Burleanu, luat peste picior de Panduru: „Cred că i-a propus Lupescu un post lui Sir Alex Ferguson, că e șomer”. Replica completă a fostului fotbalist

Redactor:
Dan Mirea
Burleanu, luat peste picior de Panduru:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Basarab Panduru nu a putut asista impasibil la declarațiile făcute de actualul președinte al FRF, Răzvan Burleanu, și a reacționat cu o ironie la adresa șefului fotbalului românesc.

Simțind că alegerile se apropie, Răzvan Burleanu a dat drumul tiradelor, cu câteva ținte clare. Echipa strânsă în jurul lui Ionuț Lupescu a fost atinsă de cuvintele actualului șef de la FRF, acesta numindu-i șomeri pe câțiva dintre jucătorii emblematici ai României.

Basarab Panduru a reacționat și a amintit că Sir Alex Ferguson a intervenit la un moment dat în cadrul conferinței de presă în care Lupescu și-a anunțat oficial candidatura și programul: „Eu am înțeles că nu trebuie să ne mai jignim, dar aceste jigniri mi se par mult mai grave. Cel mai mult de câștigat după lucrul ăsta îl are Sir Alex Ferguson. Cred că i-a propus Lupescu un post lui Ferguson, că e șomer. Burleanu greșește când face aceste afirmații. E păcat să spui astfel de lucruri față de astfel de foști jucători.

El s-a gândit cum să facă pentru ca echipele românești să pună mâna pe niște bani veniți de la UEFA. El a spus că s-a gândit la o soluție, dar nu înseamnă că mâine o aplică. Le va spune oamenilor care sunt avantajele și dezavantajele. El a vrut ca în momentul preliminariilor echipele să fie în plin campionat”, a declarat Panduru pentru TelekomSport.

Ieri, într-o conferință de presă, Răzvan Burleanu a comentat ironic faptul că majoritatea foștilor mari fotbaliști îl susțin pe Ionuț Lupescu pentru postul de președinte FRF: „Am văzut anumite persoane care sunt susținători vehemenți (n.red. – ai lui Ionuț Lupescu), dar aceste persoane sunt fără angajamente, fără contracte de muncă.

Vorbim de domnul Ganea, de domnul Prunea, de domnul Kassai, de domnul Răducioiu… nu știu cum se face, dar atunci când apar alegeri la nivel de federație imediat se coagulează un grup de persoane lipsite de locuri de muncă și încearcă să clameze diferite obiective înalte de salvare a fotbalului românesc”.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×