Ante Vukusic, ghinion uriaș la FCSB! A fost trecut pe lista neagră de Gigi Becali, iar acum are o nouă problemă

Ante Vukusic, ghinion uriaș la FCSB! A fost trecut pe lista neagră de Gigi Becali, iar acum are o nouă problemă

Ante Vukusic are parte de ghinion după ce a acceptat să semneze cu formația antrenată de Toni Petrea.

După ce Gigi Becali l-a trecut pe lista neagră a FCSB-ului și le-a transmis oficialilor fostei vicecampioane a României să forțeze rezilierea contractului, așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, atacantul are o nouă problemă serioasă.

Croatul în vârstă de 29 de ani nu face parte din lotul FCSB-ului pentru derby-ul cu CFR Cluj din etapa 29, iar Toni Petrea a explicat de ce lipsește atacantul la partida de pe „Arena Națională”.

Ante Vukusic s-a accidentat înainte de FCSB – CFR Cluj

Antrenorul principal al FCSB-ului susține că Ante Vukusic s-a accidentat cu 2 zile înainte de meciul pe care formația roș-albastră îl are cu CFR Cluj, în etapa 28 din Liga 1, sezonul 2020 – 2021.

„Avem câteva probleme. Pe lângă suspendările lui Radunovic, Soiledis și Nedelcu, s-a accidentat și Vukusic acum două zile”, a declarat Toni Petrea, antrenorul celor de la FCSB, chiar înaintea partidei cu CFR.

Cotat de site-urile de specialitate la 450.00 de eruro, Ante Vukusic a ajuns la FCSB pe 28 ianuarie 2021, iar contractul său cu gruparea roș-albastră e valabil până la finalul sezonului. Atacantul croat a jucat în 5 meciuri pentru FCSB dar nu a avut nicio reușită.

Înainte să ajungă la FCSB, Ante Vukusic a jucat în perioada 3 iulie 2019 – 28 ianuarie 2021 pentru NK Olimpija, formație la care a înscris 28 de goluri și a oferit 9 pase decisive în 50 de partide.

Cum arată echipele de start pentru FCSB – CFR Cluj:

  • FCSB: Vlad – Crețu, Miron, I. Cristea, Ov. Popescu – O. Moruțan, Șut, D. Olaru – Fl. Coman, Fl. Tănase, Oct. Popescu
    Rezerve: Straton, Panțîru, Haruț, Vînă, Perianu, Oaidă, Istrate, Timiș, Kecskes
  • CFR ClujArlauskis – Susic, Vinicius, Burcă, Camora – Itu, Bordeianu, Deac – Chipciu, Carnat, Păun
    Rezerve: Sandomierski, Cr. Manea, Latovlevici, Ben Youssef, Hoban, Sigurjonsson, L. Aurelio, Gîdea, Pereira
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]