Anunţ de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu de la prietenul care s-a văzut cu el: „Am fost surprins când l-am văzut”

Andrei Preotu
Anunţ de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu de la prietenul care s-a văzut cu el: "Am fost surprins când l-am văzut"
Foto: Cancan

Daniel Pancu este la curent cu situația în care se află Dan Petrescu și susține că fostul antrenor al lui CFR Cluj se simte foarte bine.

Tehnicianul ajuns recent în Gruia așteaptă ca Dan Petrescu să revină cât mai repede pe banca unei formații cu pretenții.

Daniel Pancu, dezvăluiri despre Dan Petrescu: „Eu l-am văzut foarte bine!”

Daniel Pancu se aștepta ca Dan Petrescu să arate rău, însă nu s-a întâmplat asta. Antrenorul adus de Nelu Varga la CFR Cluj susține că fostul fundaș al naționalei noastre este de fapt pe drumul cel bun, în ciuda zvonurilor din ultima perioadă.

Dan Petrescu este liber de contract din această vară, antrenorul alegând să se despartă de CFR Cluj după ce a pierdut clar duelul cu cei de la Hacken, scor 2-7.

„Ce pot să vă spun foarte sincer, când m-am văzut cu el am fost surprins de cât de bine se prezenta. După zvonuri, mă așteptam să fie o situație mai rea, dar nu este. Eu l-am văzut foarte bine.

Doar că între timp sunt procedurile astea de tratament. Dar eu l-am văzut foarte bine, credeți-mă. M-aș bucura enorm să se întoarcă cât mai repede. Ăsta e visul lui, trăiește pentru fotbal”, a spus Daniel Pancu, la Digi Sport Matinal.

Cum arată relația dintre Daniel Pancu și Dan Petrescu: „El are o simpatie pentru mine!”

În plus, Daniel Pancu a subliniat că s-a văzut cu Dan Petrescu și pentru a discuta despre lotul lui CFR Cluj. Asta în condițiile în care Pancu a venit la Cluj-Napoca în plin sezon, iar situația era oricum extrem de complicată din toate punctele de vedere.

Cei doi antrenori au o relație foarte bună, lucru recunoscut de altfel de fostul selecționer al României U21.

„Cred că după două etape m-am văzut cu el și tot ce mi-a spus despre jucătorii CFR-ului a fost adevărat. Are o simpatie pentru mine”, a mai afirmat antrenorul formației din Gruia.

Daniel Pancu tocmai a luat și licența Pro, astfel încât poate coordona fără probleme echipa de pe banca tehnică.

Felicitări, Mister! Daniel Pancu a absolvit cu succes Cursul Federației Române de Fotbal pentru diploma UEFA PRO! Îi urăm mult succes pe bancă și cât mai multe reușite”, a fost mesajul clujenilor.

Aflată în continuare în cursa pentru play-off, CFR Cluj speră să se lupte pentru cucerirea Cupei României, calea cea mai ușoară pentru a ajunge în preliminariile Europa League.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Tragedia din centrul Brașovului: Ce DECIZIE a luat șoferul înainte de accidentul soldat cu doi morți
Mediafax
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Cancan.ro
Ultimul tren pentru casele fără autorizație: românii au la dispoziție un an să le pună în legalitate sau riscă demolarea
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Andreea Esca a dezvăluit ce alimente evită pentru a se menține în formă: „Nu știu dacă am cel mai sănătos stil de viață”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Râzi cu lacrimi
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Descopera.ro
Dan Negru, mesaj pentru David Popovici după reușita de la Paris: 'Abia atunci performanța lui va avea valoare'
Cancan.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Promotor.ro