ANALIZĂ‚ | Post pe post. Cum au jucat Hamroun și Tade în meciul câștigat de Steaua cu Trencin. Mulți dintre titulari au dezamăgit

Redactor:
Florin Marian
ANALIZĂ‚ | Post pe post. Cum au jucat Hamroun și Tade în meciul câștigat de Steaua cu Trencin. Mulți dintre titulari au dezamăgit
  • Publicat:
  • Actualizat:

ProSport vă prezintă analiza om cu om a jucătorilor steliști, care au câștigat marți seară, cu scorul de 2-0 (0-0) prima manșă din turul II al Ligii Campionilor cu formația Trencin, partidă disputată în Slovacia, la Zilina.

Cojocaru, Nota 6 – Alături de Adi Popa, portarul a fost cel mai bun fotbalist al lui Rădoi în prima repriză. A blocat bine în minutul 40 șutul unui jucător de la Trencin, care a tras periculos din careu după ce Ibrahim destabilizase apărarea pe partea lui Papp.

Papp, 4 – Evoluție slabă a fundașului dreapta stelist. A fost depășit de multe ori, mai ales în prima repriză, iar faza din minutul 40, când Ibrahim l-a fentat de două ori din corp, în propriul careu, trebuie uitată cât mai repede de internaționalul român.

Tamaș, 6 – Experimentatul fundaș central a muncit serios pentru a menține poarta Stelei în siguranță. De multe ori a fost nevoit să acopere plecările pe flancuri în ofensivă ale colegilor săi, nu s-a complicat și a respins de fiecare dată mingea, fără a-l interesa dacă aceasta ajunge la vreun coechipier cât timp ea se afla în jumătatea adversă.

Varela, 5 – Destul de lent, sub nota cu care a obișnuit fanii în ultimul sezon. Nu a mai urcat nici cu mingea la picior, așa cum o făcea altădată.

Guilherme, 6 – A riscat uneori urcând destul de mult pentru a-l susține pe Chipciu și a alergat foarte mult să facă față ritmului de joc. Are marele merit de a fi scos mingea de pe linia porții în prima repriză, când tabela afișa 0-0.

Sulley, 6 – A faultat până la limita regulamentului, culmea, fără să primească vreun cartonaș galben. A făcut ce știe cel mai bine, să-și doboare adversarii. E fost singurul care îl mai putea opri pe tehnicul Ibrahim. Aport nesemnificativ la faza de construcție.

Breeveld, 4 – Foarte slabă evoluția mijlocașului stelist, care a încercat uneori să arate ceva ce nu știe, cum ar fi să dribleze. Aport slab la faza de construcție.

Popa, 6 – Mijlocașul dreapta a jucat foarte bine, a furnizat o serie de centrări perfecte pentru colegii din atac încă din prima repriză și a reușit și pasa decisivă la golul lui Hamroun.

Hamroun trebuie să-l țină pe bară pe Chipciu

Stanciu, 7 – A încercat să controleze fiecare balon primit, nu prea i-au reușit driblingurile și a fost poate cel mai faultat jucător stelist. A executat magistral lovitura liberă din care a deschis scorul. A șutat direct pe poartă, din unghi, când naivii adversari se așteptau la o centrare.

Chipciu, 4 – Unul dintre cei mai slabi jucători de pe teren. A avut un singur șut și acela blocat. A fost prima înlocuire a lui Rădoi, iar mutearea spune multe despre evoluția numărului 7 de la Steaua.   

Tade, 6 – A fost titularizat probabil la porunca patronului Gigi Becali, pentru că numai acesta obișnuiește să surprindă într-o asemenea manieră. Tade s-a antrenat o singură dată cu colegii săi, după ce a fost transferat luni de la CFR. Nu are tehnică, nu intră în combinații, dar a contribuit la golul al doilea, când el a fost cel care a deviat mingea cu capul pentru centrarea lui Popa. Rușinoasă execuția lui din debutul jocului, șut aiurea dintr-o poziție din care ar fi trebuit să-l pună la grea încercare pe portarul advers.

Hamroun, 8 – Algerianul a intrat în locul lui Chipciu și a schimbat repede fața jocului pentru steliști. Tehnic, acesta a știut să obțină totul în ceea ce și-a propus. Așa cum a fost și lovitura liberă din care Stanciu a deschis scorul. Golul marcat de el a încununat efortul depus. E o soluție viabilă pentru postul de mijlocaș stânga la Steaua, în locul lui Chipciu.

Tahar și Tudorie au jucat prea puțin pentru a putea fi caracterizați.

     

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen