Arestat la domiciliu, Dorin Șerdean vorbește, într-un interviu cu cărțile pe față, la un an de la vânzarea lui Dinamo. „Nu mă așteptam ca Red&White să nu scoată clubul din insolvență”. Au vrut Cionca și Apreutese să ia acțiunile și cum comentează faptul că Vlad Iacob a fost mazilit de Nicolescu „A pățit ce mi-a făcut el mie”. INTERVIU EXCLUSIV

Arestat la domiciliu, Dorin Șerdean vorbește, într-un interviu cu cărțile pe față, la un an de la vânzarea lui Dinamo. „Nu mă așteptam ca Red&White să nu scoată clubul din insolvență”. Au vrut Cionca și Apreutese să ia acțiunile și cum comentează faptul că Vlad Iacob a fost mazilit de Nicolescu „A pățit ce mi-a făcut el mie”. INTERVIU EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

După mult timp, o perioadă tulbure în care a fost reținut, apoi plasat în arest la domiciliu, Dorin Șerdean oferă un interviu spectaculos. Ardeleanul este, în continuare, acționar al SC Dinamo 1948 SA, a făcut parte din cea mai importantă tranzacție în care a fost implicat clubul în ultimele decenii, iar în acest moment se află într-un proces de anduranță cu Asociația Peluza Cătălin Hîldan.

O luptă în instanță în care a cerut dizolvarea asociației care este acționară în club și deține creanțe în valoare de două milioane de euro.

Dorin Șerdean e în arest la domiciliu și face acuzații incredibile la adresa APCH

În luna iunie a anului trecut, Dorin Șerdean a fost reținut de Tribunalul București, la sesizarea Parchetului European, într-un dosar de fraudă. În luna septembrie, administratorul firmei Lotus a fost plasat în arest la domiciliu.

ProSport: Cum a fost această perioadă, mă refer din vară, când ați fost reținut? În aceste moment sunteți în arest la domiciliu.

Da, dar sunt chestiuni de ordin personal asupra cărora consider ca nu este necesar sa comentez prea mult.

Ați solicitat instanței măsura controlului judiciar, însă a fost respinsă.

E o chestiune și acolo, e nevoie de timp până la înțelegerea anumitor lucruri. Cam atât pot eu să dezvolt și vă rog să mă înțelegeți.

A trecut aproape un an de la momentul în care ați tranzacționat acțiunile din Lotus. A fost Red&White, în acel moment, singurul doritor real interesat să preia pachetul majoritar din SC Dinamo 1948 SA? Ați mai discutat și cu altcineva?

Da, chiar în acea perioadă a existat și o altă variantă sau cel puțin încă una. Si aici mă refer la începutul lunii februarie 2023. Până la urmă, însă, discuția cea mai clară a fost făcută cu Red&White. Și-au dorit mai mult, au făcut tot ce a fost posibil pentru a se pune la masa discuțiilor.

A existat, în acel moment, o ofertă și din partea Asociației Peluza Cătălin Hîldan? S-a vorbit de faptul că PCH, prin Răzvan Zăvăleanu, a vrut să cumpere acțiunile din Lotus.

Da, am primit oferta respectivă.

  • 500.000 euro a plătit Red&White pentru cota de 72,8% deținută de Dorin Șerdean, în cadrul SC Dinamo 1948 SA, prin firma Lotus. 125.000 au fost virați după semnarea actelor, restul sumei, în avans față de termenii fixați, până în vara anului trecut

A fost mult sub ceea ce a oferit Red&White?

Nu neapărat m-aș apleca asupra acestui aspect ci, în primul rând, nu mi s-a părut deloc în regulă să vină o ofertă prin administratorul judiciar. Referitor la partea financiară, da, categoric da, știți bine că în perioada respectivă era o propagandă în online legată de PCH și de întâlnirea pe care am avut-o, în septembrie 2022, cu liderul DDB, la Brașov. Ei au spus că sunt parteneri loiali, dar nici vorbă! Mi-au propus să cedez acțiunile pe un euro… dacă sunt dinamovist… dacă îmi doresc salvarea clubului, fiindcă ei nu au bani. După care oferta s-a mai mărit, în relația cu mine, dar mi-a părut, în continuare, complet neserioasă în privința capacității reale, efective, a APCH de a scoate clubul din situația grea, financiară și sportivă, în care se afla.

Dorin Șerdean a fost dat afară de la Dinamo, dar continuă să facă plăți din conturile clubului în interes propriu

De ce?

În primul rând pentru că asociația respectivă (n.r. Asociația Peluza Cătălin Hîldan), trebuie să înțeleagă toată lumea, că nu dispunea de bani. Nu are bani proprii! Trebuie să o spunem, ei s-au bazat doar pe strângeri de fonduri provenite din partea suporterilor dinamoviști. Și asociația, liderii ei, câțiva oameni, și-au însușit acele fonduri și au făcut ce au făcut, adică au schimbat donațiile respective în împrumuturi acordate echipei de fotbal, adică lui SC DINAMO 1948 SA. Toate aceste aspecte m-au determinat să consider că nu este vorba de o ofertă serioasă, cu atât mai mult, în perioada respectivă, în noiembrie 2022, am cerut în instanță dizolvarea Asociației Peluza Cătălin Hîldan.

Dorin Șerdean a cerut dizolvarea Asociației Peluza Cătălin Hîldan

Pe ce v-ați bazat în acest demers care, iată, curge în continuare pe rolurile Judecătoriei Sectorului 2?

Pe aspecte legale pe care le consider extrem de bine și clar definite și pe care, așa cum susțineți, le vom dezvolta mai departe în instanță.

O să vreau să revenim la acest subiect, dar nu am încheiat cu momentul februarie 2023. În acea perioadă ați primit vreo ofertă de la domnii Andrei Cionca, Simion Apreutese. Și-au manifestat, în vreun fel, dorința de a cumpăra acțiunile?

În mod direct, nu! Niciodată nu m-au căutat. Am avut, însă, informații că ar dori să facă acest lucru, cumva am transmis că sunt deschis pentru a mă așeza la masa discuțiilor cu oricine vrea și dovedește că este un partener serios pentru a pune umărul la salvarea clubului. Și nu s-a întâmplat acest lucru.

Dorin Șerdean credea că Vlad Iacob și Răzvan Zăvăleanu vin cu aceeași ofertă pentru a cumpăra acțiunile. În fapt, erau oferte diferite

Prin cine ați primit aceste semnale?

Nu pot spune, sunt chestiuni de ordin personal. Red&White au fost cei mai insistenți. Oferta lor a venit, prima oară, în ianuarie 2023, pe la sfârșitul lunii. Înainte de aceasta, cam cu o luna, adică în decembrie 2022, m-am întâlnit cu Vlad Iacob, administratorul special și mi-a zis că există interesul unor investitori pentru a cumpăra pachetul majoritar. Așa cum la vremea respectivă a apărut și în presă, ne-am întâlnit la Alba Iulia, erau Sărbătorile. Am mai avut și o videoconferință cu domnul Zăvăleanu și încă cineva, cum spuneam, părea că existau oameni dornici să cumpere. Până la urmă am fost puțin dezamăgit de faptul că RTZ, prin domnul Zăvăleanu, a venit cu oferta din partea PCH. Și m-am dezumflat, știam că APCH nu dispune de banii necesari pentru a salva DINAMO. În ianuarie anul trecut, pe 25, am avut o altă videoconferință cu Răzvan Zăvăleanu și, tot atunci, a fost insistența lui Vlad Iacob. Și eu tot nu am înțeles că, de fapt, ofertele sunt diferite, că sunt două oferte. Până atunci nu mi-am dat seama, credem că știu unii de alții dar, așa cum am spus adineauri, aceste lucruri s-au clarificat după câteva zile, adică în prima săptămână a lunii februarie 2023.

Cum a fost ales Ovidiu Burcă? La numirea lui erați factor de decizie la Dinamo

După dubla de baraj cu „U” Cluj, eu mă întâlnisem pentru prima dată, cu agenda în față, cu Vlad Iacob și am luat în considerare că el ar putea să fie o soluție pentru postul de administrator special. Asta era în primele zile din iunie 2022, noi eram retrogradați, cu administratorul special demisionar, Iuliu Mureșan, insolvență și așa mai departe. Am avut o videoconferință cu, să le spun, liderii DDB, pentru că nu a fost vorba de nimeni din APCH. Lideri de-ai DDB-ului, nimeni din scriptul APCH. Ei au venit cu patru propuneri pentru funcția de administrator special, bluf-uri totale. Jucau ca la poker. Vă spun două nume, Marius Niculae și Vlad Munteanu. Chiar dacă amândoi sunt dinamoviști adevărați, ei erau și sunt și acum angajați ai FRF și s-a și dovedit că ei nu aveau intenția să vină angajați la Dinamo. Culmea, ulterior am aflat că nu-i căutase nimeni.

DDB-ul a prezentat lucrurile pompos, dar de fapt nu era nimic în spate. La discuția respectivă, online, au participat liderul DDB din Brașov, care ulterior a devenit președinte (n.r. Eduard Gălan) un lider de la DDB Oradea, un lider de la DDB București, care se ocupă de fotografii și speakerul de la Radio Dinamo, ca sa nu-i spun Radio APCH/DDB.  Și, așa cum v-am spus, am văzut că ei nu au nicio soluție, niciuna. Și în 14 iunie 2022, în conformitate cu dispozițiile legale în domeniu, am trimis o adresă către administratorul judiciar RTZ pentru a convoca, de urgență, ședința AGA – Adunarea Generala a Acționarilor, pentru că Dinamo trebuia să își aleagă administratorul special prin propunerea și votul acționarilor.

Societatea avea drept de administrare, i se menținuse acest drept, prin hotărârea instanței. Răspunsul la solicitarea mea a venit pe 14 iulie 2022, după exact 30 de zile, o înțelegere eronată a legii, deoarece ședința AGA se putea organiza mult mai repede având în vedere întreg contextul, adică mai erau mai puțin de două luni până la ziua de 7 august 2022, zi în care începea campionatul Ligii a doua, iar noi, în perioada iunie – iulie 2022 aveam vreo 7 – 8 jucători toți, care se antrenau, în acel moment, la Săftica. Deci nici măcar nu puteam prezenta o echipă cu 11 jucători pe teren. Așa au stat lucrurile. Nu avea cine să semneze actele, nu avea cine sa aducă jucători, să îndeplinească procedurile necesare și să negocieze, într-un cuvânt să organizeze activitatea, să conducă efectiv SC DINAMO 1948 SA și să colaboreze cu RTZ, administratorul judiciar desemnat de instanță.

Și cum a ajuns Ovidiu Burcă la dumneavoastră? 

Și să ajung să-ți răspund, Vlad Iacob mi-a propus să mă întâlnesc cu câțiva posibili antrenori, iar primul pe lista a fost Ovidiu Burcă. Discuția s-a desfășurat în zilele 9 – 10 iunie 2022, aceeași perioadă când am avut și ședința cu liderii DDB. Practic, să fie lucrurile foarte clare, eu l-am girat și pe Ovidiu Burcă! Să nu existe discuții și speculații, eu l-am girat. Iar din alt punct de vedere, nu pot să fiu de acord cu acești oameni care trâmbițează că vor binele lui Dinamo, dar dacă ar fi fost după ei noi nu începeam campionatul în 2022-2023 și, efectiv, eram din start retrogradați și din liga secundă, neputându-ne prezenta la meciuri. De aceea a fost obligatoriu să facem ședința extraordinară, mai repede de data de 15 august 2022, data desemnată de RTZ (adică după data de începere a campionatului, 7 august 2022). Era o situație de urgență, trebuia să numim un administrator special care să aibă acordul tuturor acționarilor, altfel noi eram retrogradați. Asta a fost soluția agreată de toți.

De ce, în momentul tranzacției cu Red&White, ați dorit să rămâneți în acționariat și ați păstrat cota de 0,1%, prin Lotus, din SC Dinamo 1948 SA?

Pentru că sunt dinamovist, este o mândrie să rămân acționar la clubul pe care îl iubesc din fragedă copilărie și-l voi iubi întotdeauna, „fie vreme bună, fie vreme rea”.

Dorin Șerdean continuă războiul în instanță cu Asociația Peluza Cătălin Hîldan. „Sunt cinci oameni care au folosit, mai ales în folos propriu, toată energia dinamovistă, a suporterului cinstit”

Vreau să revenim la procesul cu Asociația Peluza Cătălin Hîldan. În momentul tranzacției cu Red&White, prin contract ați renunțat la mai multe acțiuni deschise în justiție, dar nu și la procesul de la Judecătoria Sectorului 2, prin care solicitați dizolvarea APCH. De ce?

Așa am considerat necesar, lucrurile trebuie să fie clarificate și, chiar dacă mai târziu, trebuie să se afle adevărul, așa cum a fost el. Toată această acțiune, la care nu am renunțat și continuă și în ziua de astăzi, are în vedere să se stabilească adevărul.

Din ce punct de vedere?

Din punctul de vedere al celor cinci oameni care hotărăsc și au hotărât de cele mai multe ori și au avut o influență absolut nefastă. Până la urmă sunt cinci oameni care au folosit din păcate de multe ori in folos propriu, toată energia dinamovistă, a suporterului dinamovist cinstit, onest, care iubește Dinamo și este în stare să își dea și ultimul ban din alocația copilului pentru salvarea clubului. Și care, de fapt, dădea bani, dona în contul unei asociații care a doua zi împrumuta SC DINAMO 1948 SA. Și astfel s-a ajuns în situația în care s-a ajuns, cu datorii enorme. Eu am găsit clubul, în august 2020, cu datorii de circa 4 milioane de euro, dintre care circa 800.000 de euro datorați lui APCH, iar aceasta datorie a crescut în felul în care l-am prezentat mai sus. Suporterii donau bani pentru salvarea lui Dinamo, dar virau cotizația de 48 de euro în contul APCH, iar APCH împrumuta, a doua zi, Dinamo… . Și așa cum știe toată lumea și în ziua de astăzi, în planul de reorganizare, APCH este creditor al lui Dinamo. Ei, APCH au de primit bani de la Dinamo, bani donați de fiecare suporter dinamovist în parte. Cam așa de mare e dragostea lor față de Dinamo, a acestor băieți, iar aici mă refer la cei cinci care sunt în actele APCH. Și „dragostea” asta am simțit-o și eu, când eram președinte și am venit cu soluții. Și dacă m-ar fi lăsat în pace lucrurile nu ar fi degenerat. Atunci le-am zis că, dacă o să continuăm în felul acesta, să împrumutăm clubul, o să ajungem rău. Am fost persiflat, amenințat, s-a ajuns la chestiuni de ordin fizic. Cu forța să vii peste om acasă noaptea, să nu-l lași să meargă la birou, sa nu îl lași să intre pe stadion, să te duci peste angajați în birouri, să pui presiuni pe ei în baza faptului că tu ești acționar și vii peste ei. Erau chestiuni, amenințări și presiuni de ordin psihic si fizic împotriva angajaților lui Dinamo! Pe chestia asta… că noi suntem acționari. Care noi? Miile de dinamoviști care au dat bani, ei, cei mai mulți, nu au știut niciodată adevărul. Și este cazul, prin acest proces, chiar dacă mai târziu, să-l afle.

La termenul din februarie o să veniți la București, conform deciziei judecătorului, pentru interogatoriu, vor fi formulate 10 întrebări din partea avocaților APCH. La ce vă așteptați?

Aștept să mă întrebe ce vor ei și eu o să le răspund, sunt lucruri care să clarifice tot ce se discută în acest dosar. Instanța să hotărască, să ia decizia.

Ce se va întâmpla dacă o să aveți câștig de cauză și APCH o să se dizolve?

Sunt chestiuni de ordin juridic și știți bine că intrăm în latura avocățească. Eu vreau ca dinamoviștii care au dat bani să afle adevărul. Restul, o să vedem.

  • 12,06% din acțiunile SC Dinamo 1948 SA sunt deținute de Asociația Peluza Cătălin Hîldan

Ați mai vorbit cu Pablo Cortacero?

Am reușit să aduc acțiunile Lotus în urmă cu doi ani și, după aceea, da, am mai vorbit. Ce am vorbit, acum nu mai are nicio importanță pentru nimeni.

Managemetnul falimentar al lui Cortacero

„Dacă prețul pentru a salva Dinamo este tot ceea ce v-am spus că mi s-a întâmplat, aș face-o, din nou, fără ezitare, fiindcă știu că, din păcate, majoritatea suporterilor dinamoviști a fost dezinformată”

Imediat după ce Red&White a cumpărat acțiunile Lotus de la dumneavoastră în schimbul a jumătate de milion de euro, bani achitați în întregime, mai mulți oameni de afaceri au vrut să intre în Dinamo. De ce credeți că atunci nu au vrut și după au dorit să preia societatea?

Au fost foarte multe opreliști, din multe, multe direcții, lucruri prezentate într-un mod incorect. Unora interesați le-au fost spuse lucrurile eronat pentru a nu veni. Interese mărunte. Vă dau un exemplu. Se discuta, ați spus nume… domnii Cionca și Apreutese. Ulterior, în 2023, Răzvan Zăvăleanu spunea de mine că eu, în august 2022, nu am vrut să le vând acestor domni. Să prezinte o întâlnire sau vreo propunere pe care eu să o fi avut-o cu ei sau dacă m-a pus la masă cu acești domni.

Sau dacă m-a informat, în scris, că ar exista o ofertă din partea lor și eu să nu fi reacționat pozitiv! Vă spun că nu are așa ceva la dispoziție. Nu ar fi fost normal să mă pună la masă cu ei? Până la urmă eu aveam acțiunile, nu el! Nici PCH, nici Zăvăleanu, eu! În fapt, după ce eu am repatriat acțiunile de la Cortacero, le-am pus la dispoziție, însă de fiecare dată am vrut să văd că cine cumpără are și capacitatea să scoată Dinamo din situația în care se afla în acele momente.

Că, până la urmă, poate existau si alte soluții, ipotetic mai bune, acum nu mai contează. Dar vă spun că nici nu s-a vrut ca eu să ajung la ele, la acele propuneri. De ce? Pentru că au fost mici interese din partea fiecăruia. Eu am dovedit că m-am sacrificat, printre multele jigniri, reproșuri, amenințări și alte asemenea, de bine de rău, am făcut să intre în conturile lui Dinamo, în perioada iunie – septembrie 2020, 550.000 euro, singurii bani din ultimii vreo 20 de ani care nu au constituit împrumut pentru club, bani datorita cărora atunci am putut obține licența și am putut să începem campionatul 2020-2021.

Vă referiți la banii transmiși de Pablo Cortacero care, însă, au costat mai mult, câteva milioane datorii lăsate în urma contractelor semnate și neonorate 

Da. Și înțelegând că Pablo Cortacero este o cauză pierdută, am luat acțiunile înapoi și am zis să poftească cine vrea și cine poate să ajute Dinamo! Iar dacă prețul pentru a salva Dinamo este tot ceea ce v-am spus că mi s-a întâmplat, aș face-o, din nou, fără ezitare, fiindcă știu că, din păcate, majoritatea suporterilor dinamoviști a fost dezinformată sistematic de liderii APCH/DDB în privința mea. În plus, chiar dacă mă doare, trebuie să o spun, au fost manipulați! S-a spus, de multe ori, că nu vreau să vând. Uite că am vrut! Le-am dat acestor oameni de la Red&White.

Eugen Voicu, Andrei Nicolescu, Dan Gătăianțu
Eugen Voicu, Andrei Nicolescu, Dan Gătăianțu

Dorin Șerdean nu se aștepta, în momentul în care a vândut acțiunile, ca Dinamo să nu iasă din insolvență până la finalul lui 2023

Ca dinamovist ați fost inspirat în această tranzacție? Vă întreb ca suporter, nu ca om de afaceri!

Da și nu. Era soluția cea mai bună… pentru că atunci, la momentul februarie 2023, a fost singura serioasă și certa, restul a fost prin discuții nefinalizate, propuneri prin ziare, întâlniri prin birouri despre care eu nu știam în timp util și întâlniri în care alții tranzacționau ce nu aveau.

Dacă aș spune că Red&White nu a fost soluția cea mai bună atunci aș motiva aceasta prin faptul că mi-aș fi dorit mai mult pentru Dinamo din acest moment, adică în niciun caz nu mi-aș fi dorit să fim, din nou, în situația în care ne aflăm, penultima clasată în prima ligă. Dar pe de alta parte, știind cât de greu este, nici nu pot să le aduc multe învinuiri acestor oameni pe care-i văd, totuși, preocupați în a face bine lui Dinamo. Deși, încă o dată, îți spun sincer că atunci când am vândut, în momentul februarie 2023, nici o clipa nu m-am gândit că o să terminăm anul 2023 fără a ieși din insolvență! Niciun moment nu m-am îndoit că nu o să ieșim din insolvență până la finele lui 2023!

Cei de la Red&White au făcut vreo promisiune, atunci, referitor la acest aspect?

Da. Au spus că se va scoate rapid din insolvență. Toți de la masa ne gândeam să promovăm în primul rând și, apoi, să nu prindem sfârșitul anului în insolvență. În momentul ală era greu să prinzi play-off-ul în liga a doua. Dar așa a fost, acestea erau „bornele” pe care le-am avut ca subiecte de discuție în februarie anul trecut, adică accederea în play-off, apoi promovarea în Superliga și, apoi, soluțiile pentru a scoate societatea din reorganizare. Chiar am crezut că se poate, eram 100% convins că se va reuși, dar din păcate nu a fost așa, iar pe partea sportivă situația nu este deloc ușoară.

Dorin Șerdean nu a fost de acord cu revocarea din funcție a lui Vlad IAcob, însă-l taxează pe fostul administrator special. „A pățit ce mi-a făcut el mie”

De ce credeți că s-a ajuns aici, mă refer la criza sportivă?

Tot de la bani. În vară, dacă vă aduceți aminte, s-a pierdut timp cu anumite plăți pentru deblocarea transferurilor, o chestiune de ordin financiar nerezolvată la timp. Apoi s-a reușit, dar nu au mai prea fost jucători disponibili si de un nivel adecvat pentru noi și astfel s-a început campionatul cu lotul care a promovat din liga a doua. Aveam un lot cu jucători de perspectivă, dar trebuie să admitem că, totuși, aveam și jucători care nu au putut să suporte rigorile Superligii. Apoi degringolada când s-au pierdut niște meciuri, unele din nefericire cu mult ghinion așa cum se știe ca s-a întâmplat in vreo două trei partide. Cred că trebuia o mutare mai rapidă la nivelul băncii tehnice, să se dea un șoc mai repede, nu să se aștepte sfârșitul lui noiembrie.

Cum comentați faptul că Vlad Iacob, administratorul special adus de dumneavoastră, a fost îndepărtat din funcție?

Sincer nu am fost de acord. În luna august l-am împuternicit pe avocatul meu să facă demersul de împotrivire, dar nici nu puteam să fac eu prea multe având în vedere că, între timp, am devenit un acționar minoritar. Pe de altă parte, lui Vlad Iacob i s-a întâmplat ce mi-a făcut el mie, fix ce am pățit eu cu el și chiar de la oamenii pe care i-a adus, așa cum am făcut eu cu el. Am citit și de incidentul de la meciul de acasă cu Voluntari din decembrie, discuția mai puțin amicala dintre domnii Voicu si Vlad Iacob, îmi pare rău, dar nu sunt de acord cu astfel de lucruri care nu ajută DINAMO.

 

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare