Aurelian Chițu știe că trebuie să îi recâștige încrederea lui Hagi: „Dacă o să fiu pe teren…” VIDEO

Aurelian Chițu știe că trebuie să îi recâștige încrederea lui Hagi: „Dacă o să fiu pe teren...” VIDEO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Aurelian Chițu (28 de ani) a revenit în această iarnă la Viitorul și a oferit primele declarații după realizarea acestui transfer.

După doi ani petrecuți în Coreea de Sud, la Daejeon Citizen, mijlocașul a mărturisit de ce a ales să revină la Ovidiu: „Este locul unde am crescut, locul unde mă simt cel mai bine și era normal și de așteptat că o să îmi doresc să mă întorc la un moment dat. Sunt foarte bucuros că am luat această decizie. Acum, sper să facem și lucruri foarte bune împreună. Am venit aici de foarte tânăr, am plecat de jos, de la Liga 3, e ca și cum ar fi casa mea. Am reușit performanțe foarte frumoase împreună, am luat campionatul, am trăit și momente grele. Tot timpul vin cu sufletul aici”.

În ceea ce privește aventura din Coreea, Chițu a avut numai lucruri bune de spus, dar vrea să se concentreze pe ceea ce are de făcut acum la Viitorul, echipă alături de care a cucerit titlul în sezonul 2016-2017.

„A fost o experiență foarte frumoasă care cred eu că m-a ajutat foarte mult. S-au întâmplat lucruri frumoase, am avut și realizări foarte bune acolo. Acum, important este că sunt aici și vreau să îmi văd de treabă la Viitorul. Am urmărit majoritatea meciurilor. Normal că m-am bucurat pentru câștigarea trofeelor și am fost supărat la înfrângeri. Acum că sunt și eu, sper să nu ne oprim aici și să încercăm să câștigăm și alte trofee”, a spus Aurelian Chițu, într-un interviu acordat pentru site-ul oficial al clubului.

Obiectivul: calificarea în play-off

Fotbalistul revine cu forțe proaspete în Liga 1 și nu ia în considerare ratarea play-off-ului. Acesta știe, în schimb, că trebuie să lupte pentru un loc în echipa lui Gheorghe Hagi.

„Sper să ajut din nou echipa, dacă o să am posibilitatea, dacă o să fiu pe teren. Va fi destul de greu, dar am încredere că ne putem califica în play-off. Nici nu vreau să mă gândesc la altă variantă. Primul obiectiv e să fim în play-off. Apoi, vom încerca să ne clasăm cât mai sus. Pe plan personal, vreau să pot ajuta cât mai mult”, a mai spus Chițu.

18 goluri în 57 de meciuri a marcat Aurelian Chițu în tricoul echipei Daejeon Citizen

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
Galacticii nici nu vor să audă! Motivul pentru care întârzie anunțul transferului lui Kylian Mbappe
Galacticii nici nu vor să audă! Motivul pentru care întârzie anunțul transferului lui Kylian Mbappe
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Final de drum pentru Halep? Lovitură grea anunţată direct de CIO
Final de drum pentru Halep? Lovitură grea anunţată direct de CIO
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl întreabă: - Ce faci...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl…
Meteorologii anunţă o
Meteorologii anunţă o "schimbare majoră" a vremii. Vom avea fenomene extreme în ţară toată săptămâna
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii la vedere!
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii…
Cu 10 lei poți să trăiești cu ochii tăi o călătorie splendidă în trecut. Istoria locului din România este fabuloasă
Cu 10 lei poți să trăiești cu ochii tăi o călătorie splendidă în trecut. Istoria locului din România este fabuloasă
Toți proprietarii de apartamente cu DOUĂ CAMERE au fost avertizați. Anunțul venit marți, 7 MAI
Toți proprietarii de apartamente cu DOUĂ CAMERE au fost avertizați. Anunțul venit marți, 7 MAI
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri de la 11 metri VIDEO
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri…
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”