Becali poate da marea lovitură la vară! „Perla” care-l poate umple de bani: „Am discutat cu unul dintre cele mai importante cluburi din Europa. E foarte mare echipa!”

Redactor:
Andrei Pal
Becali poate da marea lovitură la vară!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dennis Man (20 de ani) este cel mai bun „produs” de export al momentului la FCSB. „Perla” pe care Gigi Becali vrea să scoată milioane de euro este monitorizat de un club mare din Europa, susține un apropiat al patronului „roș-albaștrilor” și s-a purtat deja o primă rundă de negocieri în ceea ce privește viitorul lui Man.

„Foarte interesant”, este caracterizarea pe care i-au făcut-o lui Man oficialii clubului care-l ține sub observație. „După fiecare meci bun, crește suma pentru Man. Pentru el, am vorbit cu una dintre cele mai importante echipe ale Europei. Va fi monitorizat până la vară. A fost propus, s-a discutat, am avut o întâlnire și va fi monitorizat până la vară. E foarte mare echipa!

Iar cei de acolo, după ce l-au văzut au spus că este foarte interesant ca jucător”, a spus soția lui Laurențiu Reghecampf, la DigiSport.

În plus, se pare că Gigi Becali știe deja despre ce echipă este vorba: „Patronul știe despre ce club este vorba, știe stadiul discuțiilor. Sigur vom vinde un jucător cu o sumă mai mare cu cea a lui Stanciu, asta e sigur, peste 10 milioane de euro!”, a mai precizat agentul.

Dennis Man e cel mai bine cotat fotbalist din lotul FCSB în acest moment, potrivit Transfermarkt, care îl cotează la 3,5 milioane de euro pe fotbalistul cumpărat de la UTA în 2016. În acest sezon, Man a marcat de opt ori și a livrat trei pase decisive, în 27 de meciuri din toate competițiile.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup