A murit Florin Halagian! Fostul antrenor avea 80 de ani

Redactor:
Daniel Anghel
A murit Florin Halagian! Fostul antrenor avea 80 de ani
  • Publicat:
  • Actualizat:

Florin Halagian a încetat din viață luni, 12 august. Anunțul a fost făcut de FC Argeș, clubul pe acesta l-a antrenat în șase mandate. Fostul antrenor avea 80 de ani.

Marile iubiri ale lui Halagian, FC Argeș și Dinamo București, i-au oferit cele mai mari realizări din carieră. Născut în București, acesta a început fotbalul la alb-roșii la vârsta de nouă ani și a fost unul dintre jucătorii talentați din perioada 1950-1970, însă rămâne în istorie pentru performanțele realizate pe banca tehnică. În sezonul 1971/1972, la doar 32 de ani, Halagian devenea antrenorul lui FC Argeș. Alături de legendarul Nicolae Dobrin, piteștenii au câștigat titlul de campioană în Divizia A și în sezonul imediat următor au obținut o victorie de răsunet în Cupa Campionilor Europeni: 2-1, contra lui Real Madrid. „Nici nu aș fi putut visa la ceva mai frumos. În Argeș m-am afirmat ca jucător, m-am căsătorit și mi-am făcut un viitor”, spunea Halagian, într-un interviu acordat pentru ProSport în martie, când a împlinit 80 de ani.

„Eu îi iubeam și ei erau mulțumiți că îi iubesc”

Recunoscut pentru faptul că era un antrenor autoritar și le impunea anumite lucruri elevilor săi, precum un program fix sau un look fresh, Halagian spune că a făcut toate aceste lucruri din dragoste și se mândrește cu toți jucătorii pe care i-a condus, nu doar cu Nicolae Dobrin: „Am fost un antrenor destul de autoritar, dar tot eu i-am iubit cel mai mult. Eu îi iubeam și ei erau mulțumiți că îi iubesc. Mi-a plăcut să le port de grijă, la mai multe probleme, nu doar la cele din fotbal. Înainte era greu, trebuiau să intre într-un liceu, să facă o facultate. Și de mine au avut grijă alții, cum a fost Nicolae Roșculeț, profesorul meu, Ion Motroc și alții. Pentru mine a fost o onoare să antrenez toți fotbaliștii.

Nu o spun formal, o spun din suflet. Toți aveau un rol în angrenajul respectiv și sub conducerea mea am fost mulțumit de toți. O spun din suflet pentru că am avut șansa de a exista o autoeducație sportivă, care m-a ajutat foarte mult. Am avut norocul și de oameni la centrul de copii și juniori, în special la Argeș”.

FC Argeș, FC Olt, Steaua București, Universitatea Craiova, Victoria București, Dinamo București, FC Inter Sibiu, FC Național, FCM Bacău, FC Brașov, Ceahlăul Piatra Neamț, CS Mioveni și Gloria Bistrița sunt echipele din CV-ul lui Halagian. De asemenea, acesta a pregătit și echipa naționala Olimpică a României și pe cea de tineret.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a vrut să iasă la poartă. Cum a fost convins să se predea
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a…
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai!  ”Atât s-a putut!”
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai! ”Atât s-a putut!”
Lege pentru cei care au telefoane mobile. Persoanele care ar putea avea interzis să aibă un telefon
Lege pentru cei care au telefoane mobile. Persoanele care ar putea avea interzis să aibă un telefon
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut