Calea ferată Otopeni – Gara de Nord este aproape gata! Când se estimează că vor fi finalizate lucrările | FOTO

Calea ferată Otopeni - Gara de Nord este aproape gata! Când se estimează că vor fi finalizate lucrările | FOTO
  • Publicat:

Linia de cale ferată Otopeni – Gara de Nord este aproape de finalizare. Amânarea pentru anul viitor a Campionatului European de Fotbal le-a mai dat timp constructorilor să termine lucrările.

Compania de Aeroporturi București a publicat mai multe imagini impresionante cu calea ferată, care ar urma să-i transporte pe suporterii veniți pentru Euro 2021 de la aeroportul Otopeni la Gara de Nord. Data la care ar urma să fie finalizată stația feroviară, înaintată de constructori, este 26 august.

Calea ferată Otopeni – Gara de Nord este aproape gata

Gică Popescu (52 de ani), consilierul onorific al premierului pentru organizarea Euro 2021, a vizitat șantierul căii ferate, la începutul lunii mai, iar acesta s-a declarat mulțumit de modul în care evoluează lucrările.

„De la aeroport la Gara de Nord în 15 minute! După ce am vizitat săptămâna trecută cele 3 stadioane aflate în construcție pentru Euro 2021, deja îi puteam spune așa, astăzi am inspectat, alături de domnii Lucian Bode, ministrul Transporturilor, și de Ionuț Stroe, ministrul Sportului, lucrările de la calea ferată care va lega Aeroportul Otopeni de Gara de Nord. Sunt printre puținii care au crezut în acest proiect. Când vorbeam despre calea ferată de la Otopeni la Gara de Nord, oamenii mă priveau cu neîncredere. Pe undeva, erau îndreptățiți. ni la Gara de Nord, oamenii mă priveau cu neîncredere. Pe undeva, erau îndreptăţiţi. Ultimul tronson de cale ferată în România s-a construit în 1984…

Mi-am asumat public proiectul acesta și mărturisesc că m-a încercat azi, văzând că lucrările sunt gata în proporție de 70 la sută, o senzație de mândrie, dar și de emoție. Pot spune că este proiectul meu de suflet. Calea ferată, care are o lungime de aproximativ 17 kilometri, va fi gata undeva în luna august. Pe perioada stării de urgență s-a lucrat într-un ritm încetinit față de cum s-a lucrat înainte. De la aeroport la gară, distanța va fi parcursă în 15 minute. Va fi o lucrare de care se vor bucura bucureștenii, locuitorii din zonele limitrofe, dar și cetățenii români aflați în tranzit la și dinspre aeroport. Nu în ultimul rând, turiștii străini.

Am fost să vedem și cum stau lucrurile la Aeroportul Băneasa, care va fi modernizat tot în așteptarea Campionatului European. Și acolo e bine. Așadar, din august, Bucureștiul se va alătura marilor orașe europene care au tren direct de la aeroport către cea mai importantă stație feroviară. Iar de la gară, cu metroul, prin tot orașul.
Să ne revedem sănătoși!”, a scris Gică Popescu, pe Facebook.

A făcut primii pași in presă la 15 ani, când a început să semneze articole auto pe volan.ro. Apoi a scris pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. Fiind pasionat și de fotbal, la vârsta de 17 ani a trecut „granița” spre minge. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Scenariu HALUCINANT: Andrei Versace, ucis din cauza unui politician?! Fratele lui face dezvăluiri bizare: „Sunt foarte multe ipoteze”
Scenariu HALUCINANT: Andrei Versace, ucis din cauza unui politician?! Fratele lui face dezvăluiri bizare: „Sunt foarte multe ipoteze”
Gigi Becali i-a pus 680.000 € ”pe masă”, însă fotbalistul i-a oferit un răspuns neașteptat! ”I-am dat ce a vrut el”
Gigi Becali i-a pus 680.000 € ”pe masă”, însă fotbalistul i-a oferit un răspuns neașteptat! ”I-am dat ce a vrut…
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă:
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte…
Soția lui Cristi Manea a fost în Giulești, la Rapid – CFR Cluj și a dat verdictul: „Nu eram obișnuită!”
Soția lui Cristi Manea a fost în Giulești, la Rapid – CFR Cluj și a dat verdictul: „Nu eram obișnuită!”
S-a transformat total: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Solista arată FABULOS acum, după ce a dat jos peste 50 de kg
S-a transformat total: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Solista arată FABULOS acum, după ce a dat jos…
Cutremur în showbiz! Reghecampf a câştigat procesul cu Prodanca, impresara e bună de plată
Cutremur în showbiz! Reghecampf a câştigat procesul cu Prodanca, impresara e bună de plată
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Revin temperaturile sufocante, de aproape 40°C. Cod galben de caniculă până luni, în mai multe judeţe din ţară
Revin temperaturile sufocante, de aproape 40°C. Cod galben de caniculă până luni, în mai multe judeţe din ţară
Descoperire SUMBRĂ despre COPIII din familiile care se MUTĂ DES
Descoperire SUMBRĂ despre COPIII din familiile care se MUTĂ DES
Imagini superbe cu delegaţia României, la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice 2024! Spectacol pe Sena
Imagini superbe cu delegaţia României, la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice 2024! Spectacol pe Sena
Cine va fi ELIMINAT de la ”Insula Iubirii”. Ispitele le-au făcut fenta, iar noi am aflat totul!
Cine va fi ELIMINAT de la ”Insula Iubirii”. Ispitele le-au făcut fenta, iar noi am aflat totul!
UE a dat ordin. Se introduce un nou CARD. România va fi obligată să îl folosească
UE a dat ordin. Se introduce un nou CARD. România va fi obligată să îl folosească
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont că sunt în public
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont că sunt în public
Cum te poți bucura de gaming la rezoluție 4K?
Cum te poți bucura de gaming la rezoluție 4K?
Peripețiile prin care au trecut Nadia Comăneci  și alți trei mari sportivi care au dus flacăra olimpică pe Sena FOTO VIDEO
Peripețiile prin care au trecut Nadia Comăneci și alți trei mari sportivi care au dus flacăra olimpică pe Sena FOTO…
Fostul fotbalist brazilian Zico, jefuit la Paris de bunuri în valoare de 500.000 euro
Fostul fotbalist brazilian Zico, jefuit la Paris de bunuri în valoare de 500.000 euro
Ce înseamnă P-R-N-D-S-B la cutia automată? Ce pățești dacă oprești motorul în Drive?
Ce înseamnă P-R-N-D-S-B la cutia automată? Ce pățești dacă oprești motorul în Drive?
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în aeroport
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în aeroport
×