Turris Turnu Mărgurele se retrage din campionat, la doar câteva luni după ce a ratat la secundă promovarea în Liga 1. Care este motivul neașteptat

Turris Turnu Mărgurele se retrage din campionat, la doar câteva luni după ce a ratat la secundă promovarea în Liga 1. Care este motivul neașteptat
  • Publicat:
  • Actualizat:

Turris Turnu Măgurele, formație care, în sezonul trecut de Liga 2, a fost foarte aproape de promovarea în primul eșalon, se retrage din campionat.

În prezent, Turris se află pe locul 13 din Liga 2, cu 19 puncte obținute, după 15 meciuri jucate.

Clubul Turris Turnu Mărgurele a fost fondat în anul 1965.

Turris Turnu Mărgurele se retrage din campionat

Potrivit Oltenia TV, Turris Turnu Măgurele se va retrage din campionat. Vestea este una neașteptată având în vedere că, în sezonul trecut, echipa a fost foarte aproape să promoveze în Liga 1.

Decizia vine după ce Valentin Dragnea, patronul clubului și fiul politicianului Liviu Dragnea, a hotărât să nu mai finanțeze echipa, din cauza rezultatelor slabe obținute de aceasta.

Sursa citată susține că oficialii teleormăneni vor înștiința Federația Română de Fotbal, zilele viitoare, despre decizia luată.

Erik Lincar, nedumerit și acum, la două luni după plecarea de la Turris

Erik Lincar (42 de ani), fostul jucător al Stelei din perioada 1997-2002 și fost antrenor la Turris Turnu Măgurele, a vorbit, în cadrul emisiunii ProSport Live, despre perioada petrecută la divizionara secundă.

„Am fost dat afară pe Facebook, m-a sunat un prieten care mi-a comunicat vestea. A fost strategia celor de acolo. Și-au dorit o schimbare, pe care n-am înțeles-o… Mai erau câteva etape de campionat și se putea trage linie. Era important să fim în primele 6… Eram acolo!”, a spus Lincar.

„După plecarea mea, jocul n-a mai fost convingător, au fost rezultate slabe. Echipa a căzut în clasament, dar totuși sunt la 4 puncte de playoff, dacă ne uităm atent pe clasament. Am fost mereu în conflict cu președintele. Din cauza lui am plecat și prima oară.

La celebrul meci cu Rapid i-am rugat pe colaboratori să nu mă anunțe despre evoluția scorului pe celelalte stadioane. Eram interesat să câștig doar meciul ăsta. Când am văzut reacția jucătorilor, mi-am dat seama că am ratat promovarea”, a concluzionat Erik Lincar.

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
A venit decizia în procesul de custodie a fiicei Ronei Hartner! Cu cine va sta Rita! Acuzaţii teribile la adresa tatălui fetei
A venit decizia în procesul de custodie a fiicei Ronei Hartner! Cu cine va sta Rita! Acuzaţii teribile la adresa…
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege ca să fie clar
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege ca să fie clar
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup