Acasa » Fotbal Intern » BNR a luat decizia. E gata să dea lovitura de imagine cu Steaua

BNR a luat decizia. E gata să dea lovitura de imagine cu Steaua

BNR a luat decizia. E gata să dea lovitura de imagine cu Steaua
Foto SPORT PICTURES

Banca Națională a României pregătește o inițiativă specială pentru unul dintre cele mai importante momente din sportul românesc.

Se împlinesc 40 de ani de la succesul obținut de Steaua București în finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, iar aniversarea va fi celebrată și de BNR.

Monede speciale cu sigla Stelei

Pe 7 mai 1986, Steaua reușea să învingă FC Barcelona la Sevilla, după loviturile de departajare, într-un meci care a rămas până astăzi cel mai mare rezultat din fotbalul românesc la nivel de cluburi. Atunci, Helmut Duckadam a intrat definitiv în istorie, după prestația din finală.

Pentru a marca acest moment, BNR va lansa o emisiune numismatică dedicată echipei din 1986. Vor fi realizate două tipuri de monede, una din tombac și una din argint, ambele inspirate din simbolurile clubului din acea perioadă și din trofeul Cupei Campionilor Europeni.

Reprezentanții instituției au anunțat că detaliile finale, inclusiv tirajul și prețurile oficiale, urmează să fie comunicate în perioada următoare. Există deja estimări conform cărora moneda din tombac ar putea costa în jur de 100 de lei, în timp ce varianta din argint ar urma să fie disponibilă pentru sume cuprinse între 200 și 300 de lei.

Pe lângă lansarea monedelor, BNR pregătește și un eveniment în sediul instituției, unde vor fi invitați foștii jucători care au făcut parte din echipa care a câștigat trofeul la Sevilla. După cum au anunțat chiar oficialii, inițiativa vine ca o formă de recunoaștere pentru performanța care a pus România pe harta fotbalului european și care rămâne, chiar și după patru decenii, un reper greu de egalat.

„Va fi o monedă de tombac și una de argint, cu stema Stelei din acel moment și Cupa Campionilor stilizată. Deocamdată, nu știm prețurile exacte și nici tirajele, pe care urmează să le comunicăm în zilele următoare“, a spus purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, potrivit gsp.ro.

Cum vrea să sărbătorească Gabi Balint

Gabi Balint a dezvăluit cum ar vrea să sărbătorească marea performanță alături de colegii săi.

„Suntem o familie frumoasă și ne simțim foarte bine. Ne gândim să mergem la Sevilla. Chiar vorbeam, ce frumos ar fi să mergem acolo la 40 de ani. Trebuie să facem tot posibilul să mergem acolo. Să mergem la hotelul în care am stat atunci, să mergem la stadion, în parcul în care ne-am plimbat în ziua meciului. Sper să reușim acest lucru”, a spus Gabi Balint.

Parteneri
Marile favorite la câștigarea Cupei Mondiale 2026. Ce spun cotele caselor de pariuri
Mediafax
Gabi Tamaș a bătut palma cu Antena 1, după ce a câștigat Survivor 2026. La ce emisiune îl poți vedea alături de Dan Alexa
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro