Căpitan nou la FCSB. Teja i-a pus pe fotbaliști să voteze, iar ei au decis: cine va purta banderola

Căpitan nou la FCSB. Teja i-a pus pe fotbaliști să voteze, iar ei au decis: cine va purta banderola
Căpitan nou la FCSB. Teja i-a pus pe fotbaliști să voteze, iar ei au decis: cine va purta banderola

Mihai Teja începe să-și facă simțită prezența la FCSB. După ce l-a convins pe Gigi Becali că trebuie să facă transferurile în funcție de nevoile sale, acum, tehnicianul a decis un aspect important, în privința organizării vestiarului.  Teja i-a pus pe fotbaliști să voteze și să alege căpitanul.

Totul a fost expus de Mihai Bălașa, într-o conferință de presă desfășurată recent. Fundașul a precizat că Teja a ales 4 căpitani. Votul a fost unul secret: „S-au ales cei 4 căpitani, dar cred că o să îi anunțe Mister. S-a votat cum te duci la vot și votezi. Cum alegi președintele, așa s-a ales și căpitanul la noi„, a spus Bălașa. Potrivit Digi Sport, cel care a primit cele mai multe voturi a fost veteranul Mihai Pintilii. Al doilea în preferințele colegilor a fost Florin Tănase, urmat de Bogdan Planic și Lucian Filip.

Decizia vestiarului nu a fost pe placul lui Ilie Dumitrescu. El consideră că cel mai bun fotbalist al FCSB-ului, Harlem Gnohere, merită să poarte banderola. „Mi se pare cel mai constant în evoluții de la Steaua. Cred că merită să rămână căpitan. El a demonstrat că este un jucător de echipă. Au fost multe momente în care prima soluție pentru această poziție de atacant a fost Alibec iar el a acceptat și statutul de rezervă. S-a pregătit, nu a făcut probleme în lot și de câte ori a intrat a făcut-o foarte bine. Anul ăsta a fost și este sezonul lui Gnohere” a spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Club.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]