Andru Nenciu scrie despre două momente din Dinamo Kiev – Steaua

Ucrainenii n-au încercat la lovitura liberă din minutul 40 vreun hop-hop kazaciok în jurul mingii, pentru a nu risca să pice în ridicol. Și în nas, precum Muller la optimea braziliană dintre Germania și Algeria (2-1). Au ales schema simplă și artistică. Una eficientă de la rar spre foarte rar. Galezul Southall are și în baston halucinații cu lobul lui Lăcătuș și voleul lui Lupescu. Florin Prunea și toată defensiva din San Francisco i-au scanat atât de mult pe Mild și Schwarz, că nici acum nu și-au dat seama prin ce mânecă și-au ascuns asul suedezii: asul Brolin, jucător profesionist de poker în prezent. Le-au ieșit cărțile și argentinienilor la fazele fixe. Shearer, Beckham, Anderton și Scholes i-au măsurat din priviri, în 98, pe Ortega și pe Veron, lăsându-l pe Zanetti să râdă pe sub mustață. Mustața lui Seaman.

În toate aceste cazuri, marcatorii au ieșit din zid ca personajele lui Disney care-și lăsau conturul siluetei într-o ușă, într-un material sau într-un perete. Dar pe Olimpisky nu a fost vorba de vreo desprindere din menghina tricourilor roș-albastre. La Kiev a fost vorba de lipsă de reacție. De suferință la capitolul atitudine. De neștiință sau de neatenție. De superficialitate sau de subestimare a băiețiilor lui Surkis. Pentru că n-ai voie, atunci când vezi stele de Ligă și joci în E Ligă, să pierzi un jucător care se îndreaptă șmecherește spre poarta ta. Și e vina tuturor. Iarmolenko e genul de fotbalist care-și lărgește zâmbetul atunci când primește cadouri, nu strâmbă din nas precum danezii de la SetAalborg. Și mai erau patru minute până la  pauză…  

Nici nu mai contează de ce lui Rusescu i s-au oferit doar 10 minute pe Olimpic. Sau de ce a fost ales Papp în dreapta. Sau dacă au jucat sau nu Iancu și Tănase în etapa a doua a grupei J. Sau de ce acțiunile oamenilor lui Rebrov s-au inițiat cu preponderență pe flancuri și pe axul central. Sau cine are de câștigat din scurtmetrajul „Stanciu, du-te vino!”. Sau de ce, cum spune un prieten, Ion, la Steaua nu s-a continuat modelul german și se marșează pe modelul spaniol (vezi Spania la CM, Barcelona sau Bayern cu Guardiola).

La Kiev, dincolo de insulele de prospețime și prosperitate – din poartă, din perimetrul lui Keșeru sau zona lui Rusescu – Steaua a suferit la capitolul mentalitate și în minutul 40, dar și la final. La 1-2 mai crezi în minuni și nu te oprești nici dacă te-a descălțat vreun ucrainean dulăpios, nici dacă un henț nesancționat îi trimite cu insistență pe adversari spre poarta ta. Nu plângi în pumni și nici nu cazi în capcana nervilor provocați de omul în negru și de schemele lui Rebrov. Dinamo a fost net superioară, dar rezolvate altfel fazele din minutele 41 și din finalul meciului poate că i-ar fi făcut pe băieții lui Gâlcă să nu termine meciul cu o imagine… ușor mototolită.

Foto: Alexandru Hojda