Cât „mănâncă” fotbalul românesc cu 250.000 de euro, valoarea catering-ului la România – Ungaria: salariile pe 3 luni în Liga I sau instruirea a 53 de antrenori

Cât
  • Publicat:
  • Actualizat:

La începutul săptămânii, într-o conferință ținută la „Casa Fotbalului”, Răzvan Burleanu a făcut o comparație legată de modul în care au fost folosite resursele financiare ale FRF în trecut și cum sunt acestea utilizate acum. Exercițiul se voia a fi, evident, o bilă albă pentru actualul președinte al Federației. Conform șefului de la „Casa Fotbalului”, la meciul România – Ungaria, jucat în septembrie 2013, la București, cheltuielile pentru catering la zona VIP s-au ridicat la 250.000 de euro, în timp ce la finala de Cupă Steaua – Astra, primul eveniment major organizat de actuala conducere, FRF a plătit doar 70.000 de euro.


Federația Română de Fotbal a fost căpușată la cel mai înalt nivel, iar acest lucru ridică mari semne de întrebare legate de modul în care a fost condus întreg fotbalul din țară
Răzvan Burleanu, președinte FRF


Un calcul simplu arată că fiecare dintre cei 4.000 de spectatori cu bilete la zona VIP a beneficiat la România – Ungaria de mâncare și băutură în valoare de 62,5 euro, echivalentul a 278 de lei la cursul valutar euro/leu din acea perioadă. Biletele pentru acea zonă a stadionului au avut prețuri de 400, 600, respectiv 800 de lei. Comparativ, la Steaua – Astra, un spectator de la VIP a avut parte de servicii în valoare de 17,5 euro, adică aproximativ 77 de lei, conform cursului la zi al BNR.

Toate cheltuielile unui club de Liga I pe 3 luni

Cu diferențe uriașe între cele două evenimente, ProSport a încercat să afle ce înseamnă 250.000 de euro în fotbalul românesc și cât ar „mânca” un club din țară de acești bani. Pentru Liga I, o competiție care problemele financiare sunt tot mai des întâlnite, suma plătită pentru a asigura catering-ul la România – Ungaria depășește cu 28% salariul anual al lui Cristi Tănase la Steaua sau „cheltuielile cu salariile jucătorilor, antrenorilor de la prima echipa, de la Centrul de Juniori și ale celorlalți oameni din club pe trei luni”, așa cum mărturisește Aurelian Babuțan, managerul de la Săgeata Năvodari. Oficialul constănțenilor oferă și o paralelă interesantă: „Alimentația pentru 30 de sportivi ne-a costat lunar în jur de 6.000-7.000 de euro”. 

Tot raportat la cheltuielile unui club din Liga I, cei 250.000 de euro plătiți pentru serviciul de catering la România – Ungaria ajung pentru a închiria Național Arena pentru șapte partide. Steaua, formația care a evoluat cel mai des pe acest stadion, plătește 35.000 de euro pentru fiecare partidă jucată în vecinătatea Federației. De altfel, o partidă între Dinamo și Steaua jucată cu casa închisă pe arena de 55.000 de locuri din București aduce formației organizatoare un profit de aproximativ 300.000 de euro, cu 50.000 de euro mai mult decât a plătit FRF pe catering în septembrie anul trecut. 

Cu acei 250.000 de euro investiți în mâncare și băutură pentru VIP-uri, o formație din Liga I și-ar fi plătit două cantonamente de o lună în Antalya, cu circa 40 de persoane în delegație, și ar mai fi rămas cu 50.000 de euro. 

1 an și 5 luni de salarizare în Liga a II-a

La nivelul ligilor inferioare, 250.000 de euro ar putea reprezenta totalul salariilor pe un an și cinci luni la Olimpia Satu Mare, echipa care, conform oficialilor ei, „are cel mai mic buget din Liga a II-a și o medie lunară a salariilor de 2.100 de ron” sau, dacă în discuție intră și înstărita CSU Craiova, 16,6% din bugetul anual pe care oltenii l-au anunțat oficial la începutul sezonului competițional. 

Ce altceva poți face în fotbal cu 250.000 de euro

  • 53 de antrenori își pot obține licențele A, B și PRO în cadrul Școlii Federale de Antrenori
  • 227 de baremuri ale „centralilor” din Liga I pot fi plătite cu 250.000 de euro
  • 166 de asigurări anuale pot fi achitate pentru fotbaliștii profesioniști din România 
  • 1.785 de mingi marca Adidas, modelul Brazuca – balonul oficial de la CM 2014, pot fi cumpărate cu 250.000 de euro
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Legea care intră în vigoare în România. Devine obligatoriu în toată țara
Legea care intră în vigoare în România. Devine obligatoriu în toată țara
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă şi-a dat OK-ul
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen