Un fan al Universității Cluj s-a revoltat cu privire la prețurile produselor de la standurile din incinta Cluj Arena. Asta după ce a scos din buzunar o sumă foarte mare, în opinia sa, pentru un pahar cu suc plin doar pe jumătate.
Stadionul se află în subordinea Consiliului Județean și găzduiește meciurile de pe propriul teren al Universității Cluj, formația care a fost până mai ieri în fruntea Superligii.
Potrivit suporterului respectiv, un pahar cu suc de 0,4 litri a costat zece lei. Nemulțumirea a fost cu atât mai mare cu cât vânzătorul nici măcar nu a catadicsit să-l umple.

Sursa foto: ziardecluj.ro.
„Nu mi se pare normal ce se întâmplă la magazinele de pe stadion, dacă le putem numi magazine, având în vedere că au doar o schelă de metal și vând două chipsuri.
Indiferent ce lichid dorești să servești, efectiv își bat joc de tine, iar vara – când erau afară 30 de grade – nu funcționau frigiderele și îți serveau așa suc/apă fără nicio jenă. În pahar de 0.4l nu au respectul să îți pună nici măcar jumate de pahar, pe lângă că e 10 lei. Mi se pare o rușine ordinară”, a scris bărbatul, potrivit ziardecluj.ro.
După primele meciuri ale anului 2025, U Cluj a fost supusă unui val de critici din partea formațiilor rivale, pe fondul unor decizii controversate luate de arbitri în favoarea ei. Ioan Ovidiu Sabău a reacționat în exclusivitate pentru ProSport, arătându-se indignat de această situație.
„Noi aveam în minte toate aceste faze în care am fost dezavantajați. Apar niște date clare, pentru că sunt și oameni care analizează echidistant, fără interes. Noi știam lucrurile respective, dar nu puteam să le spun, pentru că nu avea sens. La noi, cine urlă mai tare este mai credibil. Să auzi în emisiuni vorbindu-se despre «hoție pe față» și să nu răspundă nimeni pentru aceste acuze, mi se pare foarte grav. Eu, dacă fac hoț pe cineva, trebuie să demonstrez asta.
Nu se poate să fii 18 etape pe primul loc, cu investiții de jumătatea clasamentului, și să se spună două săptămâni încontinuu că am fost avantajați și că de aceea suntem pe primul loc. Este clar că deranjăm și că nu le convine că o echipă a venit, din neant, să lupte cu ei. Îi deranjează asta”, ne-a declarat tehnicianul.