Bombă la CFR Cluj! Campionii sunt la un pas să-l aducă antrenor pe Marius Șumudică! ProSport a aflat stadiul negocierilor, dar și celelalte două variante cu care se mai discută! | EXCLUSIV

Bombă la CFR Cluj! Campionii sunt la un pas să-l aducă antrenor pe Marius Șumudică! ProSport a aflat stadiul negocierilor, dar și celelalte două variante cu care se mai discută! | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Șumudică, antrenor liber de contract, l-ar putea înlocuit pe Edi Iordănescu pe banca tehnică a campioanei CFR Cluj.

Plecarea lui Edi Iordănescu de la CFR a lăsat echipa din Cluj descoperită. Astfel, Neluțu Varga negociază în acest moment cu trei antrenori: Marius Șumudică, Costel Gâlcă și Ladislau Boloni.

Sursele ProSport susțin că Marius Șumudică este foarte aproape să semneze cu echipa campioană.

Marius Șumudică l-ar putea înlocui pe Edi Iordănescu la CFR Cluj

CFR Cluj a câștigat al patrulea titlu consecutiv, dar Edward Iordănescu a ales să nu își prelungească contractul cu trupa din Gruia. Refuzul său de a continua la CFR Cluj a tulburat apele, iar managementul clujean a demarat de mai multă vreme discuții cu Costel Gâlcă.

Pe parcurs au apărut și variantele Marius Șumudică și Ladislau Boloni. Cele mai avansate sunt, conform surselor ProSport, discuțiile cu Marius Șumudică. Acesta s-ar fi pliat cel mai bine pe ceea ce Neluțu Varga și Marian Copilu vor pentru sezonul următor.

Șumudică și-a dat deja acordul să meargă în Gruia, iar acum mingea este la CFR Cluj. În cel mult două zile, noul antrenor va fi anunțat.

Pista Boloni a fost tatonată slab pentru că antrenorul în vârstă de 68 de ani ar fi cerut prea mult timp de gândire, iar clujenii vor să numească urgent noul antrenor care să reconstruiască echipa.

Au picat negocierile din Arabia Saudită?

Această veste a posibilității ca Marius Șumudică să devină noul antrenor al lui CFR Cluj vine la scurt timp după ce tehnicianul a anunțat că se află în negocieri avansate cu o echipă din Arabia Saudită, el fiind chiar la fața locului pentru discuțiile cu cei din conducere.

„Există posibilitatea ca în seara asta să încheiem negocierile, sunt niște puncte importante în structura unui contract și sper ca într-o lună să fiu iar pe teren, cu fluierul și cu cronometrul în mână. Nu îmi doresc să rămân în România, nu că ar fi un pas înapoi, doar că nu îmi doresc. Îmi doream să merg la o echipă care se bate la trofee, pentru că mi-e foame de trofee. Acum, sunt în Arabia Saudită”, spunea Marius Șumudică, la Digi Sport, în urmă cu o zi.

Absolvent al Facultății de Comunicare și Relații Publice, din cadrul Universității București, Victor a avut primul job la 19 ani, într-o companie multinațională de outsourcing, subsidiară General Electric. Aici a activat până la 23 de ani. Un an mai târziu a intrat în presa de sport, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Ungaria a luat fața României. Ungurii ne-au umilit din nou
Ungaria a luat fața României. Ungurii ne-au umilit din nou
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele