Au adus o echipă întreagă, iar ProSport a aflat ultimele mutări de pe piața transferurilor: portarul pe care pusese ochii Gigi Becali și fostul fundaș al lui FCSB și Dinamo au semnat contractele. Avem lista completă. EXCLUSIV

Andrei Preotu
Au adus o echipă întreagă, iar ProSport a aflat ultimele mutări de pe piața transferurilor: portarul pe care pusese ochii Gigi Becali și fostul fundaș al lui FCSB și Dinamo au semnat contractele. Avem lista completă. EXCLUSIV
Andrei Virgil Ivan marcheaza un gol in poarta lui Octavian Gabriel Valceanu in meciul de fotbal dintre Petrolul Ploiesti si Universitatea Craiova, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Ilie Oana din Ploiesti, duminica 5 martie 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Concordia Chiajna nu mai concepe să rateze promovarea în Superliga, iar ilfovenii au adus o echipă întreagă pentru a ajunge iar să se bată cu granzii României.

Din informațiile ProSport, ultimele două mutări importante făcute de Chiajna sunt Octavian Vâlceanu, portarul trecut și pe la Petrolul și care a retrogradat cu FC Voluntari, dar și Andrei Marc, fostul fundaș de la Dinamo și FCSB ajuns la vârsta de 31 de ani.

Totul pentru promovarea în Superliga! Octavian Vâlceanu și Andrei Marc au semnat cu Concordia Chiajna

În ultimii ani, Concordia Chiajna a oferit salarii mari pentru nivelul eșalonului secund, la acest club a jucat și Gabi Tamaș în ultima parte a carierei sale, dar rezultatele n-au fost deloc pe placul conducătorilor. S-a ratat și play-off-ul, iar Chiajna a fost în play-out în ediția precedentă din Liga 2.

La un moment dat o prezență constantă în Superliga, Chiajna a transferat o echipă întreagă în această vară, iar ProSport a aflat ultimele mutări făcute de ilfoveni: Concordia l-a adus pe Octavian Vâlceanu, iar rezerva acestuia ar urma să fie Ștefan Fara, portarul care n-a reușit să promoveze cu CS Dinamo în Liga 2. Cel mai probabil, Vâlceanu, bănuit că s-a înțeles cu FCSB pe vremea când se afla la Clinceni, va fi titular în poarta Chiajnei.

De asemenea, la Chiajna a revenit Andrei Marc, care în sezonul precedent a evoluat pentru cei de la Chindia Târgoviște.

Obiectivul clar al lui Ilie Poenaru este să promoveze în Superliga, într-un sezon în care Corvinul Hunedoara și CSA Steaua n-au în continuare dreptul să forțeze accesul în prima ligă. Echipa lui Florin Maxim a ales să joace în preliminariile Europa League după câștigarea Cupei României, urmând să se lupte cu maghiarii de la Paksi într-o dublă manșă.

Bătălia se va anunță însă una pe muchie de cuțit, având în vedere că FC Argeș va avea cu siguranță pretenții mari, iar FC U Craiova, echipa lui Adrian Mititelu, pare favorită la promovarea directă în Superliga. De asemenea, FC Voluntari își dorește și ea să revină repede în primul eșalon, așa cum a scris ProSport.

Adi Petre, vedeta Concordiei Chiajna în sezonul următor din Liga 2

Vedeta Concordiei Chiajna în sezonul următor va fi însă Adi Petre, cel care n-a fost dorit de Mircea Rednic la UTA pentru sezonul din Superliga care va începe în curând.

Jucătorii luați de Concordia Chiajna în această vară: Octavian Vâlceanu, Ștefan Fara (portari), Andrei Marc, Mihai Dobrescu, Dan Spătaru, Robert Ion, Aurelian Ciuciulete, Mihai Neicuțescu, Giovanni Petcu, Alex Misarăș.

Ilie Poenaru a avut la dispoziție 26 de jucători în cantonamentul Concordiei de la Poiana Brașov.

Ilie Poenaru, alături de Gabi Tamaș după ce a ajuns la Concordia Chiajna

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Salariul uriaș cerut de Guardiola pentru a deveni selecționerul Italiei
Mediafax
Câți bani încasează lunar pilotul care a doborât 3 drone rusești în 3 zile? Ce salarii oferă statul român persoanelor care pilotează avioane F-16
Cancan.ro
Pentagonul elaborează scenarii pentru o operațiune terestră de amploare în Iran pentru extragerea uraniului îmbogățit din țară
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Imagini cu Bianca Drăgușanu la plajă, în costum de baie. Cum arată în realitate, la 44 de ani
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. El și ea la prima întâlnire: – Știi, eu sunt cam timid!
Râzi cu lacrimi
Astronomii ar fi descoperit primul satelit natural în afara sistemului nostru solar. Sau este ceva mai ciudat?
Descopera.ro
Mr. Pink, DAT AFARĂ cu scandal din Beverly Hills: 'A trebuit să facem evacuarea'
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Când se lansează EA SPORTS FC 27. Ce noutăți aduce ediția de anul acesta
Go4Games
VW Touareg a supraviețuit exploziei unei rachete balistice în Ucraina. SUV-ul a pornit și a plecat pe roți după atac
Promotor.ro