„Am plâns o lună să mă lase să plec”. Un fost jucător al Stelei a povestit cum cuvintele lui Becali l-au împiedicat să se transfere la Sevilla: „Nu am vorbit niciodată despre asta”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Carlos Alberto Fernandez este unul dintre fotbaliștii rămași și în ziua de astăzi în memoria fanilor Stelei, la aproape 10 ani de la despărțirea de clubul finanțat de Gigi Becali. La 37 de ani, goalkeeper-ul joacă în Angola, la Deportivo de Caala, iar ziariștii portughezi s-au interesat despre punctul în care a ajuns cariera sa. Fostul portar al naționalei din Angola a avut multe de spus într-un interviu acordat zerozero.pt și a dezvăluit cum o simplă declarație a lui Gigi Becali i-a marcat întreaga carieră și l-a făcut să rateze un transfer la una dintre cele două echipe din Sevilla.

În sezonul 2006/2007, la revenirea în grupele Ligii Campionilor, Steaua a nimerit într-o grupă cu Real Madrid, Olympique Lyon și Dinamo Kiev. Evoluția din meciul cu ucrainenii a fost una excelentă și i-a ridicat considerabil cota de piață lui Carlos, care a intrat imediat în atenția celor două rivale din Andaluzia, Sevilla și Betis. Nu a fost, însă, nevoie decât de declarația celebră a lui Becali, care a spus public că oferă 100.000 de dolari clubului dispus să-l cumpere pe Carlos, pentru a ruina visul unui fotbalist care nu a uitat nici la mai bine de 10 ani distanță cuvintele patronului Stelei.

„Nu am vorbit niciodată despre asta. Aș fi putut să vorbesc atunci cu ziarele, l-aș fi putut da în judecată, dar nu am făcut-o. Declarația lui, că va plăti 100.000 de dolari clubului care mă va transfera, a venit în momentul în care eram dorit de Betis și Sevilla. După meciul cu Real Madrid (n.red – Steaua – Real Madrid), numele meu era în toată presa din Spania. Am vrut să mă lase să plec, am plâns o lună. Managerul meu, Carlos Goncalves, era supărat pentru că nu am mai avut nicio șansă să plec după acele declarații. Betis a scăzut dramatic contractul pe care mi-l oferea, iar președintele Sevillei l-a întrebat pe agentul meu cum poate transfera un jucător în care clubul care trebuie să-l vândă nu are încredere”, a spus Carlos, pentru zerozero.pt, în momentul în care a vorbit despre cel mai important moment al carierei sale.


Carlos (foto), încercând să țină pasul cu legendarul Ronaldo în Steaua – Real Madrid 1-4

Portarul născut în Zair, actuala RD Congo, rememorează clipele trăite la puțin timp după vorbele grele aruncate de Becali. Carlos nu a stat mult pe gânduri, a plecat în Portugalia și a avut nevoie de șase luni pentru a-și găsi un angajament. La aproape un deceniu de la acel eveniment, Carlos își aduce aminte cu plăcere de realizările din tricoul Stelei și susține că fanii încă îi trimit mesaje: „Mi-am pus bagajele în mașină, mi-am trimis mașina în Portugalia și am luat primul avion. Mândria nu m-a mai lăsat să joc pentru Steaua. Oamenii din România mi-au apreciat munca. Am câștigat campionatul, Supercupa României, am ajuns în semifinalele Cupei UEFA și în grupele Ligii Campionilor. Chiar și astăzi mai primesc mesaje din partea fanilor Stelei”, a spus Carlos, care a mai jucat pentru Boavista, Rio Ave, Feirense, Moreirense (toate Portugalia), Foolad (Iran), Bucaspor (Turcia) și Deportivo de Caala (Angola), după despărțirea de Steaua.

Omul cu 14 selecții în naționala Angolei și-a anunțat și țelul pentru ultima parte a carierei. Carlos are deja 37 de ani, dar își impune să mai stea între buturi cel puțin trei ani, pentru a-l egala pe idolul său Edwin van der Sar: „În acest punct al carierei mele, cel mai important obiectiv pe care-l am e să pot apăra până la 40 de ani, ca Edwin van der Sar. Sunt norocos că nu m-am accidentat niciodată în cariera mea și cred că pot face asta”, a spus Carlos.

Venit la Steaua în 2006, de la Boavista, Carlos Fernandez a prins 37 de meciuri în cele 12 luni petrecute în România și a rămas în memoria microbiștilor pentru alternanța dintre meciurile grozave și gafele de începător.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri