Apariție surprinzătoarea a lui Cârțu la partida Craiovei. Cum se protejează împotriva gerului. FOTO

Autor: Răzvan Stîngă Publicat: 02 Dec. 2018, 19:07 Actualizat: 02 Dec. 2018, 19:08 Fotbal Intern

Sorin Cârțu (63 de ani) s-a operat recent la dantură și este nevoit să se protejeze împotriva temperaturilor scăzute din această perioadă. Astfel, la partida Craiova – Dunărea Călărași, fostul fotbalist și-a acoperit fața cu un fular.

Înaintea începerii meciului, Cârțu a oferit și câteva declarații despre șansele României în campania de calificare la Campionatul European din 2020. Susține că tricolorii lui Contra au șanse reale la locul 2, pentru că Norvegia este „mai mult cu schiurile„.

E o grupă accesibilă. Sunt șanse să se califice de pe locul 2. Nu putem să vorbim de locul 1. Ce se putea mai bine? Ești la Campionatul European, lupți pentru Euro. Trebuie să te întâlnești cu puteri. Dar în afara de Spania restul sunt acolo, cu noi. Depinde când jucăm cu Norvegia, să nu jucăm cu schiurile în picioare. Că ei sunt mai mult cu schiurile, trebuie să îi dovedim” a declarat Sorin Cârțu pentru Telekom Sport.

România face parte din Grupa F a preliminariilor EURO 2020, alături de Spania, Suedia, Norvegia, Insulele Feroe și Malta. Tragerea la sorți a avut loc duminică la Dublin, iar Cosmin Contra și președintele FRF, Răzvan Burleanu, au fost prezenți în sală.

(FOTO: Telekom Sport)

Autor: Răzvan Stîngă Publicat: 02 Dec. 2018, 19:07 Actualizat: 02 Dec. 2018, 19:08 Fotbal Intern
Pe aceeași temă
Un cameraman de la Asia Express a rupt tăcerea. Ce NU se vede la Antena 1

Biografia necenzurată a „Patriarhului Roşu“. Averea uriaşă, luxul şi plăcerile lumeşti ale lui Justinian Marina

STIREA serii! Iohannis, anunt BOMBA! S-a razgandit. Cand are loc DEZBATEREA

Mărturiile familiilor care au cumpărat case cu doar 1 euro. Ce s-a întâmplat după ce s-au mutat în ruinele din Italia

Transfer record! Suma inimaginabila pe care Real o pune la bataie pentru Mbappe: va fi imposibil de depasit

Cum făceau amor femeile in URSS. Practica șochează și acum!

S-a aprins în bord martorul CHECK ENGINE? Află cât de bine e să conduci cu el aprins și cum poți să-l stingi – VIDEO

Închisoare pe viaţă pentru românul care a ucis o artistă în Anglia. Cum l-a dat de gol fosta soţie

ULTIMĂ ORĂ: Lia Olguţa Vasilescu a fost DEMISĂ de Ludovic Orban. Ce a urmat după a devenit VIRAL

I-a MASAT organele genitale cu ulei de măsline. Ce s-a întâmplat apoi i-a UIMIT pe amândoi ''Este IREAL''

Preşedintele rupe tăcerea: Cel mai mare REGRET al lui Iohannis după 5 ani de mandat

Veste devastatoare pentru Florin Andone. Anunţul incredibil făcut de presa turcă

Florin Călinescu a luat foc: E deja monstruos! Nu e România normală, e balamuc

S-a aflat SECRETUL! Cine este omul care câștiga, în perioada comunismului, de două-trei ori mai mult decât Ceaușescu

Boala extrem de contagioasă, decoperită la graniţa României cu Ucraina

CARNAGIU pe SOSEA. Un autobuz s-a facut praf! Cel putin 13 MORTI!

Cu cine şi-a pierdut virginitatea Loredana Chivu! Ce cadouri a primit după prima noapte de amor

O profesoară şi-a pus acest SELFIE pe Facebook, iar la scurt timp conducerea şcolii a sunat-o şi i-a spus că este SUSPENDATĂ. Detaliul din imagine care i-a supărat pe şefii femeii. Voi ce părere aveţi?
O profesoară şi-a pus acest SELFIE pe Facebook, iar la scurt timp conducerea şcolii a sunat-o şi i-a spus că este SUSPENDATĂ. ...
Gripa porcină a fost nimic pe lângă asta! Boală mortală, extrem de contagioasă, depistată la graniţa cu România. Autorităţile au început să ia măsuri
Gripa porcină a fost nimic pe lângă asta! Boală mortală, extrem de contagioasă, depistată la graniţa cu România. ...
Coşmar pentru un bărbat care s-a urcat într-o maşină la ocazie. „I-am spus să oprească. Nu a vrut. M-am aruncat pe el la volan”
Coşmar pentru un bărbat care s-a urcat într-o maşină la ocazie. „I-am spus să oprească. Nu a vrut. M-am aruncat ...
Florin Piersic s-a dus! Artistul … anuțul a fost făcut în această noapte

Cum a aflat Catrinel Sandu ca fostul ei soț avea o amanta! A parasit-o in cel mai josnic mod: 'Sunt iubita soţului tău de doi ani. Voiam doar să îţi zic că nu o să mai fie cu tine'
Cum a aflat Catrinel Sandu ca fostul ei soț avea o amanta! A parasit-o in cel mai josnic mod: 'Sunt iubita soţului tău ...
Nunta mare in showbiz! S-a casatorit a doua oara, dupa ce a fost parasita de primul sot pentru amanta

A oprit la semafor  și a întins mâna să-și ia o CAFEA. În secunda următoare s-a dezlănțuit IADUL – VIDEO

FOTO! Cum a ajuns să arate acum Kitty Cepraga, cea mai sexy vedetă TV a anilor 2000!

IMAGINI ÎN PREMIERĂ. Cristi Borcea, vacanţă cu Valentina Pelinel şi Mihaela Borcea! Milionarul, masat ca un împărat!

Sărbătoare mare mâine și lăsata secului! Mulți români își serbează ziua de nume!

Horoscop zilnic – 14 Noiembrie 2019 – Zodia Pești