Garry Kasparov a anunțat care e marele punct sensibil al lui Vladimir Putin: „El și clica lui își țin banii în lumea liberă”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Garry Kasparov (58 de ani), fost campion mondial la șah și președintele Fundației pentru Drepturile Omului, a luat atitudine împotriva președintelui rus Vladimir Putin după invadarea Ucrainei.

Fostul mare campion s-a retras din viața politică din Rusia în urmă cu nouă ani și trăiește la New York.

Vineri dimineață, în capitala Kiev sunt auzite explozii puternice, în timp ce forțele ucrainene se luptă cu invadatorii ruși care înaintau spre capitală în cel mai mare atac asupra unui stat european de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace.

Garry Kasparov știe care e marele punct sensibil al lui Vladimir Putin

Președintele Zelenski spune că este ținta numărul 1 a rușilor, în timp ce oficiali americani spun că forțele trimise de Vladimir Putin sunt la câțiva kilometri de Kiev.

Garry Kasparov a luat poziție publică după ultimele evenimente din Ucraina.

„Călcâiul lui Ahile al lui Putin este faptul că el și clica lui își țin banii în lumea liberă, pe care spun că o disprețuiesc. Așa au ajuns să răspândească corupția, dar au oferit și o armă împotriva lor – dacă suntem dispuși să o folosim”, a declarat Gary Kasparov.

„Sprijiniți militar Ucraina, imediat. Prin arme, informații, tehnologie. Mașina de război a lui Putin trebuie falimentată. Înghețați finanțele Rusiei și ale aliaților ei. Scoateți Rusia din fiecare instituție financiară și internațională! Retrageți toți ambasadorii din Rusia. Nu mai e loc de vorbit. Noul mesaj unificat este: «Opriți-vă sau veți fi izolați definitiv».

Înlocuiți petrolul și gazul rusesc. Presiune pe OPEC (Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol), creșteți producția. Nu poți salva planeta dacă nu salvezi oamenii de pe ea.

Recunoașteți că vor exista costuri, sacrificii. Am așteptat mult, prețul este mare, dar va crește de-acum înainte. E timpul să luptați”, a afirmat fostul campion mondial.

Ce a spus Garry Kasparov despre Vladimir Putin la București

„Nu știu ce face președintele Putin, știu de dictatorul rus. Dacă îi spui președinte, îi dai mai multă credibilitate în sistemul politic fals folosit în Rusia. Sper ca într-o zi să fie adus în fața justiției pentru cele comise, infracțiuni și altele.

Sunt sigur că atunci când se va prăbuși regimul, și dictatorul se prăbușește. Nu o să-l ajute nimeni. Cei care au curajul să protesteze în Rusia merită sprijinul și respectul nostru”, a spus Garry Kasparov, într-o conferință de presă susținută la București în iunie 2021.

Daniel Nazare / Autor
Aproape 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul absurd pentru care o tânără de 25 de ani și-a anulat nunta, cu doar o lună înainte. De ce a rupt logodna din cauza meniului de nuntă
Motivul absurd pentru care o tânără de 25 de ani și-a anulat nunta, cu doar o lună înainte. De ce…
Un arhitect spulberă mitul vieţii de 5 stele de la Cluj: „Trăim într-o sărăcie generalizată”
Un arhitect spulberă mitul vieţii de 5 stele de la Cluj: „Trăim într-o sărăcie generalizată”
O nouă medialie de aur pentru David Popovici. Românul stabileşte un nou record mondial la proba de 200 m liber
O nouă medialie de aur pentru David Popovici. Românul stabileşte un nou record mondial la proba de 200 m liber
„Arăți cu 10 ani mai tânăr lângă ea”. Cine e modelul de 21 de ani cu care s-a pozat Jose Mourinho
„Arăți cu 10 ani mai tânăr lângă ea”. Cine e modelul de 21 de ani cu care s-a pozat Jose…
Lia Bugnar aruncă BOMBA după ce Anghel Damian a părăsit-o pentru Theo Rose: „Șoc și groază! Mărturisiri în legatură cu scandalul”
Lia Bugnar aruncă BOMBA după ce Anghel Damian a părăsit-o pentru Theo Rose: „Șoc și groază! Mărturisiri în legatură cu…
6 invenții care au schimbat CURSUL ISTORIEI! Fără ele n-am putea TRĂI!
6 invenții care au schimbat CURSUL ISTORIEI! Fără ele n-am putea TRĂI!
O familie a cumpărat câteva valize la o licitație, iar când a ajuns acasă a avut un șoc! Ce conțineau acestea, de fapt
O familie a cumpărat câteva valize la o licitație, iar când a ajuns acasă a avut un șoc! Ce conțineau…
Vestea serii despre FLORIN SALAM! Soția lui a dat primele DETALII. Anunțul a venit chiar acum
Vestea serii despre FLORIN SALAM! Soția lui a dat primele DETALII. Anunțul a venit chiar acum
Cauza decesului baschetbalistei Alessia Maria Raiciu. A murit în somn, în ziua în care împlinise 18 ani
Cauza decesului baschetbalistei Alessia Maria Raiciu. A murit în somn, în ziua în care împlinise 18 ani
Fructul delicios din România care te-ar putea feri de Alzheimer și demență
Fructul delicios din România care te-ar putea feri de Alzheimer și demență
S-a întors acasă și a început să se dezbrace. Momentul de infarct, înregistrat!
S-a întors acasă și a început să se dezbrace. Momentul de infarct, înregistrat!
FCSB şi-a aflat pedeapsa pentru play-off-ul Conference League. UEFA a sancţionat-o dur după comportamentul rasist al suporterilor
FCSB şi-a aflat pedeapsa pentru play-off-ul Conference League. UEFA a sancţionat-o dur după comportamentul rasist al suporterilor
BANCUL ZILEI: Bulă și Alinuța încearcă o nouă poziție sexuală: “Hai să-ți fac un 86 pe gratis!”
BANCUL ZILEI: Bulă și Alinuța încearcă o nouă poziție sexuală: “Hai să-ți fac un 86 pe gratis!”
Ipoteză şoc în cazul unui accident de pe DN79. Un şofer ar fi intrat intenţionat cu maşina sub un TIR
Ipoteză şoc în cazul unui accident de pe DN79. Un şofer ar fi intrat intenţionat cu maşina sub un TIR
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Loredana Groza s-a pozat fără chiloți și a ”scăpat” imaginea pe internet!
Loredana Groza s-a pozat fără chiloți și a ”scăpat” imaginea pe internet!
Mașini cu putere mare și impozit mic. Modele care costă sub 5000 de euro
Mașini cu putere mare și impozit mic. Modele care costă sub 5000 de euro
FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul
FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul
FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!
FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!