Becali, Borcea, Copos și Revoluția din 1989: „Am adus banii cu basculanta, am pus o folie peste ei să nu-i plouă” / „Dădeam tapițeria mașinii jos și-i ascundeam acolo”

Becali, Borcea, Copos și Revoluția din 1989:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cei mai cunoscuți patroni din fotbalul românesc de după Revoluție, Gigi Becali, George Copos și Cristi Borcea și-au clădit adevărate imperii financiare în anii care au urmat loviturii de stat din decembrie 1989, dar realitatea nu putea deveni posibilă dacă la momentul critic din istoria României nu aveau, deja, sume importante cu care să plece la drum.

Pe Gigi Becali, momentul decembrie 1989 l-a prins cu peste trei milioane de lei cash, adică 100.000 de euro, bani pe care, în anii care au urmat, i-a investit cu succes fie în afaceri mari, fie în asocieri dubioase cu statul român: „Aduceam blugi, tricouri și îmbrăcăminte cu tirurile din Turcia și le băgam în angrouri. Într-o seară, după ce-am strâns banii, i-am adus cu basculanta în curte, i-am descărcat și am pus o folie peste, mi-era să nu plouă peste noapte pe ei”, și-a adus aminte omul de afaceri din Pipera, care în anii ce au urmat a fost, rând pe rând, propietarul Stelei/FCSB-ului, europarlamentar și candidat la prezidențiale, dar și deținut celebru.

Dacă Gigi Becali se lăuda cu trei milioane de lei, finul său, Cristi Borcea, avea de trei ori mai puțin, „doar” 600.000 de lei. Și pentru el a urmat o perioadă prosperă și controversată: „M-a prins Revoluția cu vreo 600.000 de lei în carcasa ușii de la mașină. Dădeam tapițeria jos și-i ascundeam acolo. Cum naiba să-i ții în casă?! N-aveai ce face cu banii, că nu puteai călători. Cum s-a dat drumul la granițe după Revoluție, am plecat în Turcia, apoi în vară la Coppa del Mondo în Italia”, a punctat și actualul deținut.

Pentru George Copos, un om al sistemului creat de Nicolae Ceaușescu, Revoluția a venit într-un moment în care strânsese abia 100.000 de lei. S-a împrumutat 25.000 de dolari, i-a investit în lanțul de cofetării „Ana”, iar decizia s-a dovedit, de asemenea, una inspirată, Copos devenind un prosper om de afaceri înainte și după condamnarea din Dosarul Transferurilor: „Mi-am lăsat sângele tot învârtind la lopată, să nu se întărească șapa până vin „meșterii” luni dimineață, ca să amenajăm magazinul, fiindcă mașina mi-a adus materialul duminica, atunci când oamenii erau liberi”, susține și fostul patron de la Rapid și vicepremier al României.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Caz de malarie confirmat în București. Pacientul nu a călătorit recent în străinătate
Caz de malarie confirmat în București. Pacientul nu a călătorit recent în străinătate
Kira Hagi, impresionată enorm de un singur cadou primit la nunta cu Thomas Ferfelis: 'Acest dar o să ne însoţească mereu'
Kira Hagi, impresionată enorm de un singur cadou primit la nunta cu Thomas Ferfelis: 'Acest dar o să ne însoţească…
Mama tinerei ucisă în Mureș face declarații tulburătoare! Modul înfiorător în care Anda a fost lăsată fără viață de bărbatul de care încerca să scape de luni întregi: „L-am implorat să se oprească”. Criminalul, dat în urmărire națională
Mama tinerei ucisă în Mureș face declarații tulburătoare! Modul înfiorător în care Anda a fost lăsată fără viață de bărbatul…
EXCLUSIV Contra a semnat, acum asistă la o premieră istorică: „Primul club din Arabia Saudită care face așa ceva!”
EXCLUSIV Contra a semnat, acum asistă la o premieră istorică: „Primul club din Arabia Saudită care face așa ceva!”
Mircea Lucescu, OUT de la echipa naţională! Selecţionerul i-a înştiinţat pe şefii FRF când se va produce ruptura! Cine este principalul favorit să îi ia locul
Mircea Lucescu, OUT de la echipa naţională! Selecţionerul i-a înştiinţat pe şefii FRF când se va produce ruptura! Cine este…
Dinamo i-a adus înlocuitor lui Sivis!
Dinamo i-a adus înlocuitor lui Sivis! "Câinii" au bătut palma pentru un nou transfer | EXCLUSIV
Cu greu o mai recunoști acum pe această artistă. E celebră, dar nu mai arată deloc așa. Mulți nu își dau seama cine este
Cu greu o mai recunoști acum pe această artistă. E celebră, dar nu mai arată deloc așa. Mulți nu își…
Casa de vacanță a lui Cristi Borcea, de la Sinaia, distrusă de furtuna APOCALIPTICĂ. Curtea arată ca după bombardamente: Șapte pomi ai pe casă, ca să știi
Casa de vacanță a lui Cristi Borcea, de la Sinaia, distrusă de furtuna APOCALIPTICĂ. Curtea arată ca după bombardamente: Șapte…
BANCUL ZILEI. Măria are vise erotice: – Ioane, eram la o expoziţie de obiecte masculine!
BANCUL ZILEI. Măria are vise erotice: – Ioane, eram la o expoziţie de obiecte masculine!
La Metrorex iau
La Metrorex iau "spor de subteran" şi cei care stau doar la suprafaţă. Sindicalist: "Ce este imoral?"
Un mare mister al omenirii, aproape de rezolvare
Un mare mister al omenirii, aproape de rezolvare
Andreea Marin a discutat cu Cătălin Măruță despre despărțirea ei de Adrian Brîncoveanu. Când s-a rupt relația, de fapt
Andreea Marin a discutat cu Cătălin Măruță despre despărțirea ei de Adrian Brîncoveanu. Când s-a rupt relația, de fapt
Mașinile mai vechi de 12 ani vor avea interzis! Noi reguli pentru românii cu mașini pe benzină sau motorină
Mașinile mai vechi de 12 ani vor avea interzis! Noi reguli pentru românii cu mașini pe benzină sau motorină
De ce a omorât-o Robert Lupu pe Teodora, de fapt! Răsturnare de situație: NU o voia înapoi, ci altul era motivul
De ce a omorât-o Robert Lupu pe Teodora, de fapt! Răsturnare de situație: NU o voia înapoi, ci altul era…
Divele din România care au atras toate privirile cu cele mai îndrăznețe ţinute! Imagini de colecție
Divele din România care au atras toate privirile cu cele mai îndrăznețe ţinute! Imagini de colecție
Sfârșitul unei ere? Creatorul din spatele The Last of Us spune adio echipei de producție
Sfârșitul unei ere? Creatorul din spatele The Last of Us spune adio echipei de producție
A recondiționat COMPLET un ARO clasic. Acum îl vinde cu preț de DUSTER nou. Cât de bine arată?
A recondiționat COMPLET un ARO clasic. Acum îl vinde cu preț de DUSTER nou. Cât de bine arată?
Ștefan Iancu, actorul din Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, a făcut un pas important în carieră. Ce planuri are pentru vara asta
Ștefan Iancu, actorul din Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, a făcut un pas important în carieră. Ce planuri are…
×