Acasa » Fotbal Intern » Accidentare gravă pentru Aurelian Chițu! Atacantul va fi operat săptămâna viitoare

Accidentare gravă pentru Aurelian Chițu! Atacantul va fi operat săptămâna viitoare

Accidentare gravă pentru Aurelian Chițu! Atacantul va fi operat săptămâna viitoare

Viitorul Constanța a primit o veste proastă înaintea meciului cu Sepsi OSK din etapa a 4-a din Liga 1, toate acestea după ce Aurelian Chițu s-a accidentat grav.

Atacantul formației patronate de Gică Hagi a suferit o ruptură de ligament la una dintre ședintele de pregătire susținute înaintea meciului cu Sepsi OSK, iar verdictul medicilor este unul crunt.

Aurelian Chițu, accidentare gravă înaintea meciului Sepsi OSK – Viitorul Constanța

FC Viitorul Constanța a anunțat pe site-ul oficial al clubului că Aurelian Chițu a suferit o ruptură de ligament încrucișat anterior la genunchiul stâng, iar atacantul va fi supus unei intervenții chirurgicale în cursul săptămânii viitoare.

„Atacantul echipei noastre, Aurelian Chiţu, a suferit o accidentare gravă la unul dintre antrenamentele premergătoare partidei cu Sepsi Sf. Gheorghe, din etapa a 4-a din Liga 1.

În urma controlului medical efectuat, s-a constatat că jucătorul Viitorului Constanţa a suferit o ruptură de ligament încrucişat anterior la genunchiul stâng şi va fi operat săptămâna viitoare. Însănătoşire grabnică, Aurelian Chiţu, şi să revii cât mai repede în tricoul negru-albastru !”, anunţă Viitorul Constanţa pe site-ul său oficial

Andrei Ciobanu i-a dedicat golul înscris în poarta lui Sepsi OSK

Coechipierii de la Viitorul nu au uitat de momentul dramatic prin care trece Aurelian Chițu, iar Andrei Ciobanu i-a dedicat atacantului golul înscris în minutul 39 al partidei jucate de Viitorul cu Sepsi OSK

Cotat de site-urile de specialitate la 500.000 de euro, Aurelian Chițu a revenit la Viitorul pe 13 ianuarie 2020 și a semnat un contract valabil până pe 30 iunie 2022. Atacantul a jucat în două meciuri pentru formația din Constanța în sezonul 2020 – 2021 din Liga 1, dar nu a reușit să își treacă numele pe tabela de marcaj.