Burleanu îl trimite pe Mircea Sandu la Moș Crăciun, dacă vrea rentă: „Să-i scrie lui, dar cred că și el este ocupat ăn perioada asta”

Burleanu îl trimite pe Mircea Sandu la Moș Crăciun, dacă vrea rentă:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, la Casa Fotbalului, că predecesorul său, Mircea Sandu, ar trebui să i se adreseze lui Moș Crăciun pentru a soluționa notificarea privind contractul de rentă viageră.

„Am discutat și despre acest lucru și cred că cunoașteți solicitarea fostului președinte. Eu cred că cel mai în măsură să-i răspundă la această scrisoare este Moș Crăciun. Prin urmare îi recomand să-i scrie lui Moș Crăciun, dar cred că și el este cam ocupat în aceste zile, pentru că trebuie să aibă grijă de copii. Lucrurile sunt simple, a fost o conferință de presă intens mediatizată în care a susținut sus și tare că renunță la orice, că denunță unilateral contractul. După care a trimis federației această înștiințare, am luat act de ea și bineîntâles că nu se mai fac plățile acelei rente viagere. Înțeleg că odată cu venirea Crăciunului, și toți ne gândim la cadouri, am primit această notificare”, a declarat Burleanu, la finalul ședinței Comitetului Executiv al FRF.

Referitor la suspendarea președinților FIFA și UEFA, Joseph Blatter și Michel Platini, din toate activitățile fotbalistice, pentru opt ani, Burleanu a afirmat: „Nu știu care va fi impactul general. Noi însă rămânem fermi, am anunțat la precedentele alegeri că susținem un contracandidat al lui Blater. Astăzi suntem puși în situația în care să-l susținem pe Giani Infantino pentru funcția de președinte FIFA”.

Oficialul FRF și-ar dori ca în 2016 să se reducă numărul greșelilor de arbitraj. „Am avut un raport al CCA și cred că lucrurile se pot îmbunătăți. Cred că ar trebui însă să ne bucurăm în aceeași măsură pe cât criticăm. Îmi doresc să nu mai avem în 2016 atât de multe greșeli de arbitraj. S-a discutat și despre situația cartonașelor galbene, ce se întâmplă în momentul în care echipele intră în sistemul play-off și play-out și s-a decis ca acestea să se anuleze și să se ia de la zero”, a mai spus Răzvan Burleanu.

Președintele federației este încrezător în ceea ce privește acceptul conducerii tehnice a FC Steaua de a permite jucătorilor „roș-albaștri” să participe la cantonamentul din această iarnă al echipei naționale: „Sunt convins că vom ajunge la un consens, pentru că Steaua este conștientă că are nevoie de jucători în acest cantonament, pentru că orice prezență înseamnă sume de bani care vin. În plus, Steaua nu mai este angrenată în competițiile europene. Și în momentul actual obiectivul național se numește echipa națională. E lesne de înțeles că asta trebuie să fie prioritatea care să ne ghideze toate acțiunile”.

Fostul președinte al Federației Române de Fotbal Mircea Sandu a informat printr-o adresă conducerea FRF că nu acceptă condițiile forului privind desființarea contractului de rentă viageră pe care îl avea ca președinte de onoare și solicită respectarea integrală a înțelegerii, se arată în documentul obținut de MEDIAFAX.

Având în vedere faptul că noua conducere a FRF nu a acceptat oferta lui Sandu de încetare a contractului, acesta a comunicat federației că retractează intenția de denunțare unilaterală.

Totodată, Mircea Sandu somează FRF „să procedeze la executarea integrală a contractului aflat în vigoare, cu efectuarea tuturor prestațiilor datorate începând cu data de 12 august 2014, de la care nu s-a mai realizat plata rentei”. În caz contrar, fostul președinte al FRF își rezervă dreptul de a solicita drepturile în instanță, cu dobânda legală de întârziere și cu costurile procedurii.

Sursa: MEDIAFAX

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Apare un nou EURO. Ce se va întâmpla cu numerarul
Apare un nou EURO. Ce se va întâmpla cu numerarul
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen