Celebra bază ProRapid, „bijuteria” lui George Copos, va fi reabilitată! Anunțul făcut acum de autorități

Celebra bază ProRapid, „bijuteria” lui George Copos, va fi reabilitată! Anunțul făcut acum de autorități
Baza ProRapid va fi reabilitată. Sursă foto: colaj ProSport

Celebra bază sportivă ProRapid, inaugurată în anul 1998 în cartierul Străulești Sud din Sectorul 1 București, va fi reabilitată, a confirmat primarul George Tuță (42 de ani).

„Bijuteria” lui George Copos (73), ex-acționar în Giulești, va intra „într-o nouă etapă”, a transmis edilul din Sectorul 1, înainte de a informa că autorizația de construire a fost deja semnată.

E gata: baza ProRapid intră în proces de reabilitare! Primarul Sectorului 1 București spune că actele au fost semnate

Baza ProRapid a fost inaugurată în 1998, în startul perioadei de glorie de sub patronatul lui George Copos și înaintea celui de-al doilea titlu din vitrina giuleștenilor.

A fost descrisă ca fiind „bijuteria” lui George Copos, însă din păcate, în ultimii ani, în spațiul public au apărut câteva imagini dezolante cu celebra bază ProRapid. Aceasta a ajuns în paragină, iar pe terenul din cartierul Străulești Sud au putut fi văzuți șerpi, câini maidanezi și o mulțime de boscheți.

Însă, în debutul lui 2026 s-a vehiculat că „perla lui George Copos” ar putea renaște în viitorul apropiat, deoarece Primăria Sectorului 1 și Consiliul Județean ar fi gata să bage 50.000.000 de lei în reabilitarea ei.

Câteva luni mai târziu, actele au fost semnate, iar primarul Sectorului 1, George Tuță, a informat pe toată lumea cu privire la proiectul îndrăzneț:

„ProRapid intră într-o nouă etapă. Am semnat autorizația de construire pentru reabilitarea și modernizarea bazei sportive ProRapid.

Am discutat astăzi cu reprezentanții Clubului Sportiv Rapid București despre ce urmează: refacerea terenului mare de rugby, un teren multisport și posibilitatea amenajării unor terenuri de padel, volei și fotbal.

Ne dorim și o zonă de promenadă, pentru ca acest loc să fie deschis și oamenilor din cartier, nu doar sportului de performanță. ProRapid trebuie să redevină un loc viu, în care copiii, tinerii și iubitorii de sport să vină cu plăcere. Autorizația este semnată. Urmează lucrările!”, a transmis George Tuță, primarul Sectorului 1, pe pagina oficială de Facebook.

Ce prevede proiectul

Încă din debutul lui 2026 s-a precizat că noua bază ProRapid nu va fi destinată exclusiv sportului de performanță, ci va fi pusă la dispoziția tuturor locuitorilor din Sectorul 1, în principal copiilor și tinerilor dornici de a face mișcare într-un spațiu modern și sigur.

În acest context, investiția din banii Primăriei Sectorului 1 se justifică și nu va produce supărare în rândul locuitorilor.

„Aceasta va fi utilizată atât de sportivii de performanţă, cât şi de comunitatea locală, asigurând accesul copiilor, tinerilor şi cetăţenilor din Sectorul 1 la activităţi sportive într-un spaţiu modern, aerisit şi sigur”, spunea Ciprian Constantin Şerban, membru al Camerei Deputaților din Parlamentul României, în februarie 2026.

Așadar, în viitorul apropiat vor începe lucrările pentru modernizarea infrastructurii existente de la baza ProRapid. Spațiile de antrenament vor fi reconfigurate și dotate cu echipament conform standardelor actuale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]