Campionatul European din 2000 din Belgia şi Olanda a fost cel mai bun turneu continental făcut vreodată de vreo echipă naţională a României. De altfel, a fost şi singura dată când tricolorii au reuşit să treacă de grupe la un astfel de turneu. Şi nu a fost deloc ușor, naţionala antrenată atunci de Emeric Ienei fiind repartizată în „grupa morţii” de la acel turneu final, cu Anglia, Germania şi Portugalia.
Antonio Conte şi Gică Hagi s-au aflat faţă în faţă într-o partidă la care doar visâm azi: o confruntare În sferturile de finală a unei competiții europene, „Regele” a văzut „roşu” chiar după o intrare la actualul tehnician al „squadrei azzurra”. Lider de selecţii la momentul respectiv la naţională, Hagi şi-a anunţat imediat după turneu retragerea, aceeași decizie luând-o şi fostul star al lui Juventus Torino.
Cu Italia, Ienei chiar a avut mulţi absenţi: Gică Popescu, Dan Petrescu, Contra sau Adrian Ilie. Apărarea a fost una improvizată, cu Filipescu fundaș dreapta, Miodrag Belodedici, Liviu Ciobotariu şi Cristian Chivu. România a avut o bară la 0-1, prin Hagi, însă meciul a fost la discreția italienilor.
Unul dintre jucătorii care au evoluat atunci, Florentin Petre, și-a adus aminte cu emoție acele momente.”Nea Imi m-a luat la hotel deoparte, cu o zi înainte, și mi-a zis că voi fi titular și voi juca bine. Mi-a transmis să nu am trac și să nu mă apese miza partidei. Până am ajuns în cameră am treurat de emoție și bucurie”, ne-a dezvăluit fostul dinamovist, care a fot coelg de cameră la acel turneu final cu regretatul Cătălin Hâldan.
„Pentru mine a fost cel mai important meci al carierei. Era totuși o fază avansată a întrceerii, cele mai bune 8 echipe ale Europei. De asemenea, l-am avut adversar direct pe Maldini, apoi în repriza a doua pe Pessotto. M-am enervat cumplit la eliminarea lui Hagi. Eu sunt calm de felul meu, dar atunci nu mai puteam de nervi”, și-a amintit Florentin Petre. Jucătorul dinamovist era, alături de Mutu și Chivu, printre cei mai tineri de la acel turneu final.
Au marcat: Totti (min. 33), Inzaghi (min. 43)
România: Stelea – Filipescu, Belodedici, Ciobotariu, Chivu – Florentin Petre, Gâlcă (Lupescu 68), Hagi, Dorinel Munteanu – Viorel Moldovan (Ganea 54), Adrian Mutu.
Italia: Toldo — Cannavaro, Nesta, Iuliano, Maldini (Pessotto, 46) — Albertini, Zambrotta, Conte (Luigi Di Biagio, 56), Fiore — Totti ( Del Piero, 75), Inzaghi.