Fotbalul românesc își recâștigă un brand valoros: ASA Târgu Mureș. FRF a emis sâmbătă, când federalii au în general liber de la președintele Răzvan Burleanu, un aviz favorabil pentru o fuziune între Unirea Ungheni (liga a doua) și ASA Târgu Mureș (liga a patra).
Semn că departamentul juridic al celor de la Casa Fotbalului, în criză de timp, a lucrat pentru rezolvarea problemei într-un timp record.
Ca de atâtea ori în ultima vreme, procedurile sunt întortocheate, greu de descifrat și, de multe ori, de neînțeles. Când o echipă din al patrulea eșalon a ratat barajul de promovare în Liga 3, dar are bani, poate lua, legal după cum aflăm, locul unei echipe de eșalonul secund fără bani suficienți în noul campionat
Acest aviz, spune informarea de la Casa Fotbalului, se poate contesta, conform art. 4 alin. 6.1 din ROAF, de către un club de Liga 2 în maximum 5 zile și este posibil să se întâmple (ultima zi 17 iulie). Sau nu, pentru a nu supăra conducerea FRF.
Pentru că noul brand ASA propune un buget generos, așa susțin sursele ProSport, și ar reprezenta o lovitură pentru eșalonul secund care ar deveni mai interesant și ar aduce audiență mai mare competiției.
Avantaj FRF! S-ar adăuga un contracandidat cu potențial mare, ceea ce ar putea deranja pe unii dintre cei vor promovarea, mai ales, atenție, că noul brand poate promova în primul eșalon.
Atenție: și un club de liga 2 dintre cele retrogradate, ce așteaptă să fie invitat în Liga 2 până pe 15 iulie 2025, când se decid participantele la nouă ediție. Cum Craiova și Buzăul nu sunt aliniate la start, practic Dumbrăvița și Câmpulung Muscel le vor lua locul. Cine mai poate contesta?
Doar CSM Focșani, care între timp s-a desființat, mai are acest drept. Alte două grupări sunt deja istorie, Viitorul Pandurii Târgu Jiu și CS Mioveni s-au retras în plin campionat.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F07%2Farticolul-6.1.jpeg)
„Direcția Juridică a FRF consideră că sunt îndeplinite cerințele regulamentare, în special prin raportare la principiile de integritate a competițiilor și dispozițiile legale mai sus menționate, motiv pentru care acordă aviz favorabil pentru cesionarea activității sportive și a dreptului de participare în competițiile fotbalistice, de la
Clubul Sportiv Unirea Ungheni 2018, cu sediul în cu sediul în Ungheni, str. Principală nr. 357, jud. Mureș, către
Asociația Fotbal Club ASA Târgu Mureș, cu sediul în Târgu Mureș, str. Armoniei, nr. 23, ap. 10, jud. Mureș”, anunță FRF, sub semnătura directorului juridic Adrian Stângaciu.
Foarte interesant e faptul că Unirea Ungheni nu avea drept de promovare în Superliga, dar ASA Târgu Mureș va avea. Asta reiese din comunicatul FRF.
„Prezenta analiză va avea în vedere și prevederile art. 31 alin. 1 coroborate cu dispozițiile art. 42 alin. 1 din Legea nr. 69/2000 a educației fizice și sportului prin raportare la principiile de integritate aplicabile competițiilor fotbalistice, în sensul că cesiunea solicitată are în vedere participarea în cadrul Ligii a 2-a a unui club de drept privat, deci cu drept de promovare în Liga 1 în situația obținerii meritului sportiv, în locul unei structuri sportive de drept public și care nu și-ar putea valorifica meritul sportiv în situația obținerii unor rezultate sportive care i-ar permite promovarea în Liga 1 la finalul sezonului”, spune FRF.
ASA Târgu Mureș, pe scurt ASA, este un club profesionist de fotbal fondat în 1962, care apoi în august 1964 a fuzionat cu Mureșul Târgu Mureș, descendenta Voinței Târgu Mureș. A fost considerat un club prieten al regimului comunist si un satelit neoficial al Stelei București.
I se spunea „echipa Armatei” din Târgu Mureș. Ascensiunea a fost rapidă și în scurt timp, ASA devenind una dintre cele mai importante echipe din țară.
Cea mai bună performanță a clubului a fost un loc 2 în Divizia A, la finalul sezonului 1974-75. A participat de 3 ori în Cupa UEFA, dar a fost eliminată în primul tur preliminar de fiecare dată: în 1975-1976 de Dynamo Dresda, în 1976-1977 de Dinamo Zagreb și în 1977-1978 de AEK Atena.
Cel mai cunoscut jucător care a purtat tricoul roș-albastru a fost Laszlo Boloni,cu peste 400 de meciuri în tricoul echipei și 64 de goluri.
De asemenea, nu trebuie omis Florea Ispir. A jucat 485 de partide în Liga I, toate pentru ASA, și a marcat 2 goluri. Este pe locul 3 în clasamentul all-time al fotbaliștilor cu cele mai multe apariții în Divizia A, așa cum se numea pe vremuri.