Becali l-a trecut pe linie moartă, acum pleacă! Negocierile sunt în toi: la ce club ajunge fotbalistul FCSB

Redactor:
Andrei Pal
Becali l-a trecut pe linie moartă, acum pleacă! Negocierile sunt în toi: la ce club ajunge fotbalistul FCSB
  • Publicat:
  • Actualizat:

Astra are gânduri serioase în acest sezon de Liga 1 și profită de haosul de la FCSB. Giurgiuvenii îl readuce lângă Dunăre pe Alexandru Stan, fostul căpitan al echipei, în vârstă de 30 de ani. Gigi Becali (61 de ani) a anunțat că FCSB nu se va mai baza pe serviciile fundașului stânga adus în urmă cu un an, iar Astra negociază deja repatrierea lui Stan.

Alexandru Stan a fost căpitanul Astrei și a participat cu echipa la toate performanțele obținute în ultimii ani de club. A prins transferul la FCSB, dar a intrat repede în disgrația lui Gigi Becali, iar acum e aproape de o revenire la Giurgiu. TelekomSport anunță că Astra negociază cu FCSB repatrierea lui Alexandru Stan. Alexa îl așteaptă cu brațele deschise.

„Alexandru Stan negociază de câteva săptămâni rezilierea contractului. Cel mai probabil revine la Astra”, scrie TelekomSport.

Fundașul stânga a ajuns la FCSB chiar de la Astra în vara anului trecut pentru 300.000 de euro. Stan mai are contract până în 2021, dar postul său e unul foarte aglomerat la FCSB. Marko Momcilovic, Ionuț Panțîru și Aris Soiledis sunt fundașii stânga din lotul vicecampioanei României.

Măcinat de accidentări în ultima perioadă, Stan a jucat doar un meci în acest sezon, cu Alashkert, în Europa League.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....

Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”

Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”

Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?

EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri

ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?

Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei

Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!

PRODUSELE INTERZISE definitiv. Ordinul final a fost dat chiar astăzi, 23 APRILIE

Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic

Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO

Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris

Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024

Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen