Care este situația lui Cosmin Matei, fotbalistul depistat pozitiv la controlul antidoping? „Sunt foarte curios ce o să se întâmple, de două luni tot este amânat cazul său. Nu este scăpat de suspendare. În niciun caz nu o să ne dezicem”. VIDEO EXCLUSIV

Catalin Muresanu
Care este situația lui Cosmin Matei, fotbalistul depistat pozitiv la controlul antidoping? „Sunt foarte curios ce o să se întâmple, de două luni tot este amânat cazul său. Nu este scăpat de suspendare. În niciun caz nu o să ne dezicem”. VIDEO EXCLUSIV
Un patron e gata sa arunce in aer Superliga si cere sa castige cu 3-0 la „masa verde” in cazul Cosmin Matei! Ce s-ar schimba in clasament

Laszlo Dioszegi a vorbit despre situația lui Cosmin Matei, jucător testat pozitiv în timpul campionatului. Mijlocașul așteaptă rezultatele unor analize ale produsului contaminat pentru a afla dacă va fi sau nu suspendat. Șeful clubului spune că, în orice formă, fotbalistul are sprijinul clubului covăsnean și nu poate fi vorba de o îndepărtare a sa.

Cosmin Matei are sprijinul clubului Sepsi indiferent de deznodământul Agenției Naționale Anti- Doping. VIDEO EXCLUSIV

Depistat pozitiv în urma unui control antidoping efectuat după meciul pe care echipa sa l-a disputat, în luna februarie a acestui an, pe teren propriu, contra Universității Craiova, Cosmin Matei (32 de ani) a revenit pe teren în luna aprilie (la partida cu FCSB după ce s-a recuperat în urma unei accidentări) și așteaptă, în continuare, rezultatele analizelor în urma cărora va afla dacă va fi sau nu suspendat.

În organismul fostul dinamovist a fost găsită substanța numită metilhexanamină, iar jucătorul a transmis că a fost vorba de un supliment pe care și l-a comandat și care ar fi fost contaminat. A putut să joace până la soluționarea cazului său, însă nu este scăpat de emoții și ar putea fi sancționat după ce vor fi judecate și ultimele probe.

ProSport a vorbit cu Laszlo Dioszegi, patronul celor de la Sepsi, iar omul de afaceri a vorbit despre situația fotbalistului care, în acest sezon, a jucat în 37 de partide în toate competițiile în care a fost angrenată formația sa, a înscris de 8 ori și a furnizat 7 pase decisive.

Personal mi-a căzut foarte rău, pentru că ne uitam nedumeriți în club, când vine știrea așa, te gândești la lucruri, spui că poate e adevărat. Dar am vorbit cu jucătorul și mi-a explicat foarte clar că el nu s-a dopat. Și știm ce s-a întâmplat, a luat un medicament, a fost răcit, care conținea niște urme de substanță interzisă. Sunt foarte curios ce o să se întâmple pentru că de două luni de zile este amânat cazul lui. Asta deoarece și cei de la antidoping și-au dat seama că nu este ceva voit. Nu este scăpat de suspendare, dar nici nu o are. Știu că este total nevinovat”, a transmis, pentru ProSport, Laszlo Dioszegi.

„Suntem o familie. Nu suntem genul care să lăsam un copil singur”

Întrebat ce se va întâmpla cu mijlocașul în cazul în care va fi suspendat, șeful lui Sepsi a fost tranșant și a etalat sprijinul total pentru Cosmin Matei.

© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

În niciun caz nu o să ne dezicem de jucător. Suntem o familie. Nu suntem genul care să lăsam un copil singur. O să fim lângă el, când se termină suspendarea, o să rămână la noi. Normal, dacă nu e vorba de o suspendare de nu știu câți ani, dar teoretic și ipotetic nu ar avea de ce. Noi niciodată nu comentăm deciziile instanțelor, ale comisiilor, nu m-ați văzut să ies în primele pagini ale ziarelor și să țip pentru arbitri sau deciziile luate în Comitetul Executiv sau antidoping. Ce o să fie, spunem asta e, dar o să fim lângă jucător”, a spus patronul clubului din Covasna.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]