ar mai putea fi urmat de âncă alți trei.

Cine se apropie de „Clubul Leretter” în acest sezon?

Doi sunt coechipieri de-ai săi, Bălgrădean care are 299 de meciuri și Camora, ajuns la 295, înscriși de asemenea pe această traiectorie, ultimul urmând a deveni primul străin care atinge 300 de prezențe în primul nostru eșalon.

De asemenea pe lângă ei mai este și portarul Pleșca (Gaz Metan) ajuns și el la 296.

Relativ aproape sunt alți doi jucători, care însă nu vor izbuti în sezonul de față să intre în acest „Club Leretter”, ci în sezonul viitor, dacă vor mai evolua pe prima scenă: Hora (UTA) ajuns la 284 și Vl. Achim (Dinamo) 281.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Răzvan Toma / Autor
De peste 35 de ani în presa sportivă. A debutat în 1986, pe când era student, devenind colaborator la cotidianul „Sportul”.La 01.04.1990 a fost angajat la acest cotidian care între timp își schimbase numele în „Gazeta Sporturilor”. De-a lungul timpului a activat la diverse publicații: ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Devine obligatoriu din 6 iulie! Dispozitivul pe care trebuie să-l aibă mașinile la bord
Devine obligatoriu din 6 iulie! Dispozitivul pe care trebuie să-l aibă mașinile la bord
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…