Bogdan Andone se teme de ce mai rău după eșecul cu CFR: „La cum se mișcă lucrurile, nu va scăpa nicio echipă! Acolo s-a închis meciul”

Andrei Preotu
Bogdan Andone se teme de ce mai rău după eșecul cu CFR: „La cum se mișcă lucrurile, nu va scăpa nicio echipă! Acolo s-a închis meciul”
David Bruno Carneiro il consoleaza pe Ljubjan Crepulja dupa un autogol marcat in meciul de fotbal dintre Astra Giurgiu si CFR Cluj, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Stadionul Marin Anastasovici din Giurgiu, vineri 18 septembrie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Astra Giurgiu a pierdut și cu CFR Cluj, scor 0-2, însă Bogdan Andone e cu gândul mai mult la coronavirus după eșecul cu echipa lui Dan Petrescu.

Problemele mari de la FCSB, care a fost în pericol să piardă la masa verde cu Backa Topola, îi dau bătăi de cap și lui Bogdan Andone. Tehnicianul n-a avut ce să le reproșeze jucătorilor după eșecul de la Giurgiu cu CFR, scor 0-2.

Bogdan Andone se teme serios de COVID-19: „Nu va scăpa nicio echipă!”

„La cum văd cum se mișcă lucrurile și pe plan național, e din ce în ce mai rău, nu va scăpa nicio echipă, nici noi”, este convins Bogdan Andone, după ce FCSB s-a prezentat cu doar trei rezerve la partida cu Backa Topola, din Serbia.

Antrenorul Astrei Giurgiu a ținut să-și apere jucătorii după înfrângere de vineri, chiar dacă giurgiuvenii n-au bătut pe nimeni în acest debut de sezon din Liga 1: „Nu e o situație plăcută, dar n-am ce să le reproșez băieților. Am avut ritm de joc, intensitate, am avut ocazii de a marca. Din păcate, acel gol primit în prelungiri a fost decisiv, acolo s-a închis meciul. Am încercat să le ridic meciul, dar acea piatră de moară a atârnat prea greu”.

Bogdan Andone l-a iertat până și pe Crepulja, după autogolul antologic cu CFR: „E fotbal, se întâmplă, Crepulja își dorește foarte mult, a fost ghinion. A fost o seară nefastă pentru el, dar l-am încurajat, e un jucător extraordinar, muncitor, foarte ok pentru echipă”.

CFR Cluj a început etapa pe locul 4, cu 7 puncte, în timp ce Astra a câștigat doar un punct în primele trei etape. Ardelenii au câștigat partida cu 2-0 și au trecut pe primul loc în Liga 1 înaintea meciului cu Djurgardjen, din turul al treilea preliminar al Europa League. Jocul se va disputa joi, în Suedia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]