Burleanu explică de ce i-a adus pe germanul Daum la națională și pe grecul Vassaras la șefia arbitrilor, renunțând la români: „Avem nevoie de profesioniști!”

Redactor:
Matei Udrea
Burleanu explică de ce i-a adus pe germanul Daum la națională și pe grecul Vassaras la șefia arbitrilor, renunțând la români:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Răzvan Burleanu, președintele FRF, a explicat marți dimineață, într-un interviu acordat la Radio France International, că a optat pentru aducerea unor străini la conducerea naționalei și a arbitrajului deoarece avea nevoie de profesioniști în aceste funcții.

„Trebuie să avem capacitatea să ne uităm în oglindă, să vedem unde suntem, să spunem că sunt anumite zone unde nu ne pricepem și să nu ezităm să cerem ajutor. Avem nevoie de profesioniști. Dacă ne uităm la Daum, e un profesionist veritabil, validat de piață. Avem nevoie de mai mulți Daum la fiecare nivel”, a afirmat Burleanu la RFI, întrebat fiind despre numirea unui selecționer străin pe banca naționalei.

Decizia de a aduce un antrenor străin la națională a fost îndelung contestată de multe persoane din fotbal, în special de unii dintre reprezentanții Generației de Aur, precum Hagi și Gică Popescu. În același timp, antrenorii de la cluburi, dar și conducătorii unora dintre aceste grupări au mărturisit pentru ProSport că sunt plăcut impresionați de profesionalismul și implicarea lui Daum, care vine la echipe, stă de vorbă cu fotbaliștii și tehnicienii, se interesează de probleme și de specificul fiecărei situații.

„Sportiv, ne aflăm în fața unei cotituri. Parcursul de la Euro 2016 a fost o confirmare că fotbalul nostru are nevoie de o reformă. De aceea l-am adus pe Daum. Fotbalul românesc ar fi arătat altfel dacă am fi avut un antrenor de profilul lui Daum acum 10-15 ani. E și o problemă de management”, susține Burleanu. 

Cu Christoph Daum pe bancă, România a strâns 5 puncte în 4 meciuri oficiale din preliminariile Cupei Mondiale 2018: 1-1 cu Muntenegru, 5-1 cu Armenia, 0-0 cu Kazahstan, 0-3 cu Polonia.

ProSport a dezvăluit, în ultima săptămână, atât salariul lui Daum – 60.000 de euro pe lună -, cât și clauza de reziliere unilaterală a acestui contract scadent în 2018: 3.000.000 de euro. Surse din interiorul FRF ne-au precizat că Daum costă de trei ori mai mult decât orice antrenor român, mai puțin Mircea Lucescu, iar fondul de salarii al întregului staff cu care a venit germanul trece de 2.000.000 de euro pe an.

„Când am luat decizia să aducem o persoană din afară la șefia CCA, a fost ideea de a nu face compromis. N-am vrut să aducem o persoană susținută de cluburi”

Referindu-se la scandalurile din arbitraj, Burleanu a acceptat că sunt unele greșeli, dezvăluind că i-a cerut grecului Vassaras să schimbe regulile în sânul lotului de arbitri după modelul competiției dintre echipe. „Văd și eu aceste greșeli. Sincer, nu pot fi de acord cu ele. De aceea i-am solicitat lui Kiros Vassaras ca în pauza competițională să pună pe picioare un sistem ca în campionat, cu promovare și retrogradare. Dacă vom avea un sistem de retrogradare – promovare, vom avea un arbitraj mai bun. În același timp, arbitrajul e asemenea fotbalului. Nu poți să ai un arbitraj mai bun decât fotbalul. Nu am avut un arbitraj care să fi favorizat o singură echipă. Nu mai ai parte de aranjamentele care au avut loc în campionatul românesc în anii trecuți”, a spus președintele FRF.

Acesta a adăugat că a decis să-l aducă pe grec pentru a pune capăt jocurilor de culise și pentru a nu mai avea în fruntea arbitrilor un om la mâna conducătorilor de cluburi. „Îl susțin în continuare pe Vassaras. În momentul în care am luat decizia să aducem o persoană din afară, a fost ideea de a nu face compromis și să nu lucrăm cu jumătăți de măsură. N-am vrut să aducem o persoană care a fost susținută de cluburi”.

ProSport i-a adresat lui Răzvan Burleanu întrebări pe tema greșelilor de arbitraj încă de acum o lună, însă președintele FRF a refuzat să răspundă.

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele