Andrei Dumiter, reacție lipsită de fair-play după FCSB – UTA Arad 2-1. „Nu m-am uitat, nu mă intersează!”

Andrei Dumiter, reacție lipsită de fair-play după FCSB - UTA Arad 2-1. „Nu m-am uitat, nu mă intersează!”
Ioan Andrei Vasile Dumiter se bucura dupa un gol marcat in meciul de fotbal dintre FCSB si CS Mioveni, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Gloria din Buzau, sambata 16 octombrie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Andrei Dumiter, jucătorul implicat în faza care a dus la penalty-ul primit de FCSB pe finalul meciului cu UTA Arad, a avut o reacție lipsită de fair-play.

Andrei Dumiter (22 de ani) a dat o pasă din afara terenului la faza din care a rezultat golul marcat de Florin Tănase din penalty, dar când a fost întrebat de acel moment a avut o reacție sfidătoare.

Fotbalistul vicecampioanei României susține că nu a văzut faza care a dus la golul al doilea al lui FCSB și a transmis că nici nu este interesat de acest subiect.

Andrei Dumiter, reacție lipsită de fair-play după FCSB – UTA Arad 2-1

Totodată, Andrei Dumiter este de părere că toți arbitrii din Liga 1 fac greșeli, iar cei care trebuie să ia măsuri sunt conducătorii de la CCA.

„Nu pot să vă spun, nu am văzut nicio fază, nu m-am uitat, nu mă interesează. Când am intrat, m-am concentrat să joc cât mai bine, să ajut echipa şi la final să obţinem cele 3 puncte.

Arbitrii din Liga 1 greşesc mai mereu, trebuie văzut acolo la ei, în Comisie, să se regleze aceste lucruri”, a spus Andrei Dumiter, conform Telekom Sport

FCSB a avut parte de două „cadouri” din partea „centralului” Marian Barbu la partida cu UTA Arad din etapa a 18-a. Formația roș-albastră a deschis scorul dintr-un penalty dictat eronat de către „centralul” delegat la partida de pe „Arena Națională” la un duel între Octavian Popescu și Roger. Reluările au arătat că nu a existat niciun contact concret între cei doi fotabliști, nici la nivelul picioarelor, nici mai sus.

Al doilea penalty a  fost primit de FCSB în urma unui henț făcut de Medjimorec în minutul 80, dar înainte de această fază Andrei Dumiter ieșise cu balonul în afara suprafeței de joc.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]