„Dosarul Cota 100”, ancheta ProSport care a fost publicată în luna august a acestui an, în care au fost sesizate, cu informații și declarații în exclusivitate, mai multe meciuri asupra care ar fi fost aranjate pentru câștiguri la pariuri, a ajuns pe masa Comisiei de Disciplină.
Vulturii Fărcășești, formație din eșalonul terț, este formația asupra căreia Comisia de Integritate din cadrul Federației Române de Fotbal a deschis o anchetă, iar mai mulți jucători, antrenori și conducători de-ai formației din județul Gorj au fost audiați. La aproape o jumătate de an, „Dosarul Cota 100” a ajuns la Comisia de Disciplină care urmează să hotărască, în baza probelor strânse de Comisia de Integritate, dacă formația și pârâții vor fi și sancționați cu suspendări și amenzi sportive.
„Dosarul Cota 100” se complică și alături de jucătorii, antrenorii și oficialii de la Fărcășești, în fața Comisiei de Disciplină au mai fost citate și alte persoane care nu fac și nu au făcut parte din organigrama clubului din Oltenia. Numele cel mai important este al arbitrului cu ecuson FIFA- Iuliana Demetrescu! Alături de centralul din Superliga a mai fost chemat, pentru data de 15 decembrie și observatorul federal Alina Mihoc.
Pentru a explica de ce au ajuns cele două la Comisia de Disciplină reluăm dezvăluirile din ProSport.
În cadrul episodului 2 din „Dosarul cota 100”, ProSport a publicat mărturia portarului Jan Turiță, fostul goalkeeper al formației Jiul Petroșani. Turiță este primul fotbalist aflat încă în activitate care a vorbit public despre un subiect care bântuie fotbalul românesc de mai mulți ani, mafia pariurilor!
Pe lista meciurilor suspecte ale celor de la Fărcășești se numără și partida disputată de gorjeni în deplasare, la Petroșani, pe 3 mai 2025, în etapa 7 din play-out în Liga 3, seria 8. Meci oficiat de Iuliana Demetrescu. Observator federal a fost Alina Mihoc. Până în 2023, Alina Mihoc a fost, la rândul ei, arbitru.
Jocul a avut un scenariu tipic pentru o partidă considerată dubioasă: la pauză, Fărcășești a condus cu 2-0. S-a terminat 3-2 pentru Jiul Petroșani.
Și revenim la Turiță. În repriza secundă, portarul „minerilor” nu a mai rezistat între buturi și observând ce se întâmplă pe teren a ieșit din poartă și s-a dus la „centralul” Iuliana Demerescu. De aici povestește goalkeeperul care în cariera sa a mai evoluat pentru formații precum: Foresta Suceava, CSM Pașcani, Știința Miroslava și Hușana Huși sau Unirea DMO.
Redăm un pasaj din interviul acordat de Turiță pentru ProSport în luna august.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F12%2Ftutita.webp)
Jan Turiță
„Sigur, am mers la Iuliana Demetrescu și am spus asta. I-am transmis așa: „Nu vezi ce se întâmplă? Ăștia scapă cu mine, portar, și dau la 10 metri de poartă! Întorc faza, așteaptă să-i ajungă fundașul, nu vor să finalizeze!”. E clar, doar un prost sau un rău-intenționat nu poate să-și dea seama. I-am zis să oprească jocul și o să o aibă un mare impact asupra fotbalului pentru că mizeriile astea trebuie să se oprească”.
„A zis că ce treabă are ea treabă cu noi, cu ce facem noi. Iar atunci am reacționat. I-am spus să o lase mai ușor cu «noi». Ce «noi», care «noi». De ce mă pune pe mine!”.
„Da, ăla este momentul. Nici pe ea nu aș acuza-o, că era o constatare a mea din timpul jocului. Pe ochiul meu de om de fotbal, de sportiv, care mă îndreptățea să cred asta. Nu aveam nicio dovadă”.
Dar care ar fi presupusa vină a Iulianei Demetrescu? În acest moment, în fața Comisiei de Disciplină au calitatea de pârâți clubul Vulturii Fărcășești, Mihai Robert Dumitru (președintele de la Fărcășești), delegatul Fănuț Vlăduțoiu și antrenorii Alexandru Oprița și Cătălin Bucă.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F12%2Fiuliana-1-1400x1051.jpg)
© FOTO:Zoltan Pal/SPORT PICTURES
Conform Regulamentului Disciplinar FRF, Articolul 60 bis – Punctul 2, Litera 2 – „Integritatea meciurilor” stipulează că cei implicați în desfășurarea partidelor au obligația de „a denunța imediat FRF comportamentele ce intră sub incidența dispozițiilor prezentului articol, dacă are cunoștință despre acestea”. (VEZI AICI tot articolul 60).
Din informațiile ProSport, nici Iuliana Demetrescu și nici observatorul Alina Mihoc nu ar fi consemnat în raport, așa cum prevede regulamentul citat mai sus, ceea ce a transmis Jan Turiță! În acest context, în cazul în care atât arbitrul, cât și observatorul nu au consemnat, ar putea intra sub incidența articolului 60 bis care presupune suspendări între o lună și un an și amendă între 10.000 lei și 150.000 lei.
În dezvăluirea lui Turiță apare și numele președintelui Jiului Petroșani, Erika Preda. O găsim și pe lista citaților pentru ședința din 15 decembrie a Comisiei de Disciplină.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F12%2Fcomisia-de-disciplina-947x1400.jpg)
După meciul cu Fărăcășești, portarul a mers și la oficialii clubului și le-a transmis același lucru, mai precis că meciul a fost mai mult decât dubios, mai ales că, la scurt timp, a fost contactat telefonic de un personaj, un așa zis Luca Bruno, care ar fi făcut presiuni – știind tot ce a spus Turiță și în vestiar după meci- să se potolească și să nu mai facă valuri.
„Da, i-am spus președintelui Erika Preda. Am făcut printuri cu mesajele de la omul ăsta camuflat, i-am spus despre discuție. Doamna, din incompatibilitate, nu greșesc când spun asta, s-a declarat deranjată de mesajele mele, i-am dat un mesaj foarte amplu, apoi mi-a propus rezilierea contractului. Deci un jucător vine la tine și își spune așa ceva, îți semnalează o posibilă fraudă și tu vii să-i propui rezilierea? Prost moment nu putea să-și mai aleagă. Eu cred că ar fi trebuit, în primul rând, să sesizeze comisia de integritate de la FRF. Și vă spun ceva, eu plecam oricum de la Jiul după ce mi-a spus acest om la telefon. Am reziliat cu două etape înainte de finalul campionatului. Meciul cu Fărcășești a fost ultimul pentru mine la Jiul. Pe 3 a fost partida, pe 5, pe 6 am reziliat. Bine, doamna Preda nu înțeleg ce caută în funcția aia având în vedere că nu m-a apreciat că am sesizat o fraudă de acest fel”, a spus Jan Turiță pentru ProSport.
Mai mulți oficiali, actuali și foști, antrenori și jucători de la Vulturii Fărcășești sunt citați pentru 15 decembrie de către Comisia de Disciplină, după ce Comisia de Integritate din cadrul FRF a finalizat ancheta și a înaintat dosarul către CD. Este vorba de președintele Mihai Robert Dumitru, antrenorii Cătălin Bucă și Alexandru Oprița, delegatul de joc- Fănuț Vlăduțoiu (toți în calitate de pârâți). La fel au mai fost chemați jucătorii Samson Nwabueze, Fabian Bălășoiu, Horațiu Peia, Alexandru Mainerici, Mădălin Bubuioc, Alexandru Iataim, Marin Oiță, Gavril Leonard Gheorghe și Florentin Vulpe. Toți cei menționați în comunicatul Comisiei de Disciplină sunt suspecți de posibile încălcări ale Regulamentului Disciplinar FRF, articolele 60 și 60 bis.
În cazul în care vor fi găsiți vinovați, pârâții menționați riscă suspendări de până la doi ani și amenzi între 100.000 și 300.000 de lei, iar echipa Vulturii Fărcășești ar putea fi retrogradată.