Acasa » Fotbal Intern » Când soarta îl ia la palme pe Negoiță. Cum au ajuns Stoican și Hagi să facă din nimic echipe mai bune ca Dinamo

Când soarta îl ia la palme pe Negoiță. Cum au ajuns Stoican și Hagi să facă din nimic echipe mai bune ca Dinamo

Când soarta îl ia la palme pe Negoiță. Cum au ajuns Stoican și Hagi să facă din nimic echipe mai bune ca Dinamo

Jucat previzibil în umbra partidei-vedetă de la Giurgiu, Iași – Viitorul n-a făcut sâmbătă decât să confirme justețea incredibilă a clasamentului care lasă Dinamo, pentru prima oară, în afara play-off-ului.

În primul rând, moldovenii, ca și „roș-albii”, au pierdut în această ultimă etapă a sezonului regulat, dar modul în care au făcut-o a fost total diferit. În timp ce Dinamo a murit lamentabil, în genunchi, incapabilă de reacție și premeditare în atac, Iașiul lui Flavius Stoican a făcut-o curajos, bătăios, după multe ocazii ratate.

În același timp, echipa lui Gică Hagi – care la startul jocului încă mai putea pierde calificarea în play-off – demonstrează că azi este categoric între primele cluburi din România ca valoare. Modul în care a gestionat ostilitățile cu Iași, într-un moment decisiv, arată maturitate și omogenitate. Viitorul a avut ocazii mai multe și mai clare decât Iași, a pasat mai bine și a încercat mai mult să controleze jocul.

Gică Hagi, indiscutabil merituos în ascensiunea acestei echipe cu mulți jucători tineri, a comis, la prima vedere, și o eroare care i-a pus în pericol echipa și l-a expus pe fiul său. Ianis a început foarte bine partida, în nota obișnuită de la revenirea din Italia, ratând și câteva ocazii mari de tot. Însă a consumat benzina foarte rapid și, în repriza a doua, s-a afundat până la stadiul în care a devenit o povară pentru propria echipă. Tatăl său l-a ținut pe teren și când a devenit clar că pierde toate mingile care ajung la el. Schimbarea a survenit tardiv, în minutul 86, când însă pericolul trecuse pentru că la Giurgiu Astra conducea deja cu 2-0, iar Iași și Viitorul erau calificate matematic.

Dincolo de toate detaliile, rămân perechile de palme pe care soarta i le trage lui Ionuț Negoiță. Atât Viitorul, cât și Iași au luat startul la ani-lumină după Dinamo. Și au terminat înainte.

Dat afară acum ceva vreme de la Dinamo pentru că nu corespundea cu marile planuri ale patronului, Flavius Stoican a ajuns la CSMS Iași, unde a făcut o echipă din mers, pe genunchi, încropind din ce a găsit prin bătătură și ce i s-a adus pe parcurs. Și s-a calificat în play-off, lăsându-l pe Negoiță să-și pregătească la infinit celebrul său proiect „new Dinamo”.

Hagi a început treaba la Viitorul în 2009, la 62 de ani după înființarea clubului Dinamo. Și-a urmat drumul neabătut, cu cerbicie, fără să renunțe la planul și scopul în sine de a promova jucători tineri nici atunci când părea că totul se clatină. În ultimii ani, Dinamo și Viitorul s-au bătut de la egal la egal la copii și juniori, împărțindu-și campionatele la toate categoriile de vârstă. Dar azi, în timp ce Hagi are în echipă o grămadă de jucători foarte tineri, crescuți de el, cu care se califică an de an în play-off, Dinamo e o echipă ca oricare alta, plină de stranieri submediocri, fără personalitate și într-o evidentă disoluție identitară.