Alexandru Răuță rămâne, Paul Anton mai așteaptă. Ce a hotărât Federația Română de Fotbal în cazurile celor doi dinamoviști

Alexandru Răuță rămâne, Paul Anton mai așteaptă. Ce a hotărât Federația Română de Fotbal în cazurile celor doi dinamoviști
  • Publicat:

Întrunită miercuri, Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor din cadrul FRF a confirmat că Alexandru Răuță a renunțat la ideea de a părăsi Dinamo, pe când verdictul în cazul lui Paul Anton se amână din nou.

Apele tulburi din „Ștefan cel Mare” i-au determinat pe cei mai mulți dintre fotbaliștii cu experiență din lotul echipei să își depună memorii pentru a fi declarați liberi de contract, astfel încât să poată semna cu o altă echipă. După plecările masive din această vară, singurul care a rămas, dar care în continuare își dorește să plece, este Paul Anton, care așteaptă un verdict favorabil din partea comisiilor.

Pe de altă parte, Alexandru Răuță a bătut palma cu oficialii lui Dinamo și pentru acest sezon, astfel că a renunțat la procesul pe care îl avea deschis.

Paul Anton mai așteaptă, după o nouă amânare

Aflat la a doua experiență în tricoul lui Dinamo, mijlocașul în vârstă de 30 de ani își dorește să fie lăsat să plece liber din „Ștefan cel Mare”, aceasta fiind una dintre ultimele ocazii pe care le-ar mai putea avea pentru a prinde un contract bun în străinătate. Astfel, bistrițeanul și-a depus memoriu și impresarul său e aproape sigur că va avea câștig de cauză, dar decizia Camerei Naționale pentru Soluționarea Litigiilor din cadrul FRF întârzie să apară.

În cursul zilei de miercuri s-a anunțat o nouă amânare, până pe 11 august. Astfel, Paul Anton, care a jucat în acest sezon doar în prima etapă, apoi s-a accidentat, ar putea să mai prindă un meci în tricoul „câinilor” în cazul în care va fi refăcut din punct de vedere medical până la meciul cu Chindia Târgoviște, programat duminică.

„RĂUȚĂ ILIE ALEXANDRU vs. SC DINAMO 1948 SA – Încetare raporturi contractuale. Ia act de cererea de renunțare la judecată formulată de jucătorul reclamant. Cu recurs în termen de 5 zile. Pronunțată azi, 04.08.2021, în ședință nepublică, la sediul LPF.

ANTON PAUL vs. SC DINAMO 1948 SA – Încetare raporturi contractuale. Amână pronunțarea la data de 11.08.2021”, transmite Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor din cadrul FRF.

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×