ANALIZĂ‚ | E bună sau nu regula U21? După două sezoane, aproape jumătate dintre fotbaliștii tineri au eșuat, dar cei care au reușit au adus 10 milioane de euro

ANALIZĂ‚ | E bună sau nu regula U21? După două sezoane, aproape jumătate dintre fotbaliștii tineri au eșuat, dar cei care au reușit au adus 10 milioane de euro
  • Publicat:
  • Actualizat:

Regula obligativității folosirii jucătorilor de sub 21 de ani în Liga 1 se pregătește să treacă la o nouă etapă. Din week-end-ul viitor, când va debuta noul sezon, echipele de primă ligă sunt obligate să înceapă partidele din campionat cu doi jucători care să aibă sub 21 de ani. Regula care a funcționat până acum a fost implementată din sezonul 2016-2017, cu toate că oficialii cluburilor din Liga 1 s-au opus la acea dată.

Am analizat jucătorii care se încadrau în regulă, prezenți în loturile echipelor din Liga 1 în prima etapă din sezonul 2016-2017 și le-am urmărit cariera, pentru a afla câți dintre aceștia meritau, cu adevărat, să joace și câți au fost „forțați” de regula FRF, dar s-au pierdut pe drum, după ce nu au mai fost eligibili. Am exclus fotbaliștii de la Viitorul, pentru că echipa lui Gică Hagi n-a avut nevoie de o regulă a FRF pentru a folosi jucători tineri, iar exemplul Viitorul este irelevant, în această analiză.

58 la sută au evoluat sau au rămas la aceși nivel

La prima vedere, concluzia generală este că regula a favorizat jucători care nu erau pregătiți să evolueze în Liga 1, dar i-a și ajutat pe cei mai buni să se evidențieze. Sunt 25 la sută, dintre jucătorii folosiți în sezonul 2016-2017, care s-au transferat la echipe mai bune și pentru care cluburile ce i-au promovat au obținut profit. În total, 10 milioane de euro au adus cluburilor jucătorii tineri, folosiți în urmă cu două sezoane. Dacă ne gândim că și fotbaliștii care au rămas la nivelul la care erau în 2016 pot fi considerați un plus pentru Liga 1, putem spune că 58 la sută dintre fotbaliștii folosiți în acel sezon au reușit și că regula a fost un succes.

Ioniță a adus bani, dar a scăzut în evoluții

Există și un procentaj destul de însemnat dintre jucătorii folosiți în sezonul 2016-2017 care au eșuat în carieră și au arătat că nu sunt de nivelul la care erau în acel sezon. Aceștia au ajuns să evolueze în Liga 2 sau chiar Liga 3, ori au schimbat echipa la care jucau în 2016, cu o formație inferioară din Liga 1. Un caz special în privința celor care au involuat îl reprezintă Alex Ioniță, cel pe care Astra a obținut un profit considerabil, dar care n-a mai avut evoluțiile așteptate la CFR, iar transferul său a fost considerat un eșec de către clujeni.

Au evoluat (25%)

Jucător 2016-2017 2018-2019 Profit din transfer
Andrei Ivan (U Craiova) 33 de meciuri  plecat la Rapid Viena 3 mil. de euro
Vladimir Screciu (U Craiova) 13 Genk 2 mil.
Iulian Cristea (Gaz Metan) 27 FCSB 150.000
Dorin Rotariu (Dinamo) 21 Astana 2 mil.
Ionuț Nedelcearu (Dinamo) 33 UFA 600.000
Cristi Bărbuț (ACS Poli Tim.) 36 U Craiova 100.000
Deian Sorescu (ACS Poli Tim.) 5 Dinamo
Lorand Fulop (FC Botoșani) 16 25 400.000

Au stagnat (33%)

Jucător 2016-2017 2018-2019 Profit din transfer
Mihai Căpățână (FC Voluntari) 35 37
Doru Popadiuc (FC Voluntari) 31 7 (revenit de la Pavovar)
Alin Dobrosavlevici (ASA) 18 Dunărea Călărași
Yasin Hamed (ASA) 16 Sepsi OSK
Silviu Balaure (Astra) 13 19
Alex Păun (CFR) 29 27
Răzvan Grădinaru (Concordia) 34 35
Andrei Miron (FC Botoșani) 31 36
Florin Tănase (FCSB) 22 34
Marian Târșa (Poli Iași) 7 FC Botoșani
Marius Chelaru (Poli Iași) 4 10

Au involuat (42%)

Jucător 2016-2017 2018-2019 Profit din transfer
Sorin Tăbăcariu (FC Voluntari) 15 Aerostar Bacău
Adelin Pîrcălabu (Pandurii) 20 Gloria Buzău
Rodemis Trifu (Pandurii) 16 CSO Filiași
Alex Buziuc (Gaz Metan) 22 Ac. Clinceni
Robert Candrea (ASA) 27 CSM Tg. Mureș
Alexandru Ioniță (Astra) 33 CFR Cluj 1.7 mil euro
Laurențiu Brănescu (Dinamo) 17 Zalgiris
Patrick Petre (Dinamo) 14 Poli Iași
Robert Răducanu (Concordia) 14 Univ. Craiova (Liga3)
Florin Răsdan (Concordia) 11 CSA Steaua
Cristi Bocșan (ACS Poli Tim.) 29 9 (Liga 2)
Răzvan Greu (FC Botoșani) 7 U Cluj
Claudiu Juncănaru (FC Botoșani) 3 Turris Tg. Măgurele
Alexandru Tudorie (FCSB) 7  FC Voluntari

 

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Cât timp trebuie ținut semnalul când intri în depășire? Iei amendă pentru așa ceva?
Cât timp trebuie ținut semnalul când intri în depășire? Iei amendă pentru așa ceva?
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen