Andrei Tîrcoveanu, acuze la adresa Viitorului. „Nu știu ce s-a întâmplat!” Reacția oficialilor de la Ovidiu

Andrei Tîrcoveanu, acuze la adresa Viitorului. „Nu știu ce s-a întâmplat!” Reacția oficialilor de la Ovidiu
Andrei Tircoveanu in meciul amical de fotbal dintre FC Viitorul si PFC Cherno More Varna, disputat pe Stadionul central al Academiei Gheorghe Hagi din Ovidiu, miercuri 3 iulie 2019. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Andrei Tîrcoveanu (23 de ani) susține că a fost nevoit să scoată o sumă importantă de bani din buzunar pentru a pleca de la FC Viitorul.

Acesta susține că a trebuit să își plătească singur o clauză pe care FC Viitorul și-o asumase în contractul cu Dinamo în momentul în care mijlocașul a fost transferat.

Andrei Tîrcoveanu mai avea contract cu FC Viitorul până în 2023, iar după împrumutul la Concordia Chiajna i s-a solicitat să plătească o anumită sumă pentru a putea pleca de la gruparea din Constanța.

Andrei Tîrcoveanu, acuze la adresa Viitorului

„În primul an la Viitorul, eram concurent pe post cu Ianis și cu Vână, dar m-am dus acolo pentru că simțeam că pot să joc. A fost ambiția mea. Dacă aș fi să mai aleg o dată, m-aș duce tot acolo. Sunt ambițios, m-am apucat de fotbal să fiu cel mai bun. Nu alerg după contracte. Am câștigat Cupa, Supercupa în perioada de la Viitorul. Apoi, începuse campionatul și, după ce am jucat două meciuri titular în primele 3 etape, am avut o discuție cu domnul Hagi. Mi-a zis că am toată susținerea lui, că nu mă dă afară de acolo, că pot să stau să mă pregătesc, dar că nu-mi garantează un loc de titular. Pe postul meu îi aveam acum concurenți pe Cosmin Matei, Ciobanu și Casap.  

L-am întrebat ce ar fi mai bine pentru mine, ce ar face el în locul meu. Mi-a zis că la vârsta asta e cel mai important să joc. Am înțeles asta și mi-am căutat echipă. M-am dus în Liga 2 la Chiajna pentru că mi-era dor să joc. Când m-am întors, nu știu ce s-a întâmplat. Nu am niciun răspuns. Nu am mai vorbit deloc cu domnul Hagi. Mi s-a transmis printr-un intermediar de către domnul Iașko să-mi caut echipă.  Domnul Iașko i-a transmis să-mi caut echipă. Mi-am găsit la Botoșani. Mi-au dat drumul cu o condiție. Când am plecat de la Dinamo la Viitorul, rămăsese un procent de 20 la sută dintr-un viitor transfer, dar nu mai puțin de 20.000 de euro. În caz că mi se termina contractul cu Viitorul sau voiau să reziliem, Viitorul trebuia să-i plătească 20.000 de euro lui Dinamo. Un fel de caz Șerban, dar cu o clauză mult mai mică decât cea de un milion de euro”, a spus Andrei Tîrcoveanu, conform GSP.ro.

Reacția lui Zoltan Iașko după acuzele lui Tîrcoveanu

Zoltan Iașko a comentat în legătură cu declarațiile lui Andrei Tîrcoveanu despre modul în care a plecat de la FC Viitorul

„Am văzut ce a spus și până la un punct a spus adevărul. Doar că nu erau 20.000 de euro, ci 10.000. În plus, noi i-am zis jucătorului că dacă aduce de la Dinamo o hârtie cum că nu ne mai cer cei 10.000 de euro îl lăsăm liber. Era ilogic să plătim noi cei 10.000 de vreme ce nu mai rămânea jucătorul nostru. Un intermediar a vorbit cu Gică și i-a spus că rezolvă el situația. Ce a făcut Tîrcoveanu mai departe, dacă a plătit sau nu la Dinamo, nu mai e treaba noastră. Noi l-am lăsat liber de contract, cu toți banii plătiți la zi”, a declarat Zoltan Iașko, conform sursei citate mai sus.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
FOTO: Actrița FIERBINTE din „Euphoria” într-o reclamă sportivă. Ipostaze PROVOCATOARE
Mediafax
BREAKING | Toto Dumitrescu a fost condamnat definitiv! Ce pedeapsă a primit fiul lui Ilie Dumitrescu
Cancan.ro
Gafă în platforma E-Sănătatea Mea, unde o persoană cu dizabilități s-a ales cu statutul de „handicapată”. Reacția CNAS
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ce se întâmplă, doctore?
De ce cheltuiesc românii miliarde de euro pe vacanțe în străinătate?
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
O mai ții minte pe Deea? Ce s-a ales de prima femeie care a căzut în ispită la Insula Iubirii. S-a tatuat din cap până-n picioare și a ajuns de nerecunoscut
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
A intrat la RAR pentru ITP și a atras toate privirile. Ce are special această mașină
Promotor.ro
SE SCHIMBĂ VREMEA RADICAL: furtuni violente și grindină după zilele de căldură! Alertă pentru românii care călătoresc în Italia
Mediafax Italia
Aici găsești CELE MAI IEFTINE CASE PE PLAJĂ! Prețurile sunt cu 72.000 de euro mai mici decât în zonele cunoscute
Mediafax Spania